opțiuni
  • info

4 intrări

28 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

URLUIT, -Ă, urluiți, -te, adj. (Despre unele boabe de cereale) Măcinat mare, transformat în urluială. [Var.: uruit, -ă adj.] – V. urlui.

URLUIT, -Ă, urluiți, -te, adj. (Despre unele boabe de cereale) Măcinat mare, transformat în urluială. [Var.: uruit, -ă adj.] – V. urlui.

urluit1, ~ă a [At: BIBLIA (1688), 702/42 / V: uru~, huru~ / Pl: ~iți, ~e / E: urlui1] 1 (Mai ales d. boabe de cereale) Măcinat sau zdrobit mare. 2 (Reg; d. oameni; îf huruit) Foarte ocupat.

URLUIT2, -Ă, urluiți, -te, adj. Dărîmat, surpat, năruit; fig. (despre persoane) bolnav de hernie; p. ext. amețit, zăpăcit (de boală, de oboseală). Îi urluit de tot. ȘEZ. IX 145.

URLUIT1, -Ă, urluiți, -te, adj. (Despre cereale) Măcinat mare, prefăcut în urluială; zdrobit, fărîmat. – Variantă: uruit, -ă adj.

URLUI, urluiesc, vb. IV. Tranz. A măcina mare unele boabe de cereale pentru a face urluială. [Var.: urui vb. IV] – Din magh. örölni.

URUI2 vb. IV v. urlui.

URUIT, -Ă adj. v. urluit.

hurlui2 v vz urlui

huruit2, ~ă a vz urluit

urlui1 [At: KLEIN, D. 446 / V: h~, hurui, urui / Pzi: ~esc / E: mg örölni] 1 vt (D. boabele unor cereale) A măcina în granule mari. 2 vt (D. semințe ale unor plante oleaginoase) A zdrobi pentru a obține ulei. 3 vi (Trs; fig; îf hurui) A munci. 4 vi (Reg; d. intestine) A chiorăi (1).

urui3 v vz urlui1

uruit2, ~ă a vz urluit1

URLUI, urluiesc, vb. IV. Tranz. A măcina mare unele boabe de cereale pentru a face urluială. [Var.: urui vb. IV] – Din magh. örölni.

URUIT, -Ă, adj. v. urluit.

URLUI2, urluiesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre clădiri, terenuri) A se prăbuși, a se surpa; a urla2. S-a urluit podul.

URLUI1, urluiesc, vb. IV. Tranz. A măcina porumbul, orzul, ovăzul etc. zdrobindu-le pentru a face urluială. – Variantă: urui vb. IV.

URUI2 vb. IV v. urlui1.

A URLUI ~iesc tranz. (cereale) A măcina pentru urluială; a preface în urluială. /<ung. örölni

urluì v. a măcina gros. [Ung. ÖRLÖNI, a măcina].

hurluĭésc, V. urluĭesc.

urluĭésc v. tr. (ung. örleni, a măcina). Macin gros, prefac în sfărmăturĭ: a urlui orzu. – Și uruĭesc. Și hurl-?

uruĭésc, V. urluĭesc.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

urlui v. urui

!urui/urlui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. uruiesc/urluiesc, 3 sg. uruiește/urluiește, imperf. 1 uruiam/urluiam; conj. prez. 1 sg. să uruiesc/să urluiesc, 3 să uruiască/să urluiască

urlui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urluiesc, imperf. 3 sg. urluia; conj. prez. 3 să urluiască

urlui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urluiesc, imperf. 3 sg. urluia; conj. prez. 3 sg. și pl. urluiască

urlui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urluiesc, conj. urluiască)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

urlui (-uesc, -it), vb. – A măcina mare, a sfărîma. – Var. hurlui. Mag. örölni (Tiktin; Gáldi, Dict., 98). – Der. urluială (var. hurluială), s. f. (porumb sau cereale măcinate grosier, pentru vite).

Intrare: urluit (dărâmat)
urluit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • urluit
  • urluitul
  • urluitu‑
  • urluită
  • urluita
plural
  • urluiți
  • urluiții
  • urluite
  • urluitele
genitiv-dativ singular
  • urluit
  • urluitului
  • urluite
  • urluitei
plural
  • urluiți
  • urluiților
  • urluite
  • urluitelor
vocativ singular — —
plural — —
Intrare: urluit (măcinat)
urluit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • urluit
  • urluitul
  • urluitu‑
  • urluită
  • urluita
plural
  • urluiți
  • urluiții
  • urluite
  • urluitele
genitiv-dativ singular
  • urluit
  • urluitului
  • urluite
  • urluitei
plural
  • urluiți
  • urluiților
  • urluite
  • urluitelor
vocativ singular — —
plural — —
uruit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • uruit
  • uruitul
  • uruitu‑
  • uruită
  • uruita
plural
  • uruiți
  • uruiții
  • uruite
  • uruitele
genitiv-dativ singular
  • uruit
  • uruitului
  • uruite
  • uruitei
plural
  • uruiți
  • uruiților
  • uruite
  • uruitelor
vocativ singular — —
plural — —
Intrare: urlui (dărâma)
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • urlui
  • urluire
  • urluit
  • urluitu‑
  • urluind
  • urluindu‑
 singular plural
  • urluiește
  • urluiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • urluiesc
 (să)
  • urluiesc
  • urluiam
  • urluii
  • urluisem
a II-a (tu)
  • urluiești
 (să)
  • urluiești
  • urluiai
  • urluiși
  • urluiseși
a III-a (el, ea)
  • urluiește
 (să)
  • urluiască
  • urluia
  • urlui
  • urluise
plural I (noi)
  • urluim
 (să)
  • urluim
  • urluiam
  • urluirăm
  • urluiserăm
  • urluisem
a II-a (voi)
  • urluiți
 (să)
  • urluiți
  • urluiați
  • urluirăți
  • urluiserăți
  • urluiseți
a III-a (ei, ele)
  • urluiesc
 (să)
  • urluiască
  • urluiau
  • urluiră
  • urluiseră
Intrare: urlui (măcina)
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • urlui
  • urluire
  • urluit
  • urluitu‑
  • urluind
  • urluindu‑
 singular plural
  • urluiește
  • urluiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • urluiesc
 (să)
  • urluiesc
  • urluiam
  • urluii
  • urluisem
a II-a (tu)
  • urluiești
 (să)
  • urluiești
  • urluiai
  • urluiși
  • urluiseși
a III-a (el, ea)
  • urluiește
 (să)
  • urluiască
  • urluia
  • urlui
  • urluise
plural I (noi)
  • urluim
 (să)
  • urluim
  • urluiam
  • urluirăm
  • urluiserăm
  • urluisem
a II-a (voi)
  • urluiți
 (să)
  • urluiți
  • urluiați
  • urluirăți
  • urluiserăți
  • urluiseți
a III-a (ei, ele)
  • urluiesc
 (să)
  • urluiască
  • urluiau
  • urluiră
  • urluiseră
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • urui
  • uruire
  • uruit
  • uruitu‑
  • uruind
  • uruindu‑
 singular plural
  • uruiește
  • uruiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • uruiesc
 (să)
  • uruiesc
  • uruiam
  • uruii
  • uruisem
a II-a (tu)
  • uruiești
 (să)
  • uruiești
  • uruiai
  • uruiși
  • uruiseși
a III-a (el, ea)
  • uruiește
 (să)
  • uruiască
  • uruia
  • urui
  • uruise
plural I (noi)
  • uruim
 (să)
  • uruim
  • uruiam
  • uruirăm
  • uruiserăm
  • uruisem
a II-a (voi)
  • uruiți
 (să)
  • uruiți
  • uruiați
  • uruirăți
  • uruiserăți
  • uruiseți
a III-a (ei, ele)
  • uruiesc
 (să)
  • uruiască
  • uruiau
  • uruiră
  • uruiseră
hurlui
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

urluit, urluităadjectiv

urluit, urluităadjectiv

  • 1. (Despre unele boabe de cereale) Măcinat mare, transformat în urluială. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: fărâmat zdrobit
etimologie:
  • vezi urlui DEX '98 DEX '09

urlui, urluiescverb

  • 1. reflexiv regional (Despre clădiri, terenuri) A se prăbuși, a se surpa; a urla (1.). DLRLC
    • format_quote S-a urluit podul. DLRLC

urlui, urluiescverb

  • 1. tranzitiv A măcina mare unele boabe de cereale pentru a face urluială. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.