urgisire sf [At: BIBLIA (1688), 285²/19 / Pl: ~ri / E: urgisi] 1 Detestare. 2 (Înv) Faptă rea Si: netrebnicie, nedreptate. 3 (Rar) Părăsire. 4 Persecuție. 5 (Înv) Izgonire.

URGISIRE, urgisiri, s. f. Acțiunea de a urgisi; năpăstuire, ură; dispreț. Urgisit de cer și oameni, le-am răspuns prin urgisire! MACEDONSKI, O. I 11.

urghisi v vz urgisi

urgisi [At: PSALT. 211 / V: (îrg) ~ghisi / Pzi: ~sesc / E: ns cf ngr ὀργίζω (după urgie¹)] 1 vt A detesta (1). 2 vt A urî¹ (1). 3 vt A dizgrația (1). 4 vr (Înv) A se mânia. 5 vt A desconsidera. 6 vt A neglija. 7 vt A abandona (1). 8 vt A provoca rău Si: a năpăstui, a oropsi, a prigoni, a persecuta. 9 vt A alunga (1). 10 vt A exila (1).

URGISI, urgisesc, vb. IV. 1. Tranz. A năpăstui, a condamna, a oropsi; a desconsidera. Femeia îl rîzgîiase o vreme și-l urgisea acum. PAS, L. I 46. Urgisit de toți să fii, Tu de-a pururea iubește. VLAHUȚĂ, O. A. 27. De-oi ști chiar că-i urgisi pe bătrînul Iablonovschi... mi-oi face datoria de a-ți spune adevărul. ALECSANDRI, T. 1489. 2. Refl. (Învechit) A se supăra, a se înfuria. O să se urgisească tatăl său pă mine. GORJAN, H. I 137.

A SE URGISI mă ~esc intranz. înv. A fi cuprins de furie; a se înfuria. /<ngr. órghizomai

A URGISI ~esc tranz. pop. (persoane) A face să suporte o urgie, o năpastă; a năpăstui; a oropsi. /<ngr. órghizomai

urgisì v. 1. a urî tare, a detesta; 2. a lăsa în părăsire: a urgisit copilul într’o pădure; 3. pop. a exila: l’a urgisit departe în lume. [Gr. bizantin ORGHIZOMAI (prin mijlocirea aoristului)].

urgisésc v. tr. (d. urgie, după ngr. orgizo, aor. órgisa, înfuriĭ). Daŭ urgiiĭ, oropsesc, nu maĭ ĭubesc, nu vreaŭ să maĭ văd. Dizgrațiez, depărtez, exilez: Aŭgust l-a urgisit pe Ovidiŭ la Tomi. L. V. Înfuriĭ, fac să se înfurie (Bibl. 1688). V. refl. Mă înfuriĭ. V. intr. A urgisi peste cineva. – L. V. și (în)urghisesc (după ngr.), exilez.

urgisire (înv., pop.) s. f., g.-d. art. urgisirii; pl. urgisiri

urgisire (înv., pop.) s. f., g.-d. art. urgisirii; pl. urgisiri

urgisire s. f., g.-d. art. urgisirii; pl. urgisiri

urgisi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urgisesc, 3 sg. urgisește, imperf. 1 urgiseam; conj. prez. 1 sg. să urgisesc, 3 să urgisească

urgisi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urgisesc, imperf. 3 sg. urgisea; conj. prez. 3 să urgisească

urgisi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urgisesc, imperf. 3 sg. urgisea; conj. prez. 3 sg. și pl. urgisească

URGISIRE s. 1. v. persecutare. 2. v. oprimare.

URGISIRE s. 1. năpăstuire, nedreptățire, oropsire, persecutare, persecuție, (înv. și reg.) strîmbătățire, (înv.) obidire. (~ cuiva pe nedrept.) 2. asuprire, exploatare, împilare, năpăstuire, opresiune, oprimare, persecutare, persecuție, prigoană, prigonire, (pop.) asupreală, silnicie, (înv.) avanie, obidă, obidire, obijduire, strînsoare, (fig.) apăsare, despuiere, stoarcere. (~ maselor.)

URGISI vb. 1. v. persecuta. 2. v. oprima.

URGISI vb. v. alunga, dușmăni, exila, goni, izgoni, înfuria, mânia, ostraciza, proscrie, surghiuni, urî, vrăjmăși.

urgisi vb. v. ALUNGA. DUȘMĂNI. EXILA. GONI. IZGONI. ÎNFURIA. MÎNIA. OSTRACIZA. PROSCRIE. SURGHIUNI. URÎ. VRĂJMĂȘI.

URGISI vb. 1. a năpăstui, a nedreptăți, a oropsi, a persecuta, a prigoni, (înv. și reg.) a strîmbătăți, (înv.) a obidi, (grecism înv.) a catatrexi. (De ce îl ~ fără temei?) 2. a asupri, a exploata, a împila, a împovăra, a năpăstui, a oprima, a oropsi, a persecuta, a prigoni, a tiraniza, (înv. și reg.) a bîntui, (înv.) a obidi, a obijdui, a sili, a supăra, a tiranisi, a tirăni, (fig.) a apăsa, a despuia, a stoarce, a suge, (reg. fig.) a stoci, (înv. fig.) a călca. (A ~ masele).