urgisire sf [At: BIBLIA (1688), 285²/19 / Pl: ~ri / E: urgisi] 1 Detestare. 2 (Înv) Faptă rea Si: netrebnicie, nedreptate. 3 (Rar) Părăsire. 4 Persecuție. 5 (Înv) Izgonire.

URGISIRE, urgisiri, s. f. Acțiunea de a urgisi; năpăstuire, ură; dispreț. Urgisit de cer și oameni, le-am răspuns prin urgisire! MACEDONSKI, O. I 11.

urghisi v vz urgisi

urgisi [At: PSALT. 211 / V: (îrg) ~ghisi / Pzi: ~sesc / E: ns cf ngr ὀργίζω (după urgie¹)] 1 vt A detesta (1). 2 vt A urî¹ (1). 3 vt A dizgrația (1). 4 vr (Înv) A se mânia. 5 vt A desconsidera. 6 vt A neglija. 7 vt A abandona (1). 8 vt A provoca rău Si: a năpăstui, a oropsi, a prigoni, a persecuta. 9 vt A alunga (1). 10 vt A exila (1).

URGISI (-isesc) I. vb. tr. 1 ‡A avea mînie asupra cuiva, a fi mînios pe cineva, a-l urî: urgisia pre el frații săi derept acéia (PAL.) ¶ 2 A retrage cuiva favoarea, bunăvoința ce i-a arătat, a nu mai vrea să știe de el; a oropsi: (împăratul) dintr’acel ceas o au urgisit ca să nu mai fie volnică a să mai purta în portul ei împărătesc (GAST.); stăpîne, stăpîne, ce ți-am greșit ca să ne urgisești astfel, păcătoșii de noi (I.-GH.) ¶ 3 A lăsa în părăsire: care preot nu va purta grijă de beserica lui, ce o va urgisi (PRV.-MB.) ¶ 4 ‡A exila: (Traian) i-a urgisit, adecă i-au trimis în urgie la țările Armeniei (N.-COST.). II. vb. refl. ‡A se mînia grozav, a se aprinde de mînie: déca auzi Antioh împăratul cuvintele acestea, să urgisi cu mînie (BIBL.) [ngr. ὸργίζομαι, influențat în fonetism de urgie].

URGISIT adj. 1 p. URGISI ¶ 2 Lăsat în părăsire, oropsit: ea găsise un tron vechiu, ~ într’un colț din bordeiul Neagului (ISP.); ~a și sbuciumata lui soție scosese acum pe tipsie și cloșca cu puii de aur (CRG.) ¶ 3 Blestemat, afurisit: ajutat de abecedarul ~, în puține ceasuri am învățat a ceti (NEGR.).

URGISI, urgisesc, vb. IV. 1. Tranz. A năpăstui, a condamna, a oropsi; a desconsidera. Femeia îl rîzgîiase o vreme și-l urgisea acum. PAS, L. I 46. Urgisit de toți să fii, Tu de-a pururea iubește. VLAHUȚĂ, O. A. 27. De-oi ști chiar că-i urgisi pe bătrînul Iablonovschi... mi-oi face datoria de a-ți spune adevărul. ALECSANDRI, T. 1489. 2. Refl. (Învechit) A se supăra, a se înfuria. O să se urgisească tatăl său pă mine. GORJAN, H. I 137.

A URGISI ~esc tranz. pop. (persoane) A face să suporte o urgie, o năpastă; a năpăstui; a oropsi. /<ngr. órghizomai

A SE URGISI mă ~esc intranz. înv. A fi cuprins de furie; a se înfuria. /<ngr. órghizomai

urgisì v. 1. a urî tare, a detesta; 2. a lăsa în părăsire: a urgisit copilul într’o pădure; 3. pop. a exila: l’a urgisit departe în lume. [Gr. bizantin ORGHIZOMAI (prin mijlocirea aoristului)].

urgisésc v. tr. (d. urgie, după ngr. orgizo, aor. órgisa, înfuriĭ). Daŭ urgiiĭ, oropsesc, nu maĭ ĭubesc, nu vreaŭ să maĭ văd. Dizgrațiez, depărtez, exilez: Aŭgust l-a urgisit pe Ovidiŭ la Tomi. L. V. Înfuriĭ, fac să se înfurie (Bibl. 1688). V. refl. Mă înfuriĭ. V. intr. A urgisi peste cineva. – L. V. și (în)urghisesc (după ngr.), exilez.

urgisire (înv., pop.) s. f., g.-d. art. urgisirii; pl. urgisiri

urgisire (înv., pop.) s. f., g.-d. art. urgisirii; pl. urgisiri

urgisire s. f., g.-d. art. urgisirii; pl. urgisiri

urgisi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urgisesc, 3 sg. urgisește, imperf. 1 urgiseam; conj. prez. 1 sg. să urgisesc, 3 să urgisească

urgisi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urgisesc, imperf. 3 sg. urgisea; conj. prez. 3 să urgisească

urgisi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urgisesc, imperf. 3 sg. urgisea; conj. prez. 3 sg. și pl. urgisească

URGISIRE s. 1. v. persecutare. 2. v. oprimare.

URGISIRE s. 1. năpăstuire, nedreptățire, oropsire, persecutare, persecuție, (înv. și reg.) strîmbătățire, (înv.) obidire. (~ cuiva pe nedrept.) 2. asuprire, exploatare, împilare, năpăstuire, opresiune, oprimare, persecutare, persecuție, prigoană, prigonire, (pop.) asupreală, silnicie, (înv.) avanie, obidă, obidire, obijduire, strînsoare, (fig.) apăsare, despuiere, stoarcere. (~ maselor.)

URGISI vb. v. alunga, dușmăni, exila, goni, izgoni, înfuria, mânia, ostraciza, proscrie, surghiuni, urî, vrăjmăși.

URGISI vb. 1. v. persecuta. 2. v. oprima.

urgisi vb. v. ALUNGA. DUȘMĂNI. EXILA. GONI. IZGONI. ÎNFURIA. MÎNIA. OSTRACIZA. PROSCRIE. SURGHIUNI. URÎ. VRĂJMĂȘI.

URGISI vb. 1. a năpăstui, a nedreptăți, a oropsi, a persecuta, a prigoni, (înv. și reg.) a strîmbătăți, (înv.) a obidi, (grecism înv.) a catatrexi. (De ce îl ~ fără temei?) 2. a asupri, a exploata, a împila, a împovăra, a năpăstui, a oprima, a oropsi, a persecuta, a prigoni, a tiraniza, (înv. și reg.) a bîntui, (înv.) a obidi, a obijdui, a sili, a supăra, a tiranisi, a tirăni, (fig.) a apăsa, a despuia, a stoarce, a suge, (reg. fig.) a stoci, (înv. fig.) a călca. (A ~ masele).