URGISÍ, urgisesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A provoca cuiva mari neplăceri, nedreptăți, persecuții. 2. Refl. (Înv.) A se mânia, a se înfuria. – Din ngr. orghízome (după urgie).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A URGISÍ ~ésc tranz. pop. (persoane) A face să suporte o urgie, o năpastă; a năpăstui; a oropsi. /<ngr. órghizomai
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE URGISÍ mă ~ésc intranz. înv. A fi cuprins de furie; a se înfuria. /<ngr. órghizomai
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

URGISÍ vb. 1. v. persecuta. 2. v. oprima.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

URGISÍ vb. v. alunga, dușmăni, exila, goni, izgoni, înfuria, mânia, ostraciza, proscrie, surghiuni, urî, vrăjmăși.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

urgisí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urgisésc, imperf. 3 sg. urgiseá; conj. prez. 3 sg. și pl. urgiseáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink