URGIE, urgii, s. f. (Pop.) 1. Nenorocire mare; năpastă. ◊ Loc. adj. De urgie = aducător de nenorocire. ♦ Dezlănțuire violentă de forțe ale naturii; prăpăd. 2. Comportare, faptă, manifestare de om dușmănos, furios etc.; ură, furie. – Lat. orgia.

urgie¹ sf [At: COD. VOR. 10/11 / Pl: ~ii / E: ml *orgia] 1 (Îvp) Mânie¹ violentă Si: furie (1), înverșunare, persecuție, răzbunare, ură¹ (1). 2 (Îlav) Cu ~ Cu cruzime Si: năpraznic, aprig (12), înverșunat. 3 (Îe) A pune (pe cineva) la ~ A se supăra pe cineva. 4 (Îae) A persecuta pe cineva. 5 (Îe) A cădea (sau a pica, a intra, a fi) în (sau la, sub) ~ A ajunge în dizgrație. 6 (Îae) A fi disprețuit. 7 (Îvp; îe) A-i fi (cuiva) cu ~ sau a ține (sau a prinde, a lua) ~ (pe cineva) A urî¹ (1). 8 (Îvp; îae) A pizmui. 9 Faptă josnică Si: netrebnicie, ticăloșie. 10 (În credințele religioase) Pedeapsă divină. 11 (În credințele religioase) Manifestare a mâniei¹ divine. 12 (Rar; îs) Ziua ~i Ziua judecății de apoi. 13 Nenorocire mare care se abate asupra cuiva sau peste ceva Si: năpastă, pacoste, osândă, (înv) osândire, calamitate (1), dezastru (1). 14 (Îla) De ~ Care aduce nenorociri și greutăți. 15 (Îal) Care produce rău. 16 Distrugător (1). 17 Înspăimântător. 18 (Cu determinări introduse prin pp „de”) Mulțime. 19 Necaz. 20 Mizerie. 21 Năvălire distrugătoare Si: prăpăd, pustiire, nimicire, distrugere (1), năpăstuire, prigonire. 22 (Înv) Exil (1). 23 Dezlănțuire distrugătoare a naturii Si: prăpăd Vz stihie. 24 (Pop) Ființă care provoacă neplăceri Vz belea, năpastă, pacoste.

urgie² sf vz orgie

URGIE, urgii, s. f. (Pop.) 1. Nenorocire mare care se abate asupra cuiva sau a ceva. ◊ Loc. adj. De urgie = aducător de nenorocire. ♦ Dezlănțuire violentă de forțe ale naturii; prăpăd. 2. Comportare, faptă, manifestare de om dușmănos, furios etc.; ură, furie. – Lat. orgia.

URGIE, urgii, s. f. 1. Năpastă, nenorocire, calamitate. Urgii felurite se abătuseră asupra țării: foametea și ciuma se dovedeau tot așa de cumplite cît și războaiele pentru stăpînirea țării. SADOVEANU, N. P. 5. Biata mamă nu știe de astă mare urgie ce i-a venit pe cap. CREANGĂ, P. 25. ◊ Loc. adj. De urgie = aducător de nenorociri. Blăstămat să fie Ceasul de urgie Care m-a-ndemnat Să alerg prin sat Și s-alerg prin țară Pe la vrăjitori Și descîntători. COȘBUC, P. II 161. Vin-ca-n ceasul de urgie Cînd zbori noaptea blăstemînd, Ca să-mi faci tu pe-al meu gînd, Că de-acum pe vecinicie Ție sufletul îmi vînd. ALECSANDRI, P. I 10. ♦ Nume de batjocură dat unei femei rele. Săracile zecile Cum mărită secile! Săracile sutile Cum mărită slutile! Săracile miile Cum mărit-urgiile. ȘEZ. XII 32. Spune-mi, bade, adevărat Pentru cine m-ai lăsat? Pentr-o truchină de salcă, Pentr-o urgie de fată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 254. 2. Atitudine, comportare, faptă de om rău; ură, furie, persecuție. Îndură-te și ne învață ce să facem ca să scăpăm de urgia nevestei lui Alexa. SADOVEANU, O. VIII 223. Urgia mîniei le-neacă suflarea, Blăstem li-e și gemet cîntarea. COȘBUC, P. I 92. Oropsi pe fie-sa cu urgie. ISPIRESCU, L. 121. ◊ (În imprecații) Bată-i urgia lui dumnezeu. ALECSANDRI, T. 1576. ◊ Expr. A pune pe cineva la urgie = a persecuta pe cineva. Întreab-o de ce m-a pus la urgie. GHICA, A. 593. 3. Fig. Dezlănțuire de forțe ale naturii; prăpăd. Pe urmele lui se apropia fulgerător urgia furtunii. MIHALE, O. 170. Subt urgia vijelioasă a apelor, stîncile, zguduite din înălțime și smulse de pe temeliile lor de veacuri, se rostogoleau prăpăstios în genunile adînci ale văilor. HOGAȘ, M. N. 176.

-URGIE Element secund de compunere savantă cu semnificația „operă”, „lucrare”, „lucrătură”. [< it. -urgia, fr. -urgie, cf. gr. -ourgia < ergon].

URGIE ~i f. 1) Nenorocire mare, care se abate asupra cuiva; năpastă. 2) Nenorocire mare care se abate asupra unei colectivități; catastrofă de mari proporții; flagel; prăpăd; calamitate; dezastru. [G.-D. urgiei] /<lat. orgia

urgie f. 1. mânie mare, blestem: urgia lui Dumnezeu; 2. ură mare: urgia poporului; 3. fig. plagă: urgia de balaur; 4. exil (sens arhaic): l’a trimis în urgie. [Lat. vulg. ORGIA (cf. mânie)].

urgíe f. (lat. pop. orgía, d. vgr. orgé, furie, orgizo, înfuriĭ. V. orgie). Mare mînie, mare furie: urgia guvernuluĭ, urgia poporuluĭ, această ploaĭe e chear urgia luĭ Dumnezeŭ. Fig. Ființă foarte rea (grozavă): Atila era o urgie de om, venea o urgie de balaur. Fată saŭ femeĭe foarte urîtă: sutele mărită slutele, și miile urgiile (Prov.). L. V. Mold. Exil.

orgie^2[1] sf [At: MARIAN, NU. 267 / A: nct / Pl: ~ii / E: ns cf it orgia] (Trs; Ban) Măsură pentru lungime nedefinită mai îndeaproape.

orgie¹ sf [At: MAN. SĂNĂT. 34 / Pl: ~ii / E: fr orgie, lat orgia] Petrecere desfrânată Si: bacanală, desfrâu, dezmăț.

ORGIE, orgii, s. f. Petrecere desfrînată; dezmăț, desfrîu. Tu pierzi în orgie al țării tezaur, Bînd vinul din cupe de aur. COȘBUC P. I 92. La Paris, în lupanare de cinisme și de lene, Cu femeile-i pierdute și-n orgiile-i obscene, Acolo v-ați pus averea. EMINESCU, O. I 151. ◊ Fig. Ici-colo pete tari ca de jeratec arătau orgia apusului. CAMIL PETRESCU, N. 119.

ORGIE s.f. Petrecere desfrînată; bacanală, desfrîu. [Gen. -iei. / cf. fr. orgie, it., lat., gr. orgia – petrecere în cinstea lui Bachus].

ORGIE s. f. 1. petrecere desfrânată; bacanală, desfrâu. 2. (fam.) supraabundență, profuziune. (< fr. orgie, lat., gr. orgia)

ORGIE ~i f. 1) (în antichitate) Sărbătoare solemnă în cinstea lui Dionysos (la eleni) și lui Bachus (la romani), zeul vinului și al veseliei. 2) fig. Petrecere zgomotoasă și indecentă; bacanală; saturnalii. [G.-D. orgiei] /<fr. orgie, lat. orgia

orgie f. desfrânare în genere și în special la mâncări și băuturi: în orgiile obscene EM.

*orgíe f. (fr. orgie, lat. órgia, n. pl., d. vgr. tà órgia, n. pl., sărbătorile luĭ Bacu¹. V. urgie). Petrecere desfrînată. Pl. La ceĭ vechĭ, sărbătorile luĭ Bacu¹.^[1]

urgie (pop.) s. f., art. urgia, g.-d. art. urgiei; pl. urgii, art. urgiile (desp. -gi-i-)

urgie (pop.) s. f., art. urgia, g.-d. art. urgiei; pl. urgii, art. urgiile

urgie s. f., art. urgia, g.-d. art. urgiei; pl. urgii, art. urgiile

orgie s. f., art. orgia, g.-d. art. orgiei; pl. orgii, art. orgiile (desp. -gi-i-)

orgie s. f., art. orgia, g.-d. art. orgiei; pl. orgii, art. orgiile

orgie s. f., art. orgia, g.-d. art. orgiei; pl. orgii, art. orgiile

URGIE s. v. exil, exilare, pribegie, surghiun, surghiunire.

URGIE s. v. dezastru.

URGIE s. calamitate, catastrofă, dezastru, flagel, grozăvie, năpastă, nenorocire, pacoste, potop, prăpăd, pustiire, sinistru, (înv. și pop.) prăpădenie, (pop.) blestem, mînie, potopenie, topenie, (înv. și reg.) pustieșag, pustiit, sodom, (reg.) prăpădeală, (înv.) pierzare, pustiiciune, (fig.) pîrjol, plagă. (O adevărată ~ s-a abătut asupra lor.)

urgie s. v. EXIL. EXILARE. PRIBEGIE. SURGHIUN. SURGHIUNIRE.

ORGIE s. desfrâu, dezmăț, (livr.) bacanală, libertinaj, luxură, (înv. și pop.) scârnăvie, (înv.) rușinare, slobozenie, slobozie, zamparalâc.

ORGIE s. desfrîu, dezmăț, (livr.) bacanală, libertinaj, luxură, (înv. și pop.) scîrnăvie, (înv.) rușinare, slobozenie, slobozie, zamparalîc.

urgie (-ii) s. f. – 1. Ură, furie. – 2. Furie dumnezeiască, pedeapsă divină. – 3. Dezastru, calamitate, nenorocire. – 4. (Înv.) Exil, surghiun. – 5. Pocitanie, vrăjitoare. – Mr. urγie. Gr. ỏργή, probabil prin intermediul unui lat. vulg. *orgia (Densusianu, I, 202; Pușcariu 1831; Candrea); der. directă din mgr. (Roesler 577; Murnu 58; Tiktin) nu pare posibilă fonetic. Direct din lat. *orgilĭa < gr. ỏργιλος (Giuglea, RF, II, 65) este puțin probabilă. Cf. Rosetti, II, 69 și I, 174. – Der. urgisi, vb. (a persecuta, a distruge; a urî, a-i dori răul; înv., a surghiuni; a pedepsi, a nedreptăți), cf. ngr. ỏργίζωμαι „a supăra”; urgiseală, s. f. (nenorocire).

-URGIE „creație, lucrare, construcție”. ◊ gr. ergo, ein „a face, a crea” > fr. -urgie, germ. id., it. -urgia > rom. -urgie.

URGÍE, Vlaicul (16 B II 308), < subst.

ORGÍE (< fr., lat.; {s} gr. orgia „mistere”) s. f. 1. (La pl.) Sărbătoare. la greci, în cinstea zeului Dionysos. Deși sfârșea într-un desfrâu necontrolat rațional, care viola orice normă de normalitate, o. nu era lipsită de semnificație religioasă; ea exprima o întoarcere la haosul primar, o scufundare în sursele vieții, o ieșire din banalitatea cotidiană pentru a participa la libertatea absolută care era privilegiul zeilor. V. bacanală (1). 2. P. ext. Petrecere desfrânată cu exces de mâncare și de băutură; bacanală (2).