URETRU s. n. v. uretră.

uretru sn vz uretră

*URETRU sbst. 🩺 Canalul prin care bășica udului comunică cu exteriorul și pe unde se scurge afară urina [fr.].

URETRU, uretre, s. n. Canal membranos prin care circulă urina de la vezica urinară la exterior. [Var.: uretră s. f.] – Din fr. urètre.

URETRU, uretre, s. n. Canal prin care se scurge urina din vezica urinară în exterior.

URETRU s.n. v. uretră.

URETRĂ, uretre, s. f. Canal membranos prin care circulă urina de la vezica urinară la exterior. [Var.: uretru s. n.] – Din fr. urètre.

uretră sf [At: S. BĂRB. 1/11 / V: ~tru sn, (înv) urit~ / Pl: ~re / E: lat urethra, fr urètre] Canal membranos prin care se elimină urina de la vezica urinară spre exterior.

uritră sf vz uretră

URETRĂ s. f. v. uretru.

URETRĂ s.f. Canal prin care se scurge urina din vezica urinară în afară. // (În forma uretr-, uretro-) Element prin de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) uretră”, „uretral”. [Var. uretru s.n. / < fr. urètre, cf. gr. ourethra].

URETRĂ s. f. conduct prin care se elimină, în afară, urina din vezica urinară. (< fr. urétre)

URETRĂ ~e f. (la om și la mamifere) Canal membranos prin care se elimină urina din organism. [G.-D. uretrei] /<fr. uretre

*urétră f., pl. e (vgr. uréthra). Anat. Canalu urinar.

uretru, -tre.

uretră (desp. -re-tră) s. f., g.-d. art. uretrei; pl. uretre

uretră (-re-tră) s. f., g.-d. art. uretrei; pl. uretre

uretră s. f. (sil. -tră), g.-d. art. uretrei; pl. uretre

URETRĂ s. (ANAT.) canal urinar, cilindru urinar.