urdinare sf [At: (a. 1685) CCR, 133/22 / Pl: ~nări / E: urdina] 1 (Îrg) Parcurgere frecventă a unui traseu (pentru a ajunge undeva sau la cineva) Si: (îrg) urdinat (1), (înv) urdinătură (1), (reg) urdineală (1). 2 (Îrg) Mers (alergare) dintr-un loc în altul Si: (îrg) urdinat (2), (înv) urdinătură (2), (reg) urdineală (2). 3 (Îrg) Parcurgere a unui traseu după ceva sau după cineva Si: (îrg) urdinat (3), (înv) urdinătură (3), (reg) urdineală (3). 4 (Îvr) Întreținere de relații sexuale. 5 (Îrg; șîs ~a cea lină) Diaree (6). 6 (Mai ales îs ~ cu sânge) Dizenterie. 7 (Reg) Evacuare a materiilor fecale din intestin. 8 (Reg) Urdiniș (1).

URDINARE, urdinări, s. f. (Învechit și popular) Acțiunea de a urdina și rezultatul ei; diaree. Lupul avînd urdinare... PANN, P. V. III 67. Cei pătimași de durerea colicilor și a urdinărilor. PISCUPESCU, O. 226.

urdinare f. diaree. [Lit. umblare deasă (cf. treapăd)].

urdináre f. Vest. Treapăd, diareĭe.

ordi¹ v vz urdina

urdina vi [At: COD. VOR². 3275 / V: (reg) ordi (Pzi: ord) ~ni / Pzi: urdin și (rar) ~nez / E: ml ordinare] 1 (Îrg) A merge des undeva sau la cineva. 2 (Îrg) A umbla (alergând) dintr-un loc într-altul, de colo-colo. 3 (Îrg) A umbla după ceva sau după cineva. 4 (Trs; spc) A merge cu oile zilnic, în timpul iernii, la locul unde e depozitat fânul, pentru a le hrăni. 5 (Îvr) A întreține relații sexuale. 6 (Pop; d. albine) A ieși și a intra de repetate ori prin urdiniș (1). 7 (Îrg) A avea diaree. 8 (Reg) A evacua materiile fecale din intestin. 9 (Reg; fig; irn) A vorbi mult și fără rost Si: a trăncăni.

urdini v vz urdina

URDINA, urdin, vb. I. Intranz. (Învechit și popular) 1. A merge des la cineva sau undeva (uneori fără rost). Poteceaua după vale, Făcută d-o fată mare, Urdinînd la vrăjitoare, Să-mi facă să mă omoare. MAT. FOLK. 368. 2. A avea diaree. Cînd urdină omul mult... Să fiarbă linte de șase ori. ȘEZ. IX 126.

A URDINA urdin intranz. înv. 1) A face același drum de nenumărate ori; a merge des la cineva sau undeva. 2) A avea diaree. /<lat. ordinare

urdinà v. a avea urdinare. [Vechiu-rom. urdina, a umbla des (sens păstrat încă de urdiniș) = lat. ORDINARE, a pune în ordine].

*gastro-enterítă f., pl. e. Med. Gastrită și enterită (pop. urdinare).

úrdin, a -á v. intr. (lat. órdino, -áre, „a pune’n ordine, în rînd”, de unde înț. de „a merge’n ordine, a curge”). Vechĭ. Mă duc și vin mereŭ, trepăd, mă vîntur: Multă nevoĭe de Turcĭ ce urdinaŭ în sus și în jos (Let. 3, 77). Nae urdina regulat aci fiind-că nu-l stingherea nimenĭ (Ĭov. 36). Mă duc mereu la latrină, am treapăd, am diareĭe.

urdinare (înv., reg.) s. f., g.-d. art. urdinării; pl. urdinări

urdinare (înv., reg.) s. f., g.-d. art. urdinării; pl. urdinări

urdinare s. f., g.-d. art. urdinării; pl. urdinări

urdina (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. urdin, 3 urdină; conj. prez. 1 sg. să urdin, 3 să urdine

urdina (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 urdină

urdina vb., ind. prez. 1 sg. urdin, 3 sg. și pl. urdină

URDINARE s. v. diaree.

urdinare s. v. DIAREE.

URDINA vb. (MED.) (reg.) a trepăda.

URDINA vb. (MED.) (reg.) a trepăda.

urdina (urdin, urdinat), vb. – 1. (Înv.) A merge des undeva, a face un drum de repetate ori. – 2. A avea diaree. – Mr. urdin(are) „a porunci, a comanda”, megl. ordin(ari) „a ordona”. Lat. ordĭnāre (Pușcariu 1826; REW 6090). Legătura cu sl. lijati „a topi” (Cihac, II, 440) nu este posibilă. – Der. urdinare, s. f. (diaree); urdiniș, s. n. (deschizătură, gură de stup). În Mold.

urdinare, urdinări, s.f. (reg.) 1. acțiune repetată. 2. diaree.