URBANISTICĂ s. f. Știință, tehnică și artă care se ocupă cu studiul, proiectarea și planificarea lucrărilor de construire, cu sistematizarea și înfrumusețarea așezărilor omenești, cu organizarea măsurilor sociale, economice și sanitare necesare bunului mers al acestor așezări; urbanism. Arhitectul căruia i-a revenit cinstea de a făuri planul și de a supraveghea construcția mausoleului lui Lenin a avut de rezolvat probleme grele de arhitectură și urbanistică. STANCU, U.R.S.S. 36. Los Angeles nu cunoaște nici o regulă de urbanistică și edilitate. RALEA, O. 90.

URBANISTICĂ s.f. Știința și arta care se ocupă cu construcția, amenajarea și estetica orașelor; urbanism (1). [Gen. -cii. / cf. it. urbanistica].

URBANISTICĂ f. Știință care se ocupă cu studiul amenajării localităților orășenești existente, precum și cu proiectarea de noi orașe. /urban + suf. ~istic

URBANISTIC, -Ă, urbanistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știința proiectării și planificării lucrărilor de construire, de sistematizare, de reconstruire sau de restructurare a unei așezări omenești; urbanism. 2. Adj. Care ține de urbanistică (1), privitor la urbanistică; edilitar. – Urban + suf. -istic sau urbanist + suf. -ic.

urbanistic, ~ă [At: LEG. EC. PL. 485 / Pl: ~ici, ~ice / E: urban + -istic] 1 sf Știința proiectării și planificării lucrărilor de construire, de sistematizare, de reconstruire sau de restructurare a unei așezări omenești (oraș, sat etc.), împreună cu complexul de măsuri social-economice, tehnice, igienice etc. Si: urbanism (1). 2 a Care ține de urbanistică (1) Si: edilitar (1). 3 a Privitor la urbanistică Si: edilitar (1).

URBANISTIC, -Ă, urbanistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință al cărei obiect îl constituie sistematizarea așezărilor omenești existente și proiectarea de așezări noi; urbanism. 2. Adj. Care ține de urbanistică (1), privitor la urbanistică; edilitar. – Urban + suf. -istic sau urbanist + suf. -ic.

URBANISTIC, -Ă, urbanistici, -e, adj. Referitor la urbanistică; edilitar. Principiile puse la baza planului general de reconstrucție a Moscovei au servit ca îndreptar tuturor lucrărilor urbanistice care s-au desfășurat și în celelalte orașe ale Uniunii Sovietice. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 331, 1/4.

URBANISTIC, -Ă adj. Referitor la urbanistică; edilitar. [Cf. it. urbanistico].

URBANISTIC, -Ă I. adj. referitor la urbanistică; edilitar. II. s. f. știință care se ocupă cu proiectarea, construcția și estetica orașelor; urbanism (1). (< fr. urbanistique, it. urbanistico)

URBANISTIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de urbanistică; propriu urbanisticii. /urban + suf. ~istic

urbanistică s. f., g.-d. art. urbanisticii

urbanistică s. f., g.-d. art. urbanisticii

urbanistică s. f., g.-d. art. urbanisticii

urbanistic adj. m., pl. urbanistici; f. urbanistică, pl. urbanistice

urbanistic adj. m., pl. urbanistici; f. urbanistică, pl. urbanistice

urbanistic adj. m., pl. urbanistici; f. sg. urbanistică, pl. urbanistice

URBANISTICĂ s. urbanism. (Probleme de ~.)

URBANISTICĂ s. urbanism. (Probleme de ~.)

URBANISTIC adj. v. edilitar.

URBANISTIC adj. edilitar. (Construcții ~.)