URBANISTIC, -Ă, urbanistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știința proiectării și planificării lucrărilor de construire, de sistematizare, de reconstruire sau de restructurare a unei așezări omenești; urbanism. 2. Adj. Care ține de urbanistică (1), privitor la urbanistică; edilitar. – Urban + suf. -istic sau urbanist + suf. -ic.

urbanistic, ~ă [At: LEG. EC. PL. 485 / Pl: ~ici, ~ice / E: urban + -istic] 1 sf Știința proiectării și planificării lucrărilor de construire, de sistematizare, de reconstruire sau de restructurare a unei așezări omenești (oraș, sat etc.), împreună cu complexul de măsuri social-economice, tehnice, igienice etc. Si: urbanism (1). 2 a Care ține de urbanistică (1) Si: edilitar (1). 3 a Privitor la urbanistică Si: edilitar (1).

URBANISTIC, -Ă, urbanistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință al cărei obiect îl constituie sistematizarea așezărilor omenești existente și proiectarea de așezări noi; urbanism. 2. Adj. Care ține de urbanistică (1), privitor la urbanistică; edilitar. – Urban + suf. -istic sau urbanist + suf. -ic.

URBANISTIC, -Ă, urbanistici, -e, adj. Referitor la urbanistică; edilitar. Principiile puse la baza planului general de reconstrucție a Moscovei au servit ca îndreptar tuturor lucrărilor urbanistice care s-au desfășurat și în celelalte orașe ale Uniunii Sovietice. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 331, 1/4.

URBANISTIC, -Ă adj. Referitor la urbanistică; edilitar. [Cf. it. urbanistico].

URBANISTIC, -Ă I. adj. referitor la urbanistică; edilitar. II. s. f. știință care se ocupă cu proiectarea, construcția și estetica orașelor; urbanism (1). (< fr. urbanistique, it. urbanistico)

URBANISTIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de urbanistică; propriu urbanisticii. /urban + suf. ~istic

urbanistic adj. m., pl. urbanistici; f. urbanistică, pl. urbanistice

urbanistic adj. m., pl. urbanistici; f. urbanistică, pl. urbanistice

urbanistic adj. m., pl. urbanistici; f. sg. urbanistică, pl. urbanistice

URBANISTIC adj. v. edilitar.

URBANISTIC adj. edilitar. (Construcții ~.)