undoire sf vz unduire

UNDOIRE s. f. v. unduire.

UNDUI, unduiesc, vb. IV. Intranz. (Despre suprafața apelor; la pers. 3) A face unde, a se propaga în formă de unde. ♦ P. gener. A se mișca asemenea undelor unei ape. [Var.: undoia vb. I, undoi vb. IV] – Undă + suf. -ui (după fr. ondoyer).

ondoia v vz undui¹ corectat(ă)

undoi v vz undui¹

undoia v vz undui¹

undoiare sf vz unduire

undui¹ vi [At: BARCIANU / V: ondoia, ~doi, ~doia, ~a / Pzi: ~esc / E: undă + -ui cf fr ondoyer] 1 vi (D. suprafața apelor) A face valuri Si: a unda (1). 2 vi (D. ape curgătoare) A curge șerpuind. 3 vi (Pan) A ondula. 4 vi (Pan) A forma (în mișcare) o linie ondulată Si: a șerpui. 5-6 vir (Pan; d. păr) A avea sau a face (în mișcare) unde.

undui² vt [At: CV 1952, nr. 1, 34 / Pzi: ~esc / E: nct] (Reg) A ierta.

unduia v vz undui¹

unduire sf [At: EMINESCU, O. I, 141 / V: (înv) ~doiare, ~doire / Pl: ~ri / E: undui¹] 1 Mișcare în unde a suprafețelor apelor Si: (rar) unduială (1). 2 Curgere șerpuită a unei ape Si: (rar) unduială (2). 3 (Pan) Ondulare. 4 Formare (în mișcare) a unei linii șerpuitoare Si: (rar) unduială (4). 5 (Fig) Mlădiere a unui sunet sau a vocii Si: modulare, (rar) unduială (5).

UNDUI, unduiesc, vb. IV. Intranz. (Despre suprafața apelor; la pers. 3) A face unde, a se propaga în formă de unde. ♦ P. gener. A se mișca asemenea undelor unei ape. [Var.: undoia vb. I. undoi vb. IV] – Undi + suf. -ui; (după fr. ondoyer).

UNDOIARE s. f. v. unduire.

UNDUI, unduiesc, vb. IV. Intranz. (Despre suprafața apelor) A face unde; (despre ape curgătoare) a curge cu cotituri, șerpuit. Cum unduiește Volga. TULBURE, V. R. 36. ◊ (Prin analogie) Lanurile de grîu argintii unduiau blînd și foșneau abia auzit. DUMITRIU, N. I 115. Era ș-o mișcare a mijlocului, care făcea să-i unduiască... rochia ca bătută de vînt. SADOVEANU, P. S. 163. Păpurișul cînta, unduia în bătaia vîntului. SANDU-ALDEA, U. P. 198. (Refl.) Pe umeri și pe spate, părul negru se unduia într-o revărsare ușoară. MIHALE, O. 501. – Variantă: undoi (EMINESCU, N. 48) vb. IV.

UNDUIERE s. f. v. unduire.

UNDUIRE, unduiri, s. f. Acțiunea de a undui și rezultatul ei; mișcare (sau iluzia unei mișcări) în valuri. Asfințitul aprinde focurile sale rubinii în unduirile fluviului. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2816. ◊ (Prin analogie) Ochii cătau departe peste unduirile domoale ale întinderii de pămînt. V. ROM. august-septembrie 1952, 208. Pe trotuarul încă bolovănit cu unduiri de gheață, aluneca mereu cînd pe un picior, cînd pe celălalt. CAMIL PETRESCU, N. 28. ◊ Fig. Obrajii gingaș modelați aveau unduiri de crin. CAMIL PETRESCU, O. I 515. ♦ Modulare, vibrare, mlădiere a unui sunet. [Glasul] a căpătat pe urmă o unduire tristă. PAS, Z. I 78. – Variante: undoiare (EMINESCU, O. I 141), undoire (SADOVEANU, P. S. 207), unduiere (C. PETRESCU, Î. II 96) s. f.

A SE UNDUI se ~iește intranz. rar A avea valuri; a căpăta formă de unde; a se ondula. /undă + suf. ~ui

A UNDUI ~iește 1. intranz. 1) (despre ape) A face unde; a avea valuri mici. 2) (despre lanuri) A se mișca ca valurile unei ape sub adierea vântului; a ondula. 2. tranz. A face să se unduiască. /undă + suf. ~ui

ondoì v. a undula: negrele-i bucle ondoaie’n zefire EM. (= fr. ondoyer).

undoiare f. mișcare de undulațiune: fig. undoiarea unei iniști EM.

unduì v. a se ridica ca undele mării: fruntea de bucle unduind EM. (= fr. ondoyer).

*ondóĭ, a -ĭá, V. undulez.

*undoĭéz, V. undulez.

*unduléz v. intr. (lat. úndulo, -áre, după undulatus, undulat). Tălăzuĭesc, mă mișc (mă legăn) ca valurile marĭ: lanu de grîŭ undulează la suflarea vîntuluĭ. – Falsificațiunĭ cărturăreștĭ: a ondoĭa, a unduĭa și a undui (după fr. ondover): rochia-ĭ încrețită foșnea, unduĭa și fîlfîĭa pin odăĭ (Sadov. VR. 1911, 1, 15), grîŭ unduĭat de abureala vîntuluĭ (Chir. CL. 1910, 315). V. văluĭesc 2.

undui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. unduiesc, 3 sg. unduiește, imperf. 1 unduiam; conj. prez. 1 sg. să unduiesc, 3 să unduiască

unduire s. f., g.-d. art. unduirii; pl. unduiri

undui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. unduiesc, imperf. 3 sg. unduia; conj. prez. 3 să unduiască

unduire s. f., g.-d. art. unduirii; pl. unduiri

undui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. unduiesc, imperf. 3 sg. unduia; conj. prez. 3 sg. și pl. unduiască

unduire s. f., g.-d. art. unduirii; pl. unduiri

undui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. unduiesc, conj. unduiască)

UNDUI vb. 1. a (se) învălura, a (se) ondula. (Vântul ~ luciul apei.) 2. a (se) cuta, a (se) încreți, a tremura, (glumeț) a (se) zbârli. (Suprafața apei se ~ de vânt.) 3. (fig.) a râura. (Părul îi ~.)

UNDUIRE s. învălurare, ondulare. (~ suprafeței unei ape.)

UNDUI vb. 1. a (se) învălura, a (se) ondula. (Vîntul ~ luciul apei.) 2. a (se) cuta, a (se) încreți, a tremura, (glumeț) a (se) zbîrli. (Suprafața apei se ~ de vînt.) 3. (fig.) a rîura. (Părul îi ~.)

UNDUIRE s. învălurare, ondulare. (~ suprafeței unei ape.)