UNDECIMĂ s. f. (muz.) 1. interval care cuprinde 11 trepte (o cvartă peste octavă); treapta a 11-a de la o treaptă dată. 2. acord realizat pe această treaptă. (< lat. undecima)

undecimă s. f., pl. undecime

undecimă (< it. undecima „a unsprezecea”) 1. Interval* compus (cvartă* peste octavă*) care cuprinde 11 trepte* ale scării* sunetelor diatonice* și se cifrează cu 11. Tipuri diatonice u. perfectă (ex.: do-fa din octava superioară); cuprinde 17 semitonuri* și se notează cu 11p sau simplu 11; u. mărită (ex.: fa-si din octava superioară) cuprinde 18 semitonuri și se notează 11+. Cu alterații se obțin tipuri de u. cromatice* (ex. u. micșorată re diez-sol din octava superioară, 16 semitonuri). Prin răsturnare* (ridicând baza cu două octave sau coborând vârful cu două octave), u. perfectă dă cvinta* perfectă (ex. do-fa din octava superioară → fa-do); u. mărită dă cvinta micșorată (ex. fa-si din octava superioară → si-fa); u. micșorată devine cvintă mărită (ex.: si-mi bemol din octava superioară → mi bemol-si). 2. Treapta a 11-a numărând de la o treaptă dată. 3. Orice acord* tonal care poate fi redus la un acord în care baza și vârful alcătuiesc un interval de u. Dacă nu se indică altfel, se subînțelege un acord din șase note, din care cea mai gravă este fundamentala*, iar celelalte sunt dispuse la un interval de terță*, cvintă*, septimă*, nonă* și u. (sau un acord format din cinci terțe suprapuse; ex. re-fa-la-do-mi-sol). 4. Sunetul acordului de u. aflat la vârf, atunci când acordul este în stare directă și în poziție (3) strânsă (deci cu notele suprapuse în terțe consecutive).