UMANIST, -Ă, umaniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. Adj. Care aparține umanismului (1), care se bazează pe umanism sau promovează umanismul. ♦ Care este de domeniul culturii clasice, care se consacră studiului operelor clasice greco-latine; umanistic. 2. S. m. și f. Adept, partizan al umanismului (1). 3. S. m. Artist, gânditor care aparține umanismului Renașterii; cărturar din epoca Renașterii, care studia operele Antichității. 4. S. m. și f. Student sau elev de liceu care urmează învățământul umanistic. – Din fr. humaniste.

umanist, ~ă [At: ODOBESCU, S. II, 59 / V: (îvr) h~ sm / Pl: ~iști, ~e / E: fr humaniste] 1 smf Reprezentant sau adept al umanismului (1). 2 smf Savant care are cunoștințe aprofundate de limba și literatura greacă și latină. 3 smf (Spc) Cărturar din epoca Renașterii care studia operele Antichității. 4 a Care aparține umanismului (1) Si: umanistic (1). 5-6 a Care se bazează pe umanism (sau promovează umanismul) Si: umanistic (2-3). 7 a Care este de domeniul culturii umane în general sau a celei clasice Si: umanistic (4). 8 a Care se consacră studiului operelor clasice greco-latine. 9 a (Îs) Științe (sau discipline) ~e Științe sau discipline umanistice. 10 a (Îs) Gimnaziu ~ Formă de învățământ umanistic. 11 a Care frecventează secția umanistică. 12 smf (Iuz) Partizan al studiului literaturii clasice și al limbilor greacă și latină în învățământ. 13 smf (Iuz) Profesor care preda studiile clasice (la clasele de umanioare). 14 smf Adept al umanismului (3). 15 a Care aparține umanismului (3). 16 a Care se bazează pe umanism. 17 a Care promovează umanismul.

UMANIST, -Ă, umaniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept, partizan al umanismului. ♦ (La m.) Savant din sec. XVII, care studia operele antichității. 2. Adj. Care aparține umanismului, privitor la umanism, caracteristic umanismului; care este de domeniul culturii clasice; umanistic. 3. S. m. și f. Elev de liceu care urmează învățământul umanistic. – Din fr. humaniste.

UMANIST¹, umaniști, s. m. Adept, partizan al umanismului. În ochii umaniștilor... scapare nu este afară din studiile clasice. ODOBESCU, S. II. 59. ♦ Nume dat savanților din secolele XIV-XVII, care studiau operele antichității.

UMANIST², -Ă, umaniști, -ste, adj. Care aparține umanismului, privitor la umanism; care este de domeniul culturii clasice. Studii umaniste.

UMANIST, -Ă adj. Care aparține umanismului, privitor la umanism; de domeniul culturii clasice; umanistic. // s.m. și f. 1. Adept, partizan al umanismului. ♦ Savant din sec. XIV-XV, care studia operele antichității. 2. Elev de liceu care urmează secția umanistică. [< fr. humaniste, it. umanista].

UMANIST, -Ă I. adj., s. m. f. (adept) al umanismului; de domeniul culturii clasice; umanistic. II. s. m. artist, gânditor aparținând umanismului Renașterii; cărturar din epoca Renașterii care studia operele antichității. (< fr. humaniste)

UMANIST² ~stă (~ști, ~ste) m. și f. 1) Adept al umanismului. 2) (în epoca Renașterii) Om de știință preocupat de studierea culturii, literaturii și limbilor clasice. 3) Persoană, pătrunsă de umanism. /<fr. humaniste

UMANIST¹ ~stă (~ști, ~ste) 1) Care ține de umanism; propriu umanismului. Filozof ~. 2) v. UMANISTIC. /<fr. humaniste

umanist m. 1. cel ce predă umanioarele; 2. reprezentant al studiilor clasice, în epoca renașterii.

*umaníst, -ă s. (d. uman). Adept al umanizmuluĭ: Erasm fu un umanist de geniŭ. Adj. Direcțiunea umanistă.

umanist adj. m., s. m., pl. umaniști; adj. f., s. f. umanistă, pl. umaniste

umanist adj. m., s. m., pl. umaniști; adj. f., s. f. umanistă, pl. umaniste

umanist s. m., adj. m., pl. umaniști; f. sg. umanistă, pl. umaniste

UMANIST adj. umanistic. (Cultură ~.)

UMANIST adj. umanistic. (Cultură ~.)