2 intrări

34 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ULUIRE, uluiri, s. f. Faptul de a ului; uimire, surprindere, uluială. ♦ Buimăceală, năuceală. – V. ului.

uluire sf [At: CANTEMIR, IST. 250 / Pl: ~ri / E: ului2] 1 Surprindere profundă (și neașteptată) Si: uimire (1), uluială1, uluitură1, zăpăceală, năuceală. 2 (Îvr) Greșeală (2).

ULUIRE, uluiri, s. f. Faptul de a ului; uimire, surprindere, uluială. Buimăceală, năuceală. – V. ului.

ULUIRE, uluiri, s. f. Acțiunea de a (se) ului și rezultatul ei; stare de zăpăceală sau de uimire. Parcă uluirea i-ar fi schimbat glasul. REBREANU, R. I 195.

ULUI, uluiesc, vb. IV. Tranz. A stârni, a provoca o mare (și neașteptată) mirare, admirație, emoție; a uimi, a surprinde. ♦ Tranz. și refl. (Înv.) A (se) tulbura, a (se) buimăci, a (se) năuci. – Cf. rus. ulovit’ „a prinde, a surprinde”.

ului2 [At: NEAGOE, ÎNV. 245/18 / V: (Mol) url~ / Pzi: ~esc / E: ns cf slv о лагати „a prinde”, bg улавям „a pătrunde, a surprinde”] 1-5 vt(a) A uimi (1-3, 6-7).

ului3 vt [At: CORESI, M. 260/6 / V: ol~ / Pzi: ~esc / E: mg vall] 1 (înv) A mărturisi. 2 (îdt) A interoga.

ului4 vt [At: (a. 1717) IORGA, S. D. XII, 235 / V: (Mar; înv) ol~ / Pzi: ~esc / E: nct] 1 (Mar; înv; îf olui) A oferi. 2 (Reg) A împărți.

ului5 vi [At: TOMESCU, GL. / Pzi: ~esc / E: uliu] (Olt) 1 (D. găini) A scoate un cârâit specific când se apropie uliul. 2 (D. persoane) A striga pentru a alunga uliul.

ULUI, uluiesc, vb. IV. Tranz. A stârni, a provoca o mare (și neașteptată) mirare, admirație, emoție; a uimi, a surprinde. ♦ Tranz. și refl. (Înv.) A (se) tulbura, a (se) buimăci, a (se) năuci. – Cf. rus. ulovit’ „ a prinde, a surprinde”.

ULUI, uluiesc, vb. IV. Tranz. A uimi peste măsură; a buimăci, a zăpăci, a năuci. Atîtea opere de artă, îngrămădite unele lîngă altele, într-un spațiu redus, te uluiesc. STANCU, U.R.S.S. 118. Cu o îndrăzneală care mă ului, acest fermecător îmi afirmă pasionat că tocmai aceasta o așteaptă. GALACTION, O. I 238. O floare însă ului pur și simplu pe Ladima căci avea ceva misterios în somptuozitatea ei. CAMIL PETRESCU, N. 77. ◊ Refl. Nu se dezmeticise voinicul nostru, ba mai rău se uluise și se trezi dus pe sus. DELAVRANCEA, S. 101. Pierderea domnului lor îi făcură să se uluiască. ISPIRESCU, M. V. 59.

A SE ULUI mă ~iesc intranz. 1) (despre persoane) A deveni buimac; a nu mai ști de sine; a se pierde; a se buimăci; a se zăpăci; a se năuci. 2) A fi puternic impresionat (de ceva neprevăzut); a se uimi peste măsură. /cf. rus. ulovit’

A ULUI ~iesc tranz. A face să se uluiască; a buimăci, a zăpăci. /cf. rus. ulovit’

ULUI vb. 1. (Ban., Criș., Trans. SV) A mărturisi. Ssete ulluim. AGYAGFALVI, apud TEW. Noi cunoaștem și uluim pe Hristos a fi Mesia. C 1692, 519r. Limba mea să uluiască direptatea ta. MISC. SEC. XVII, 7v; cf. FOGARASI, apud TEW; VISKI, apud TEW; MISC. SEC. XVII, 23v, 70v, 84v, 87v; PSALTIRE SEC. XVII, apud, TEW; CAT. B, 3. 11, 12, 14. 2. (Ban.) A cerceta. Inquiro. Olu. Inquiralok. LEX. MARS., 218. Forme gramaticale: ind, prez..1 sg. olu (LEX. MARS., 218), ului (PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW), uluiesc (FOGARASI, apud TEW; MISC. SEC. XVII, 84V; PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW, 2 sg. uluiești (FOGARASI, apud TEW), 3 sg. uluiește (MISC. SEC. XVII, 70v; BUITUL, apud TEW), cj. prez. 3 sg. să uluiască (MISC. SEC. XVII, 77v). Etimologie: magh. vallani. Vezi și oluit, oluitor, uluită, uluitură.

uluì v. a se zăpăci. [Origină necunoscută].

uluĭésc v. tr. (vsl. sîrb. uloviti, a prinde [vînat], d. loviti, a prinde, a vîna; rus. ulovitĭ, a prinde, a surprinde. V. lovesc). Uĭmesc, zăpăcesc, fac să nu maĭ știe ce face: vestea ceĭa l-a uluit. V. refl. Mă zăpăcesc grozav, mă încurc: s’a uluit de frumuseța eĭ. V. uĭmesc.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

uluire s. f., g.-d. art. uluirii; pl. uluiri

uluire s. f., g.-d. art. uluirii; pl. uluiri

uluire s. f., g.-d. art. uluirii; pl. uluiri

ului (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. uluiesc, 3 sg. uluiește, imperf. 1 uluiam; conj. prez. 1 sg. să uluiesc, 3 să uluiască

ului (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. uluiesc, imperf. 3 sg. uluia; conj. prez. 3 să uluiască

ului vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. uluiesc, imperf. 3 sg. uluia; conj. prez. 3 sg. și pl. uluiască

ului (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. uluiesc, conj. uluiască)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ULUIRE s. v. amețeală, buimăceală, buimăcire, năuceală, năucire, perplexitate, zăpăceală.

ULUIRE s. 1. v. uimire. 2. consternare, perplexitate, stupefacție, stupoare, surprindere, surpriză, uimire, uluială, (rar) consternație. (A avut un moment de adevărată ~.)

ULUIRE s. 1. minunare, stupefiere, surprindere, uimire, uluială, (înv.) minune, uimeală. (~ cuiva în fața unui lucru neașteptat.) 2. perplexitate, stupefacție, stupoare, surprindere, surpriză, uimire, uluială. (A avut un moment de adevărată ~.)

uluire s. v. AMEȚEALĂ. BUIMĂCEALĂ. BUIMĂCIRE. NĂUCEALĂ. NĂUCIRE. PERPLEXITATE. ZĂPĂCEALĂ.

ULUI vb. v. ameți, buimăci, dărăpăna, dărâma, fâstâci, intimida, încurca, nărui, năuci, prăbuși, prăvăli, risipi, surpa, zăpăci.

ULUI vb. 1. v. uimi. 2. a uimi, (fig.) a speria. (M-a uluit cu inteligența lui.) 3. a năuci, a stupefia, a uimi. (Vestea aflată l-a uluit.) 4. v. minuna.

ULUI vb. 1. a minuna, a stupefia, a surprinde, a uimi. (Ce-mi spui tu pur și simplu mă ~.) 2. a uimi, (fig.) a speria. (M-a ~ cu inteligența lui.) 3. a năuci, a stupefia, a uimi. (Vestea aflată l-a ~.) 4. a se cruci, a se minuna, a se uimi, (pop.) a se încruci, (reg.) a se ugni, (Transilv. și Ban.) a se pocozi, (înv.) a se ciudi, a se divi. (Se ~ de ce aude.)

ului vb. v. AMEȚI. BUIMĂCI. DĂRĂPĂNA. DĂRÎMA. FÎSTÎCI. INTIMIDA. ÎNCURCA. NĂRUI. NĂUCI. PRĂBUȘI. PRĂVĂLI. RISIPI. SURPA. ZĂPĂCI.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

ului (-iesc, -it), vb. – A uimi, a zăpăci. Origine necunoscută. S-a vrut să se explice prin mag. hulani „a cădea” (Drăganu, Dacor., VI, 303); prin mag. vallani „a investiga” (Gáldi, Dict., 167); sau prin sb. uloviti „a prinde vînatul” (Scriban); dar aceste explicații nu par suficiente. – Der. uluială, s. f. (zăpăceală); uluitor, s. f. (uimitor, care uluiește).

Intrare: uluire
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • uluire
  • uluirea
plural
  • uluiri
  • uluirile
genitiv-dativ singular
  • uluiri
  • uluirii
plural
  • uluiri
  • uluirilor
vocativ singular
plural
Intrare: ului
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ului
  • uluire
  • uluit
  • uluitu‑
  • uluind
  • uluindu‑
singular plural
  • uluiește
  • uluiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • uluiesc
(să)
  • uluiesc
  • uluiam
  • uluii
  • uluisem
a II-a (tu)
  • uluiești
(să)
  • uluiești
  • uluiai
  • uluiși
  • uluiseși
a III-a (el, ea)
  • uluiește
(să)
  • uluiască
  • uluia
  • ului
  • uluise
plural I (noi)
  • uluim
(să)
  • uluim
  • uluiam
  • uluirăm
  • uluiserăm
  • uluisem
a II-a (voi)
  • uluiți
(să)
  • uluiți
  • uluiați
  • uluirăți
  • uluiserăți
  • uluiseți
a III-a (ei, ele)
  • uluiesc
(să)
  • uluiască
  • uluiau
  • ului
  • uluiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

uluire, uluirisubstantiv feminin

etimologie:
  • vezi ului DEX '09 DEX '98

ului, uluiescverb

  • 1. A stârni, a provoca o mare (și neașteptată) mirare, admirație, emoție. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote Atîtea opere de artă, îngrămădite unele lîngă altele, într-un spațiu redus, te uluiesc. STANCU, U.R.S.S. 118. DLRLC
    • format_quote Cu o îndrăzneală care mă ului, acest fermecător îmi afirmă pasionat că tocmai aceasta o așteaptă. GALACTION, O. I 238. DLRLC
    • format_quote O floare însă ului pur și simplu pe Ladima căci avea ceva misterios în somptuozitatea ei. CAMIL PETRESCU, N. 77. DLRLC
    • 1.1. tranzitiv reflexiv învechit A (se) tulbura, a (se) buimăci, a (se) năuci. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote reflexiv Nu se dezmeticise voinicul nostru, ba mai rău se uluise și se trezi dus pe sus. DELAVRANCEA, S. 101. DLRLC
      • format_quote reflexiv Pierderea domnului lor îi făcură să se uluiască. ISPIRESCU, M. V. 59. DLRLC
etimologie:
  • cf. limba rusă ulovit’ „a prinde, a surprinde”. DEX '09 NODEX

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.