ULTIMATUM, ultimatumuri, s. n. Hotărâre irevocabilă, ultim cuvânt. ♦ (Jur.) Comunicare cuprinzând condițiile irevocabile pe care o putere, un stat, un împuternicit le pune altuia, în vederea rezolvării unei situații litigioase de care depind relațiile lor. [Var.: (înv.) ultimat s. n.] – Din fr. ultimatum, germ. Ultimatum.

ultimatum sn [At: AR (1829), 66/46 / V: (înv) ultimat / Pl: ~uri, (rar) ~e / E: fr ultimatum, ger Ultimatum, lat ultimatus] (Șfg) Înștiințare făcută de un stat altui stat, prin notă diplomatică, în care i se atrage atenția că, în cazul în care ar săvârși (sau s-ar abține de la a săvârși) anumite acte, se vor lua măsuri de constrângere sau se va porni război împotriva lui.

ULTIMATUM, ultimatumuri, s. n. Comunicare cuprinzând condițiile irevocabile pe care o putere, un stat, un împuternicit le pune altuia în vederea rezolvării unei situații litigioase de care depind relațiile lor reciproce. [Var.: (înv.) ultimat s. n.] – Din fr. ultimatum, germ. Ultimatum.

ULTIMATUM, ultimatumuri, s. n. Comunicare cuprinzînd condițiile irevocabile și hotărîtoare pe care o putere, un stat, un împuternicit etc. le pune altui stat, în vederea rezolvării unei situații litigioase de care depind relațiile lor reciproce. Politica forței, violenței, ultimatumurilor, politica dusă de imperialismul cotropitor se lovește de hotărîrea fermă a Țării Sovietice de a lupta prin toate mijloacele împotriva dezlănțuirii unui nou război. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 10, 10. ◊ (Adjectival) Mecanicii își însușesc memoriul-ultimatum prezentat guvernului de organizațiile roșii. PAS, Z. IV 220. ◊ Fig. «Dacă nu-mi scrii, nu-ți pot scrie nici eu»... Nu i-am putut răspunde nici la acest ultimatum. IBRĂILEANU, A. 33. – Variantă: ultimat (ODOBESCU, S. III 536) s. n.

ULTIMATUM s.n. Cerere categorică, care nu admite discuții și obiecții, de a îndeplini o condiție pusă sub amenințarea folosirii forței sau altor represiuni. ♦ Hotărîre irevocabilă, ultim cuvînt. [Var. ultimat s.n. / < fr. ultimatum, cf. lat. ultimus – ultimul].

ULTIMATUM s. n. cerere categorică, care nu admite discuții și obiecții, de a îndeplini o condiție pusă sub amenințarea folosirii forței sau altor represiuni. ◊ hotărâre irevocabilă, ultim cuvânt. (< fr. ultimatum, germ. Ultimatum)

ULTIMATUM ~uri n. 1) Notă diplomatică prin care un stat prezintă altui stat o condiție definitivă, al cărui refuz antrenează luarea unor măsuri de constrângere. 2) Decizie irevocabilă care nu admite contestare; exigență imperativă. /<fr. ultimatum, germ. Ultimatum

ultimatum n. 1. ultimele condițiuni puse la un tractat; 2. rezoluțiune definitivă și irevocabilă, cuvântul cel din urmă.

ultimat sn vz ultimatum

ULTIMAT s.n. v. ultimatum.

*ultimát n., pl. e și urĭ (lat. modern ultimatum, dedus din ultimare, a ajunge la sfîrșit [timpul]). Ultimu cuvînt pe care un stat îl adresează altuĭa și după care, dacă nu e ascultat, urmează ruperea relațiunilor diplomatice saŭ războĭu: a adresa un ultimat.

ultimatum s. n., pl. ultimatumuri

ultimatum s. n., pl. ultimatumuri

ultimatum s. n., pl. ultimatumuri

ultimatum

ultimatum.