UI interj. (Pop.) 1. Vai! ah! of! 2. (Adesea repetat) Strigăt (de voie bună) care însoțește chiuiturile. – Onomatopee.

ui¹ i [At: T. PAPAHAGI, M. 156 / E: fo] (Reg) 1 Cuvânt prin care se exprimă o surpriză. 2 Cuvânt prin care se exprimă o bucurie. 3 Cuvânt prin care se exprimă frica. 4 (Are) Cuvânt care însoțește (sau prin care se introduc) chiuiturile.

ui² vi [At: LB / V: ~i / Pzi: ~esc / E: ui¹] 1 (Reg) A scoate un strigăt (de mirare, de spaimă etc.) 2 (Reg) A uiui (1). 3 (Trs) A striga după cineva.

UI interj. 1. Vai! ah! of! 2. (Adesea repetat) Strigăt (de voie bună) care însoțește chiuiturile. – Onomatopee.

UI², uiesc, vb. IV. Intranz. (Popular) A chiui, a hăuli, a aui. Pe cînd cuscrii uiesc și nuntașii pușcă, se află în curte o masă pusă și acoperită cu o față albă. MARIAN, NU. 638. Îi pun [miresei] potilatul pe cap și cuscrii uiesc. id. ib. 723.

UI¹ interj. (Popular) 1. Exclamație, de obicei repetată, prin care se introduc uneori chiuiturile. Ui, ui, ui Pe Călmățui Unde scoate barza pui. STANCU, D. 225. 2. Vai! ah! of! Ui de mine!

UI², uiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A chiui. – Din ui¹.

UI¹ interj. 1. Exclamație (repetată) prin care se introduc uneori chiuiturile la dansurile populare. 2. Vai! ah! of!

UI interj. 1) (se folosește pentru a exprima durere, necaz, mirare, surprindere) Vai! Of! 2) (se folosește, repetat, pentru a însoți o chiuitură în timpul jocului, la nunți etc.). /Onomat.

u³ i [At: ALR II, 5751/2 / V: uî / E: fo] 1 (Adesea prelungit sau repetat și urmat de „cucuru”) Cuvânt care redă un sunet specific porumbelului. 2 (Rep) Cuvânt care redă un sunet specific curcanului. 3 (Rep) Cuvânt care redă un sunet specific broaștelor.

u² i [At: ȚICHINDEAL, F. 46/10 / E: fo] (Adesea prelungit sau însoțit de alte sunete) 1 Strigăt de avertizare sau pentru a atrage atenția. 2 (Reg) Exclamație de răspuns la chemarea cuiva. 3 Exclamație exprimând senzații (frig, repulsie etc.). 4 Exclamație exprimând surpriza, regretul sau indignarea. 5 (Însoțit de obicei de „iu”) Strigăt care însoțește chiuiturile.

uie sf [At: STAMATI, D. 39 / Pl: ui / E: mg öjü, üjü] (Orn; reg) 1 Șorecar (Buteo buteo buteo). 2 Șorecar (Buteo lagopus lagopus). 3 Bufniță (Bubo bubo). 4 Pasăre de curte.

uii v vz ui²

uî i vz u³

U¹ s. m. invar. A douăzeci și șasea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (vocală închisă² (8), rotunjită (2), din seria posterioară).

U² interj. (Adesea prelungit sau însoțit de alte sunete) 1. Exclamație demonstrativă de avertizare. U! Cine-i mai mare-n sat? PANN, P. V. I 95. U! iaca lupul, ține-te, măi, ține-te. ȚICHINDEAL, F. 46. 2. Exclamație care exprimă surpriza, regretul sau indignarea. Sobarul, după ce se mai dezmeți, izbucni cu strășnicie: U! O! Pi! Bre! Ce scandal! Ce nelegiuire! NEGRUZZI, S. I 228. 3. (Însoțit de obicei de «iu») Strigăt de bucurie care însoțește chiuiturile. U, iu, iu, nănașă-mare, Ia și suflă-n lumînare, Doar a arde și mai tare. MARIAN, NA. 267. U, iu, iu și na, na, na... Ieși afară, soacră-mare, Că-ți aduc pieptănătoare. id. NU. 630. 4. Cuvînt care redă urletul unor animale (mai ales al lupului). Lupul flămînd leșinat... U! Mă-ntreabă prin urlat. PANN, P. V. I 95.

UIE, ui, s. f. (Ornit.; regional) Șoricar. Romînii... au numit pre o parte foarte mare a paserilor... după nutrețul principal al acestora. Una dintre acelea paseri e și șoarecariul, numit... și uie. MARIAN, O. I 173.

U² interj. (Adesea prelungit sau repetat) 1. Exclamație demonstrativă de avertizare. U! iaca lupul (ȚICHINDEAL). 2. Exclamație care exprimă surpriza, indignarea sau regretul. 3. (Însoțit de „iu”) Strigăt de bucurie care însoțește chiuiturile. 4. Cuvînt care imită urletul unor animale (mai ales al lupului).

UIE, ui, s. f. (Ornit.; reg.) Șoricar.

U interj. 1) (se folosește prelungit pentru a exprima mirare, surpriză, indignare, regret, spaimă etc.). 2) (se folosește prelung pentru a reproduce urletul unor animale, mai ales al lupului, șuieratul trenului etc.). /Onomat.

uie f. Zool. șorecar (Buteo). [Ung. ÖLYÜ].

ui interj.

u²/uu interj. (desp. u-u)

u³ / uu interj.

uu v. u³

u interj.

U, u s. m. invar.

UI vb. v. chioti, chiui, hăuli, striga, țipa.

ui vb. v. CHIOTI. CHIUI. HĂULI. STRIGA. ȚIPA.

u interj. – Strigăt care exprimă bucuria, teama, suferința sau simpla intenție de a chema pe cineva. – Var. iu, iui(iu). Creație expresivă, cf. Tiktin; Carstensen 32-3. Cf. ua, interj. înv. sec. XVII, pare cultism din gr. ούα (Tiktin). – Der. ui, vb. (a hurui, a urla), cf. hui, vui; uet, s. n. (zbîrnîit, huruit), cf. vuet; u(i)e, s. f. (ciuhurez, Falco buteo).

ui, interj. – Vai: „Ui de mine, părinte” (Papahagi, 1925: 309: Vad). – Onomatopee (DEX, MDA).

uie, uie, s.f. (reg.) specie de uliu; șorecar.

u, art. neh. – Un: „Rostogol înt-u ocol, / Curtea albă-nt-u picior” (Papahagi, 1925: 302). – Cf. un (< lat. unus, Șăineanu, Scriban, Pușcariu, DEX).