ucisătură sf [At: MOXA, 365/25 / V: ~set~ / Pl: ~ri / E: ucis + -ătură] 1 (Înv) Omor (1). 2 (Înv) Bătaie cruntă dată cuiva. 3 (Înv) Lovitură puternică. 4 (Înv; pex) Rană.

UCISĂTURĂ (pl. -turi), UCISURĂ (pl. -suri) sf. Bătaie strașnică, stîlcire, vătămare prin lovituri: avu sfinția sa legături grele și ucisături dese, de păr și de sfînta barbă tras (VARL.); făcea cumu-i învăța Satana: junghieri și ucisături, vărsare de sînge și temnițe (MX.); rămas-au bieții oameni numai cu sufletele, bătuți și struncinați, ...cum nu se poate... povestire caznele și ucisurile lor ce au avut de la Tătari (NEC.) [ucis].

ucis(ăt)úră f., pl. ĭ. Vechĭ. Lovitură, bătaĭe strașnică.

ucisetură sf vz ucisătură

‡UCIGĂTURĂ (pl. -turi) sf. 1 Ucidere, omor ¶ 2 = UCISĂTURĂ: nu se poate nici cu scrisoarea, nici cu limba a povesti caznele și ucigăturile lor de Tătari (MUST.) [ucide].

ucis(ăt)ură s.f. (înv.) bătaie zdravănă, lovitură grea.