TĂRĂGĂNAT, -Ă, tărăgănați, -te, adj. 1. (Despre acțiuni) Executat încet, cu multe amânări. ♦ (Despre voce, vorbire) Rar și prelungit; domol. ♦ (Despre o melodie) Cu note sau modulații prelungite. 2. (Reg.; despre un teren) în pantă lină. [Var.: trăgănat, -ă adj.] – V. tărăgăna.

tărăgănat, ~ă [At: ALECSANDRI, T. 1302 / V: (pop) tr~ / Pl: ~ați, ~e / E: tărăgăna] (Pop) 1-2 a, av (D. acțiuni) (Care este) executat încet, cu multe amânări Si: (liv) trenant (1). 3 a (Rar; d. oameni) Care se mișcă încet. 4 a (D. voce) Domol (24). 5 a (D. cuvinte) Rar și prelungit. 6 a (D. o melodie) Cu note sau modulații prelungite. 7 a (D. drumuri, terenuri etc.) În pantă lină.

TĂRĂGĂNAT, -Ă, tărăgănați, -te, adj. 1. (Despre o acțiune) Executat încet, cu multe amânări. ♦ (Despre voce, vorbire) Rar și prelungit; domol. ♦ (Despre o melodie) Cu note sau modulații prelungite. 2. (Reg.; despre un teren) În pantă lină. [Var.: trăgănat, -ă adj.] – V. tărăgăna.

TĂRĂGĂNAT, -Ă, tărăgănați, -te, adj. (Și în forma trăgănat) 1. (Despre o acțiune) Executat încet, alene, cu zăbavă, cu multe amînări. ♦ (Despre voce, vorbire) Rar și prelungit, alene, domol. Mă întîmpină cu glas puțintel tărăgănat. SADOVEANU, A. L. 161. Mi-a răspuns cu o voce trăgănată. ALECSANDRI, T. 1302. ◊ (Adverbial) Mătușă Măgdălină, vorbi moale și tărăgănat țigăncușa. SADOVEANU, Z. C. 210. Bătrînul surprins rîde tărăgănat. CAMIL PETRESCU, T. II 25. 2. (Despre drumuri, terenuri) În pantă lină, ușor înclinat. Pe verdeața răcoroasă a viilor de pe dealurile tărăgănate, lumina dimineții parcă fierbea ca o pulbere de cleștar. CAMIL PETRESCU, O. II 278. Vedeți, bre, de alegeți și voi un drum mai trăgănat. HOGAȘ, M. N. 203. Tocmai pe cînd suia un deal lung și trăgănat, alt om venea dinspre tîrg. CREANGĂ, P. 40. – Variantă: trăgănat, -ă adj.

TĂRĂGĂNAT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A TĂRĂGĂNA și A SE TĂRĂGĂNA. 2) (despre voce, vorbire) Care este rar și monoton. 3) (despre terenuri) Care este în pantă lină; ușor înclinat. /v. a (se) tărăgăna

TĂRĂGĂNA, tărăgănez, vb. I. 1. Tranz. A amâna de pe o zi pe alta rezolvarea unei probleme, începerea sau terminarea unei acțiuni etc.; a face să se prelungească, să se întârzie o acțiune, o soluționare. ♦ A merge încet, anevoie, târându-și picioarele. ♦ A vorbi rar, lungind silabele. 2. Refl. impers. (Despre vreme, timp) A dura, a se prelungi. 3. Intranz. (Reg.) A cânta alene, cu jale, a doini. ♦ (Despre vânt) A adia. [Var.: tărăgăia, trăgăna vb. I, tărăgăni vb. IV] – Din trăgăna („a trage” < lat. pop.).

străgăna v vz tărăgăna

străgăni v vz tărăgăna

tărăgăi² v vz tărăgăna

tărăgăna [At: M. COSTIN. O. 42 / V: (pop) tr~ (Pzi: tragăn), (îrg) str~, străgăni, ~găi, trăgâna, (reg) ~ni, trăgăni, (din necesități de rimă) tregina / Pzi: ~nez / E: ns cf trage] 1 vr (Îvr) A-și avea originea Si: a descinde. 2 vt (Pop; și, îvr, îe a ~ la vreme) A amâna de pe o zi pe alta rezolvarea unei probleme, săvârșirea unei acțiuni Si: a întârzia, a temporiza, a tergiversa, (îrg) a tămânda (1), (reg) a tărărui (1). 3 vt (Pop; c. i. pașii, mersul) A merge încet, anevoie, târându-și picioarele. 4 vt (Pop) A vorbi rar, lungind silabele. 5-6 vir (Pop; d. vreme, timp) A se scurge încet. 7-8 vir (Pop; d. vreme, timp) A se prelungi. 9 vt (Pop) A cânta alene (cu jale) Si: a doini. 10 vr (Pop) A se jeli. 11 vi (Pop; d. vânt) A adia (5). 12 vt (Pop; îe) A tr~ o viață sau a-și tr~ traiul A o duce greu. 13 vi (Reg; îe) A tr~ cu ochii A trage cu ochiul.

tărăgăni v vz tărăgăna

trăgăna v vz tărăgăna

trăgănat, ~ă a vz tărăgănat

trăgăni v vz tărăgăna

trăgâna v vz tărăgăna

tregina v vz tărăgăna

TĂRĂGĂNA, tărăgănez, vb. I. 1. Tranz. A amâna de pe o zi pe alta rezolvarea unei probleme, începerea sau terminarea unei acțiuni etc.; a face să se prelungească, să se întârzie o acțiune, o soluționare. ♦ A merge încet, anevoie, târându-și picioarele. ♦ A vorbi rar, lungind silabele. 2. Refl. impers. (Despre vreme, timp) A dura, a se prelungi. 3. Intranz. (Reg.) A cânta alene, cu jale, a doini. ♦ (Despre vânt) A adia. [Var.: tărăgăia, trăgăna vb. I, tărăgăni vb. IV] – Din trăgăna („a trage” < lat. pop.).

TĂRĂGĂI vb IV v. tărăgăni.^[1]

TĂRĂGĂNA, tărăgănez, vb. I. (Și în forma trăgăna) 1. Tranz. A amîna de pe o zi pe alta, a întîrzia, a tergiversa, a face să se prelungească (o acțiune, o soluționare). Petre a Smarandei tot tărăgănase și el însurătoarea. Se ținea după Mărioara Irinii. REBREANU, R. I 282. ♦ (Cu complementul «mersul», «pașii») A merge încet, anevoie, tîrîndu-și picioarele. Tărăgănîndu-și mersul trec frații lor, hoinarii. Cu mîna spre pomană și boarfele sub braț. LESNEA, I. 127. ♦ (Cu complementul «vorbă», «cuvînt») A vorbi rar, lungind silabele. Ce doriți mă rog? – îl întrebă ea trăgănînd vorbele. SLAVICI, N. II 270. 2. Refl. impers. (Subînțelegîndu-se vremea sau o noțiune care implică ideea de timp) A se scurge încet, a dura, a se prelungi. Nu s-au trăgănat tare mult și sosi și Petrea Făt-Frumos. SBIERA, P. 128. 3. Intranz. A cînta alene, cu jale; a doini. Eu de-oi prinde a trăgăna, Frunzele vor tremura. BIBICESCU, P. P. 320. ♦ (Despre vînt) A sufla încet, a adia. Cînd vîntu c-o trăgăna, Tu atunci te-i legăna. BIBICESCU, P. P. 280. – Variante: tărăgăia (ISPIRESCU, U. 69), trăgăna vb. I, tărăgăi (ISPIRESCU, L. 227), tărăgăni vb. IV.

A SE TĂRĂGĂNA pers. 3 se ~ează intranz. 1) pop. (despre timp) A se derula încet; a se scurge. 2) (despre acțiuni) A se desfășura extrem de încet; a se lungi. /cf. a trage

A TĂRĂGĂNA ~ez 1. tranz. 1) (lucrări, acțiuni) A amâna de azi pe mâine, nerealizând; a tergiversa. ◊ ~ mersul (sau pașii) a merge alene, târându-și picioarele. ~ vorba (sau cuvintele) a vorbi rar, lungind fiecare silabă. 2) A face să se tărăgăneze. 2. intranz. 1) A cânta tânguitor, cu jale. 2) (despre vânt) A bate ușor; a sufla lin; a adia; a aburi. /cf. a trage

trăgănat a. 1. prelung: vers tragănat; 2. amânat, zăbovit.

străgăneálă, -ésc V. trăgăneală, -nez.

tărăgăneálă, -ănésc, -néz, -ăĭală-, -ăĭesc, V. trăgăn-.

trăgănát, -ă adj. Cu mișcărĭ încete: mers, vers trăgănat.

trăgănéz v. tr. (din tragăn [verb], formă neobișnuită, derivat din trag. Formele romane [it. trainare, fr. traîner, cat. traginar] presupun un lat. *tragĭnare. Hatzfeld presupune un subst. *tragîna). Fac să meargă încet, zăbovesc, tot amîn: m’a tot trăgănat cu vorba de azĭ pe mîne pînă cînd, în sfîrșit, mĭ-a plătit. V. refl. Mă mișc (merg) cu greŭ: se trăgănează’ncet pe jos o jalnică grămadă (Al.). Amîn mereŭ: un șarlatan de avocat care trăgănează procesele. – Și (s)trăgănesc, tărăgănez, -ănesc și -ăĭesc. V. tergiversez.

tărăgăna (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. tărăgănez, 3 tărăgănează; conj. prez. 1 sg. să tărăgănez, 3 să tărăgăneze

tărăgăna (a ~) vb., ind. prez. 3 tărăgănează

tărăgăna vb., ind. prez. 1 sg. tărăgănez, 3 sg. și pl. tărăgănează

tărăgăna

tărăgănez, -nează 3.

TĂRĂGĂNAT adj. 1. prelungit. (Vorbire ~.) 2. (fig.) legănat. (O voce ~.)

TĂRĂGĂNAT adj. 1. prelungit. (Vorbire ~.) 2. (fig.) legănat. (O voce ~.)

TĂRĂGĂNA vb. 1. v. tergiversa. 2. v. amâna. 3. a se lungi, a trena. (Acțiunea romanului se ~.)

TĂRĂGĂNA vb. 1. a întîrzia, a lungi, a tergiversa, a trena, (înv.) a prelungi. (A mai ~ soluționarea problemei.) 2. a amîna, a lungi, a tergiversa, (livr.) a temporiza. (A ~ intenționat momentul reîntîlnirii.) 3. a se lungi, a trena. (Acțiunea romanului se ~.)