tărăbuțe f. pl. catrafuse: umblă cu tărăbuțele de colo până colo ISP. [Lit. lucruri de tarabă].

tărăbúțe f. pl. (dim. d. tarabă, adică „marfă de pe tarabă”). Munt. ș. a. Catrafuse. – Și tărtăbuțe (Bz.) și teleúțe (Olt.) și tiliuțe (Ml. rev. I. Crg. 7, 265).

tărăboanță² sf vz tărăbuță

tărăbuță sf [At: POLIZU / V: (reg) ~boanță, ~ăgu~ / Pl: ~țe / E: tarabă + -uță] (Reg) 1 (Lpl) Bagaj (1). 2 (Îe) A-și lua ~țele A-și lua catrafusele. 3 (Îae) A pleca pe furiș. 4 (Reg) Cărucior cu două sau cu patru roți Si: (reg) cotigă. 5 (Îe) Nici în car, nici în căruță, nici în ~ăgu~ (sau în ~) Se spune despre cineva care nu se mulțumește în nici un chip.

tărăguță sf vz tărăbuță

TĂRĂBUȚĂ, tărăbuțe, s. f. (De obicei la pl.) Bagaj, catrafuse, calabalîc. Eol, starostele vînturilor, aibă grijă de familia și de tărăbuțele mele! CARAGIALE, O. VII 159.

teleúțe¹ f. pl. V. tărăbuțe.^[1]

tărăbuță (reg.) s. f., g.-d. art. tărăbuței; pl. tărăbuțe

tărăbuță (reg.) s. f., g.-d. art. tărăbuței; pl. tărăbuțe

tărăbuță s. f., pl. tărăbuțe

TĂRĂBUȚE s. pl. v. bagaj.

tărăbuțe s. pl. v. BAGAJ.

TĂRĂBUȚĂ s. v. cotigă, teleagă.

tărăbuță s. v. COTIGĂ. TELEAGĂ.