tărtăcuță sf [At: POLIZU / V: (reg) ~tăgu~, tăt~, tătărc~, tertec~ sf, ~cuț s / Pl: ~țe / E: tătarcă + -uță] 1 Plantă erbacee agățătoare, din familia cucurbitaceelor, cu flori albe și cu fructul roșu, de mărimea unui măr domnesc Si: (reg) curcubetă, curcubețea, tărtănică, tătarcă (5) (Coccinia indica). 2 (Bot; reg; șîc ~țe-rotunde) Dovleac (3) (Cucurbita pepo). 3 (Bot; reg; lpl) Dovleac-turcesc (Cucurbita melopepo). 4-6 (Prc) Fructul tărtăcuței (1-3). 7 (Pop; rar; îcs) De-a ~ța De-a rostogolul. 8 (Mun) Vas făcut din fructul uscat al tărtăcuței (2). 9 (Pop; fig; gmț) Ființă mică, bondoacă. 10 (Pfm; fig; gmț) Cap¹ (1). 11 (Înv; pex) Turban (1). 12 (Bot; reg) Hrișcă-tătărească (Fagopyrum tataricum). 13 (Reg) Ciupercă mică, nedefinită mai îndeaproape.

TĂRTĂCUȚĂ, tărtăcuțe, s. f. 1. Plantă agățătoare, din familia cucurbitaceelor, cu flori albe (Coccinia indica). 2. Fructul tărtăcuței (1), asemănător cu dovleacul, de formă lunguiață și de culoare roșie. Pe brîul sobei, de jur împrejur, sînt înșirate gutui, mere domnești și tărtăcuțe. VLAHUȚĂ, O. A. III 148. Tărtăcuță brează, Tot cîmpul nechează (Glonțul). ȘEZ. VII 102. Tărtăcuță unsă, în frunziș ascunsă (Iepurele). TEODORESCU, P. P. 230. 3. Fig. (Glumeț) Cap. V. dovleac. Mama a repetat ca să-mi intre în tărtăcuță odată G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 232. ♦ Ființă mică, bondoacă. Băieții se nasc mărunți, tărtăcuțe. STANCU, D. 87. Cînd m-o vedea tărtăcuța mea îmbrăcat așa, ce o să mă mai sărute. I. CR. IV 91. – Variante: tertecuță (ȘEZ. VIII 127), tătărcuță s. f.

TĂRTĂCUȚĂ ~e f. Cap de om (prost). /tătarcă + suf. ~uță

tărtăcuță f. planta al cărei fruct e o boabă lunguiață de coloare roșie (Coccina indica). [Și tătărcuță sau cucurbetă tătărească, planta fiind originară din Azia tropicală].

tărtăcúță și (Btș.) tătărcuță f., pl. e (dim. d. tărtacă, tătarcă). O plantă cucurbitacee agățătoare ornamentală care face niște fructe galbene, gălbuĭ, portocaliĭ și altfel, marĭ cît oŭăle de găină saŭ de gîscă, de forma merelor, perelor și portocalelor și care e originară din Asia tropicală (coccinia [saŭ: cephalandra] indica). Copiiĭ se joacă cu fructele eĭ. – În Munt. și -guță. V. curcubețică.

tărtăcuț s vz tărtăcuță

tărtăguță sf vz tărtăcuță

tătăcuță¹ sf vz tărtăcuță

tătărcuță sf vz tărtăcuță

tertecuță sf vz tărtăcuță

TĂTĂRCUȚĂ s. f. v. tărtăcuță.

TERTECUȚĂ s. f. v. tărtăcuță.

tătărcúță, V. tărtăcuță.

tărtăcuță s. f., g.-d. art. tărtăcuței; pl. tărtăcuțe

tărtăcuță s. f., g.-d. art. tărtăcuței; pl. tărtăcuțe

tărtăcuță s. f., g.-d. art. tărtăcuței; pl. tărtăcuțe

tărtăcuță, -țe.

TĂRTĂCUȚĂ s. (BOT.) 1. (Coccinia indica) (reg.) curcubetă, curcubețea, tărtănică, tătarcă. 2. v. tâlv.

TĂRTĂCUȚĂ s. v. cap.

tărtăcuță s. v. CAP.

TĂRTĂCUȚĂ s. (BOT.) 1. (Coccinia indica) (reg.) curcubetă, curcubețea, tărtănică, tătarcă. 2. (Lagenaria gourda) tigvă, tîlv, (reg.) bostănel, cătrună, ciugai, curcubetă, lupoaie, sămînțar, sărăboi, troacă.

COCCINIA Wight et Arn., COCCINIA, TĂRTĂCUȚĂ, fam. Cucurbitaceae. Gen originar din Asia tropicală, Africa, cca 22 specii, agățătoare sau întinse pe sol, de obicei cu rizom îngroșat. Frunze lobate sau colțuroase, pe partea inferioară uneori glanduloase, cîrcei simpli sau bifurcați. Flori mari, albe sau galbene, dioice, cele mascule cu stamine împreunate, cele femele, cu 3 stamine sterile, lunguiețe, stil prelungit, un stigmat trilobat, caliciu scurt, campanulat, corolă campanulată cu 5 lacinii și vîrf ascuțit. Fruct (bacă) cilindric sau lunguieț, cu multe semințe.

tărtăcuță, tărtăcuțe s. f. (glum.) cap