TĂRBĂCEALĂ, tărbăceli, s. f. (Reg.) Faptul de a tărbăci. ◊ Expr. A da (sau a lua) în (sau la, prin) tărbăceală = a da în tărbacă. – Tărbăci + suf. -eală.

tărbăceală [At: POLIZU / V: (reg) tăbârce~, tălb~, târ~, târboce~, tor~ / Pl: ~țeli / E: tărbăci + -eală] 1 (Înv) Chinuire a câinilor cu tărbaca (1). 2 (Înv; îe) A da (sau a lua) în (sau la, prin) ~ A chinui câinii cu tărbaca (1). 3 (Îrg; îae) A-și bate joc (de cineva). 4 (Îrg; pex; îae) A bate tare pe cineva. 5 (Înv; fig) Mustrare. 6 (Înv; fig) Ocară. 7 (Reg) Bătaie zdravănă. 8 (Olt; îf tărboceală) Amestec de tărâțe (1) cu resturi de mâncare, folosit ca hrană pentru porci. 9 (Reg) Amețeală (din cauza somnului, a băuturii etc.) Si: zăpăceală. 10 (Mun) Legatul căruțelor cu tărbaca (8).

TĂRBĂCEALĂ, tărbăceli, s. f. (Fam.) Faptul de a tărbăci. ◊ Expr. A da (sau a lua) în (sau la, prin) tărbăceală = a da în tărbacă. – Tărbăci + suf. -eală.

TĂRBĂCEALĂ, tărbăceli, s. f. (Familiar, mai ales în expr.) A da (sau a lua) în (sau la, prin) tărbăceală = a da în tărbacă; fig. a face de rîs, a batjocori. Îl luară din nou la tărbăceală. ISPIRESCU, L. 108. Și-l cam dedeau în tărbăceală cu graiuri care mai de care păcălitoare. id. ib. 36.

tărbăceală f. fam. 1. bătaie strașnică: îl luară din nou la tărbăceală ISP.; 2. batjocură; îl cam dedea în tărbăceală cu graiuri păcălitoare ISP.

tărbăceálă f., pl. elĭ. Acțiunea de a tărbăci.

tăbârceală³ sf vz tărbăceală

tălbăceală sf vz tărbăceală

târbăceală sf vz tărbăceală

târboceală sf vz tărbăceală

torbăceală sf vz tărbăceală

tărbăceală (reg.) s. f., g.-d. art. tărbăcelii; pl. tărbăceli

tărbăceală (reg.) s. f., g.-d. art. tărbăcelii; pl. tărbăceli

tărbăceală s. f., g.-d. art. tărbăcelii; pl. tărbăceli

tărbăceală, tărbăceli s. f. 1. bătaie 2. batjocură, ocară

tărbăceală, tărbăceli, s.f. (pop. și fam.) 1. bătaie. 2. ocară, batjocură.