opțiuni
2 intrări
8 definiții

Explicative DEX

tăgășire sf [At: F (1882), 158 / Pl: ~ri / E: tăgăși1] (Trs) Dereticare.

tăgăși1 [At: F (1884), 233 / Pzi: ~șesc / E: mg tágas „larg, spațios”] (Trs) 1 vt A curăța (1). 2 vr (Fig) A pleca repede de undeva Si: (pfm) a se cărăbăni.

tăgăși2 vr [At: PAȘCA, GL. / Pzi: ~șesc / E: ns cf tăgădui] (Reg) A se păcăli.

Sinonime

TĂGĂȘIRE s. v. curățenie, dereticare, scuturătură.

tăgășire s. v. CURĂȚENIE. DERETICARE. SCUTURĂTURĂ.

TĂGĂȘI vb. v. curăța, deretica, scutura, strânge.

tăgăși vb. v. CURĂȚA. DERETICA. SCUTURA. STRÎNGE.

Arhaisme și regionalisme

tăgăși, tăgășesc, vb. IV (reg.) 1. a curăța. 2. a pleca repede. 3. a se înșela.

Intrare: tăgășire
tăgășire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tăgășire
  • tăgășirea
plural
  • tăgășiri
  • tăgășirile
genitiv-dativ singular
  • tăgășiri
  • tăgășirii
plural
  • tăgășiri
  • tăgășirilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: tăgăși
verb (VT402)
Surse flexiune: DAR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • tăgăși
  • tăgășire
  • tăgășit
  • tăgășitu‑
  • tăgășind
  • tăgășindu‑
 singular plural
  • tăgășește
  • tăgășiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • tăgășesc
 (să)
  • tăgășesc
  • tăgășeam
  • tăgășii
  • tăgășisem
a II-a (tu)
  • tăgășești
 (să)
  • tăgășești
  • tăgășeai
  • tăgășiși
  • tăgășiseși
a III-a (el, ea)
  • tăgășește
 (să)
  • tăgășească
  • tăgășea
  • tăgăși
  • tăgășise
plural I (noi)
  • tăgășim
 (să)
  • tăgășim
  • tăgășeam
  • tăgășirăm
  • tăgășiserăm
  • tăgășisem
a II-a (voi)
  • tăgășiți
 (să)
  • tăgășiți
  • tăgășeați
  • tăgășirăți
  • tăgășiserăți
  • tăgășiseți
a III-a (ei, ele)
  • tăgășesc
 (să)
  • tăgășească
  • tăgășeau
  • tăgășiră
  • tăgășiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)