20 de definiții pentru tăgădui

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TĂGĂDUI, tăgăduiesc, vb. IV. Tranz. A contesta o afirmație, a nu recunoaște ceva; a nega; a dezminți. ♦ (Rar) A refuza. – Din magh. tagadni.

TĂGĂDUI, tăgăduiesc, vb. IV. Tranz. A contesta o afirmație, a nu recunoaște ceva; a nega; a dezminți. ♦ (Rar) A refuza. – Din magh. tagadni.

tăgădui [At: COD. VOR. 20/4 / V: (reg) ~di / Pzi: ~esc, ~gădu' / E: mg tagadni] 1 vt A contesta existența, necesitatea, obligativitatea (unui lucru, unui fenomen, unei afirmații etc.) Si: a dezminți, a nega. 2 vr (Înv) A rupe orice relație cu cineva. 3 vt A nu consimți la ceva Si: a refuza, a respinge. 4 vt (Reg) A tăinui (1). 5 vr (îvr) A se sustrage.

TĂGĂDUI, tăgăduiesc, vb. IV. Tranz. A contesta o afirmație, a nu recunoaște ca adevărat; a nega. Nu tăgăduiesc că femeile au mare istețime. ALECSANDRI, T. 296. Tăgăduiește, zi că n-ai scris răvașul acesta. NEGRUZZI, S. I 22. Că iubesc și că trăiesc nici eu nu tăgăduiesc. TEODORESCU, P. P. 316. ◊ Absol. Țăranii tăgăduiau cu desperare. REBREANU, R. I 113. ♦ (Rar) A refuza. Iar ei îi tăgăduia această cerere. GORJAN H. I 10.

TĂGĂDUI, tăgăduiesc, vb. IV. Tranz. A contesta o afirmație, a nu recunoaște ceva; a nega; a dezminți. ♦ (Rar) A refuza. Iar ei îi tăgăduia această cerere (CORJAN). – Magh. tagadni.

A TĂGĂDUI ~iesc tranz. (adevăruri, fapte, fenomene) A declara ca fiind neadevărat; a nega; a contesta; a dezminți. /<ung. tagad

tăgăduĭésc v. tr. (ung. tagadni, neg, contestez, zic „nu”: a tăgăduit c’a zis așa. Refuz, nu acord: ĭ-a tăgăduit judecarea.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

tăgădui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăgăduiesc, 3 sg. tăgăduiește, imperf. 1 tăgăduiam; conj. prez. 1 sg. să tăgăduiesc, 3 să tăgăduiască

tăgădui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăgăduiesc, imperf. 3 sg. tăgăduia; conj. prez. 3 să tăgăduiască

tăgădui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăgăduiesc, imperf. 3 sg. tăgăduia; conj. prez. 3 sg. și pl. tăgăduiască

tăgădui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăgăduiesc, conj. tăgăduiască)

tăgăduesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

TĂGĂDUI vb. v. ascunde, masca, refuza, respinge, tăinui.

TĂGĂDUI vb. 1. v. nega. 2. v. retracta. 3. v. contesta.

TĂGĂDUI vb. 1. a nega, (livr.) a denega. (~ că ar fi fost la cinema.) 2. a dezice, a nega, a retracta. (A ~ tot ceea ce spusese.) 3. a contesta, a dezminți, a nega, a renega, (înv.) a protesta. (A ~ adevărul celor afirmate de cineva.)

tăgădui vb. v. ASCUNDE. MASCA. REFUZA. RESPINGE. TĂINUI.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

tăgădui (-uesc, -it), vb. – A nega, a dezminți. Mag. tagadni (Cihac, II, 529; Gáldi, Dict., 97). – Der. tăgadă, s. f. (negație; contestație), deverbal sau din mag. tagad; tagă, s. f. (negație), sec. XVII, înv.; tăgăduială, s. f. (negație); tăgăduicios, adj. (îndoielnic), înv.; tăgăduitor, adj. (care tăgăduiește).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

tăgădui, vb. intranz. – A nega, a dezminți: „Și ea tăgăduia, că nu-i ca el” (Papahagi, 1925: 322). – Din magh. tagadni „a contesta” (Șăineanu, Scriban; Cihac, Galdi, cf. DER; DLRM, DEX, MDA).

tăgădui, vb. intranz. – A nega, a dezminți: „Și ea tăgăduia, că nu-i ca el” (Papahagi 1925: 322). – Din magh. tagadni.

Intrare: tăgădui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • tăgădui
  • tăgăduire
  • tăgăduit
  • tăgăduitu‑
  • tăgăduind
  • tăgăduindu‑
singular plural
  • tăgăduiește
  • tăgăduiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • tăgăduiesc
(să)
  • tăgăduiesc
  • tăgăduiam
  • tăgăduii
  • tăgăduisem
a II-a (tu)
  • tăgăduiești
(să)
  • tăgăduiești
  • tăgăduiai
  • tăgăduiși
  • tăgăduiseși
a III-a (el, ea)
  • tăgăduiește
(să)
  • tăgăduiască
  • tăgăduia
  • tăgădui
  • tăgăduise
plural I (noi)
  • tăgăduim
(să)
  • tăgăduim
  • tăgăduiam
  • tăgăduirăm
  • tăgăduiserăm
  • tăgăduisem
a II-a (voi)
  • tăgăduiți
(să)
  • tăgăduiți
  • tăgăduiați
  • tăgăduirăți
  • tăgăduiserăți
  • tăgăduiseți
a III-a (ei, ele)
  • tăgăduiesc
(să)
  • tăgăduiască
  • tăgăduiau
  • tăgădui
  • tăgăduiseră
tăgădi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

tăgădui, tăgăduiescverb

  • 1. A contesta o afirmație, a nu recunoaște ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Nu tăgăduiesc că femeile au mare istețime. ALECSANDRI, T. 296. DLRLC
    • format_quote Tăgăduiește, zi că n-ai scris răvașul acesta. NEGRUZZI, S. I 22. DLRLC
    • format_quote Că iubesc și că trăiesc nici eu nu tăgăduiesc. TEODORESCU, P. P. 316. DLRLC
    • format_quote (și) absolut Țăranii tăgăduiau cu desperare. REBREANU, R. I 113. DLRLC
    • 1.1. rar Refuza. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: refuza
      • format_quote Iar ei îi tăgăduia această cerere. GORJAN H. I 10. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.