TĂBÂRCI, tăbârcesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate în brațe, în mâini sau în spinare; a târî după sine ceva greu. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (spre a se urca). ♦ A umbla greu (din cauza unei sarcini pe care o poartă); a se târî. – Din tăbârcă.

tăbârci¹ [At: CREANGĂ, P. 176 / V: (reg) ~băr~, ~pâr~ / Pzi: ~rcesc / E: tăbârcă¹] 1 vt (Mol) A ridica ceva cu multă greutate Si: (reg) a opinti. 2 vt (Mol) A duce o greutate (în brațe, în mâini sau în spate). 3 vt (Mol) A răsturna o greutate. 4 vt (Mol) A târî după sine ceva greu. 5 vr (Reg) A umbla greu (din cauza unei unei poveri). 6 vr (Reg) A se cățăra cu greutate. 7 vr (Mun) A se cocoșa (de bătrânețe).

TĂBÂRCI, tăbârcesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate în brațe, în mâini sau în spinare; a târî după sine ceva greu. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (spre a se urca). ♦ A umbla greu ( din cauza unei sarcini pe care o poartă), a se târî. – Din tăbârcă.

A SE TĂBÂRCI mă ~esc intranz. 1) A se cățăra anevoios; a se urca, opintindu-se. 2) A merge încet, abia ducându-și picioarele (din cauza unei sarcini); a se târî. /Din tăbârcă

A TĂBÂRCI ~esc tranz. pop. (greutăți) A duce sau a ridica cu greu (în brațe sau în spinare). /Din tăbârcă

TĂBÂRCĂ, tăbârce, s. f. (Reg.) 1. Par cu care se ridică greutăți; drug. 2. Sarcină, greutate. [Pl. și: tăbârci] – Et. nec.

tăbărci v vz tăbârci

tăbârcă¹ sf [At: DDRF / V: (reg) ~boar~ / Pl: ~rce, ~rci / E: ns cf tărbacă] (Mol) 1 Par cu care se ridică greutăți Si: pârghie. 2 Greutate (1).

tăbârcă² sf [At: LEXIC REG. II, 122 / Pl: ~rci / E: ns cf tăbeică] (Buc) Sac mic de pânză cu o capacitate de circa 20-25 kg.

tăboarcă sf vz tăbârcă¹

topârci v vz tăbârci¹

TĂBÂRCĂ, tăbârce, s. f. (Reg.) 1. Par cu care se ridică greutăți; drug. 2. Sarcină, greutate. [Pl. și: tăbârci] – Et. nec.

TĂBÎRCĂ, tăbîrce și tăbîrci, s. f. (Mold.) 1. Par cu care se ridică greutăți; drug. 2. Sarcină, greutate.

TĂBÎRCI, tăbîrcesc, vb. IV. (Mold.) 1. Tranz. A duce, a purta o greutate în brațe, în mîini sau în spinare; a tîrî după sine ceva greu. Un moșneag... călca pe urmă-i, abia tăbîrcind un geamantan jerpelit. C. PETRESCU, O. P. I 66. Gîfîind din greu, au tăbîrcit sacii plini, coborîndu-i în barcă. BART, E. 332. Femeia lui Ipate și cu argatul tătîne-său tăbîrcesc sacul cum pot, îl pun într-o căsoaie pe cuptori după horn. CREANGĂ, P. 176. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (să se urce). Tătuca bătrîn s-o suit pe umerile lui Vasîli... și, după ce s-o mai tăbîrcit cît s-o mai tăbîrcit, o agiuns pe gard deasupra. ȘEZ. VIII 56. ♦ A merge cu greu (din cauza unei sarcini pe care o porți); a se tîrî. Moșneagul se tăbîrci după el pe sub masă, pe sub pat, prin unghere. I. CR. III 242. Văzură pe Vlad tăbîrcindu-se cu ușile în spate. ȘEZ. V 133.

TĂBÂRCĂ ~ci f. 1) Încărcătură grea; greutate; povară. 2) Par cu ajutorul căruia se ridică greutăți. /Orig. nec.

tăbîrcă f., pl. ĭ (d. tăbîrcesc). Est. Fam. Sarcină pe care o ducĭ cu greŭ: se îndoise de așa tăbîrcă.

tăbîrcésc v. tr. (cp. cu tărbăcesc orĭ cu topîrcesc, formă maĭ rară, d. ung. toporcsolni, a tropoi, a călca greŭ, toporcolni, a merge tîrînd ceva. V. pobîrcesc). Est. Fam. Reușesc să rîdic și duc cu greŭ: de abea am tăbîrcit sacu. V. refl. Duc cu greŭ: se tăbîrcea cu sacu’n spate. Ajung sforțîndu-mă: s’a tăbîrcit și a ajuns sus pe zaplaz. Mă trudesc c’un lucru.

topîrcésc, V. tăbîrcesc.

tăbârci (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbârcesc, 3 sg. tăbârcește, imperf. 1 tăbârceam; conj. prez. 1 sg. să tăbârcesc, 3 să tăbârcească

tăbârci (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbârcesc, imperf. 3 sg. tăbârcea; conj. prez. 3 să tăbârcească

tăbârci vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbârcesc, imperf. 3 sg. tăbârcea; conj. prez. 3 sg. și pl. tăbârcească

tăbârcă (reg.) s. f., g.-d. art. tăbârcii; pl. tăbârci

tăbârcă (reg.) s. f., g.-d. art. tăbârcii; pl. tăbârci

tăbârcă s. f., g.-d. art. tăbârcii; pl. tăbârci

TĂBÎRCI vb. 1. Tăbîrcă (Bîr I); Tăbărcă, Marin (P Bor 27); – Costea, 1842 (Acte Sc). 2. Cf. Taburcă, I., preot (Sur II).

TĂBÂRCI vb. v. târî.

TĂBÂRCĂ s. v. greu, greutate, încărcătură, pârghie, povară, sarcină.

tăbîrcă s. v. GREU. GREUTATE. ÎNCĂRCĂTURĂ. PÎRGHIE. POVARĂ. SARCINĂ.

tăbîrci vb. v. TÎRÎ.