târșâit¹ sn [At: ISPIRESCU, ap. TDRG / V: (reg) tăr~, ~șăit, ~șiit, ~șit / Pl: (rar) ~uri / E: târșâi] (Pop) 1 Târâre a picioarelor sau a încălțămintei în mers, frecându-le de pământ Si: (pop) târșâială (12), (îvp) târșâire, târșâitură (1). 2 Zgomot produs de picioarele sau de obiectele care se târșâie (1, 3) Si: (reg) târât¹ (5), (pop) târșâială (2), (îvp) târșâitură (2), (îvr) tăr șet¹. 3 (îlav) Pe ~e sau de-a ~tele Astfel încât să se frece de ceva.

târșâit², ~ă a [At: TEODOREANU, M. U. 390 / V: (reg) ~șăit, ~șit / Pl: ~iți, ~e / E: târșâi] (Pop) 1 (D. picioare, încălțăminte) Care se freacă de pământ în mers, producând un zgomot specific. 2 (D. mers, pași) Care produce un zgomot specific prin frecarea tălpii de pământ.

TÂRȘÂI, târșâi, vb. IV. Tranz. A târî picioarele sau încălțămintea în mers, frecându-le de pământ și producând un zgomot specific. ◊ Refl. A se târî (2). ♦ A trage după sine, frecând de pământ, târând. [Var.: (reg.) târși, târșii vb. IV] – Cf. târî.

TÂRȘII vb. IV v. târșâi.

tărsi v vz târși¹

tărșâit sn vz târșâit¹

tărși v vz târși¹

târsăi v vz târșâi

târsi v vz târși

târsit, ~ă a vz târșit³

târșăi v vz târșâi

târșăit¹ sn vz târșâit¹

târșăit², ~ă a vz târșăit²

târșâi [At: MUMULEANU, C. 134/8 / V: (reg) ~rsăi, ~șăi, ~și, ~șii / Pzi: târșâi, ~esc / E: târș¹ + -âi] 1 vt (Pop) A târî picioarele sau încălțămintea în mers, frecându-le de pământ și producând un zgomot specific. 2 vr (Reg) A se târî (14). 3 vt (Reg) A trage (după sine), frecând de pământ, târând. 4 vt (Reg) A roade prin frecare Si: a toci³ (6).

târși¹ [At: ANON. CAR. / V: (reg) tărsi, tăr~, târsi, tersi / Pzi: ~șesc / E: târș²] 1 vt (Ban; Trs) A curăța un loc de arbori, de mărăcini etc. (pentru a-l transforma în teren arabil) Si: a defrișa. 2 vt (Olt) A prăși. 3 vt (Olt) A grăpa (cu grapa de mărăcini). 4 vt (Mun) A netezi, cu sapa sau cu grebla, prășitura de pe marginea viei (pentru a se vedea urmele celui care ar intra acolo). 5-6 vtr (Reg) A (se) turti (1-2). 7-8 vti (Reg) A mătura superficial cu târșul² (17). 9 vt (Trs) A împrăștia lucrurile. 10-11 vtr (Reg) A (se) dezbrăca (2). 12 vt (Reg; pex) A da la o parte, descoperind părți ale unui obiect. 13 vr (Reg) A se așeza unde nu este loc suficient Si: a se înghesui. 14 vr (Reg) A sta în poziție necuviincioasă Si: a se crăcăna. 15 vr (Reg; fig) A se face de râs. 16 vr (Reg; fig) A se înjosi. 17 vr (Reg) A râde prostește, fără rost Si: (reg) a se hlizi, a rânji. 18 vr (Reg) A se mândri.

târși² vi [At: BUL. FIL. IV, 198 / Pzi: ~șesc / E: târșală] (Arg) A-i fi frică.

târși³ v vz târșâi

târșii v vz târșâi

târșiit sn vz târșâit¹

târșit² sn vz târșâit¹

târșit³, ~ă a [At: GRAIUL, I, 323 / V: (reg) ~rsit / Pl: ~iți, ~e / E: târși¹] 1 (Ban; Trs; d. terenuri) De pe care s-au tăiat copacii etc. (pentru a-l transforma în teren arabil) Si: defrișat. 2 (Reg) Turtit (1). 3 (Reg; fig; d. oameni) Aiurit² (2). 4 (Trs; Mol; d. persoane) Dezbrăcat² (2). 5 (Reg) Care stă în poziție necuviincioasă Si: crăcănat. 6 (Pfm) Care are o bogată experiență de viață.

târșit⁴, ~ă a vz târșâit²

tersi v vz târși¹

TÂRȘÂI, târșâi, vb. IV. Tranz. A târî picioarele sau încălțămintea în mers, frecându-le de pământ și producând un zgomot specific. ♦ Refl. A se târî (2). ♦ A trage după sine, frecând de pământ, târând. [Var.: (reg.) târși, târșii vb. IV] – Cf. târî.

TÂRȘII, vb. IV v. târșâi.

TÎRȘĂIT, -Ă adj. v. tîrșîit².

TÎRȘI, tîrșesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A prăși, a săpa, a mușuroi. ♦ A grăpa.

TÎRȘII vb. IV v. tîrșîi.

TÎRȘIIT s. n. v. tîrșîit¹.

TÎRȘIT¹, -Ă adj. v. tîrșîit².

TÎRȘÎI, tîrșîi, vb. IV. Tranz. (Și în forma tîrșii) A tîrî picioarele sau încălțămintea în mers, frecîndu-le de pămînt. Se ducea și se înapoia după-amiază, tîrșîind greu picioarele. PAS, Z. I 198. Otilia merse apoi tîrșiindu-și șoșonii prin nămeți. CĂLINESCU, E. O. II 274. Ofițerul să îndreaptă spre masa cocoanelor tîrșiind picioarele. DELAVRANCEA, S. 128. ◊ Intranz. Mă duc... C-un condur și c-un papuc; Cu papucul tîrșiind, Cu condurul tropăind. ALECSANDRI, P.P. 351. (Complementul instrumental devine subiect) Papucii cari tîrșiiau prin casa lipită cu pămînt galben, ca și cuvintele omenești, mi-erau deopotrivă. DELAVRANCEA, T. 17. ♦ Refl. A se tîrî. Îi plăcea să-i pună în genunchi... silindu-i să meargă așa, tîrșiindu-se, pînă la catedră. PAS, Z. I 111. ♦ A trage după sine, frecînd de pămînt, tîrînd. Trecea leneș, zvîrlindu-și privirile peste garduri, tîrșiind printre pietrele caldarîmului... un baston noduros. PAS, Z. I 59. – Variantă: tîrșii vb. IV.

TÎRȘÎIT¹ s. n. (Și în forma tîrșiit) Faptul de a (se) tîrșîi; zgomot produs de ceva care se tîrșîie. Tîrșîitul pașilor cunoscuți nu se mai auzi în pridvor. ANGHEL-IOSIF, C. L. 76. E liniște. Nu s-aude decît tîrșîitul măturii și foșnetul uscat al frunzelor. VLAHUȚĂ, O. A. 341. ◊ Expr. Pe tîrșîite sau de-a tîrșîitele = astfel încît să se frece în mers de pămînt. Copilul... dă de-a tîrșiitele, ca să lovească puiul. ISPIRESCU, la TDRG. – Forme gramaticale: (în expr.) tîrșîite, tîrșîitele. – Variantă: tîrșiit s. n.

TÎRȘÎIT², -Ă, tîrșîiți, -te, adj. (Despre picioare sau despre încălțăminte) Care (se) tîrșîie, frecîndu-se de pămînt în mers. (Atestat în forma tîrșit) Se întoarse către ceilalți, cu pași tîrșiți. MIHALE, O. 369. ◊ (Adverbial, atestat în forma tîrșăit) Apăru din colțul colinei, mergînd tîrșăit și cocoșat, un moșneag gros. PREDA, Î. 36. – Variante: tîrșăit, -ă, tîrșit, -ă adj.

TÎRȘIT², -Ă adj. v. tîrșîit².

A TÂRȘÂI târșâi 1. tranz. (picioarele sau încălțămintea) A târî frecând de pământ cu zgomot. 2. intranz. (despre picioare sau despre încălțăminte) A produce un zgomot, târâindu-se de pământ. /târș + suf. ~âi

A SE TÂRȘÂI mă târșâi intranz. pop. (despre persoane sau despre animale) A se mișca greu cu trupul lipit de pământ; a se târî. /târș + suf. ~âi

A TÂRȘI ~esc tranz. pop. 1) (picioarele) A desface în lături. 2) fig. pop. (gura) A deschide larg, rânjind. /Din târș

A SE TÂRȘI mă ~esc intranz. pop. 1) A sta cu picioarele desfăcute (ca un târș). 2) fig. pop. A râde deschizând larg gura. /Din târș

târșăì v. a târî încet: cu papucul târșăind PANN. [Onomatopee].

tîrșésc v. tr. (d. tîrș, interj., adică „călcat cu talpa”). Est. Fam. Turtesc: cine mĭ-a tîrșit pălăria? Grăpez. V. refl. Îmĭ ĭaŭ aspect de prost: ce te-aĭ tîrșit așa, ce staĭ ca un tîrșit?

tîrșîĭ, a -í v. tr. (d. tîrș, interj. Rudă cu ung. törzsölni, a freca). Se zice despre zgomotu pe care-l fac încălțămintele tîrlite: o babă venea tîrșîindu-șĭ papuciĭ. V. intr.: venea tîrșîind din papucĭ, cu papuciĭ.

!târșâit/târșit s. n.

târșâit s. n.

târșâit s. n.

!târșâi (a ~)/târși (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. târșâi/târșesc, 3 sg. târșâie/târșește, imperf. 1 târșâiam/târșeam; conj. prez. 1 sg. să târșâi/să târșesc, 3 să târșâie/să târșească

târși v. târșâi

târșit v. târșâit

târșâi (a ~) vb., ind. prez. 3 târșâie, imperf. 3 sg. târșâia; conj. prez. 3 să târșâie; ger. târșâind

târșâi vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. târșâie, imperf. 3 sg. târșâia; ger. târșâind

TÂRȘÂIT s. târșâială, târșâitură. (~ul papucilor.)

TÂRȘI vb. v. crăcăna, defrișa, despăduri, despuia, dezbrăca, dezgoli, grămădi, îmbulzi, îndesa, înghesui, îngrămădi, prăși, rânji, săpa, speria, teme, teși, turti.

TÂRȘIT adj. v. crăcănat, defrișat, despădurit, despuiat, dezbrăcat, dezgolit, gol, neîmbrăcat, nud, teșit, turtit.

tîrși vb. v. CRĂCĂNA. DEFRIȘA. DESPĂDURI. DESPUIA. DEZBRĂCA. DEZGOLI. GRĂMĂDI. ÎMBULZI. ÎNDESA. ÎNGHESUI. ÎNGRĂMĂDI. PRĂȘI. RÎNJI. SĂPA. SPERIA. TEME. TEȘI. TURTI.

tîrșit adj. v. CRĂCĂNAT. DEFRIȘAT. DESPĂDURIT. DESPUIAT. DEZBRĂCAT. DEZGOLIT. GOL. NEÎMBRĂCAT. NUD. TEȘIT. TURTIT.

TÎRȘÎI vb. a tîrî, a tîrîi, a trage, (reg.) a tăgîrța. (A ~ ceva după sine.)

tîrșîi vb. v. TÎRÎ.

TÎRȘÎIT s. tîrșîială, tîrșîitură.