târcoață sf [At: ZILOT, CRON. 352 / Pl: ~țe / E: nct] 1 (Îvr) Obiect fără valoare, fară importanță. 2 (Îvr) Lucru de nimic. 3 (Mun; dep) Târfă¹ (2). 4 (Mun) Neplăcere. 5 (Reg) Persoană care incomodează prin prezența sa pe cineva.

tîrcoáță, V. tîrnoață.

tîrnoáță (oa dift.) f., pl. e (cp. cu tîrnîĭ, atîrn). Munt. Mold. Nagodă, legătură familiară, belea, sarcină: n’are nicĭ o tîrnoață. Iron. Amant: venise cu tîrnoața după ĭa. – În Munt. est și tîrcoață.

târcoață, târcoațe, s.f. (înv.) 1. lucru de nimic. 2. târfă. 3. belea, pacoste.