turnură sf [At: ALECSANDRI, T. 1385 / V: (înv) -niu~ / Pl: ~ri / E: fr tournure] 1 (Iuz) Ținută a corpului Si: aspect, înfățișare. 2 (Iuz) Perniță sau bucată de stofă pe care femeile o purtau sub rochie, la spate, mai jos de talie Si: (iuz) turnel¹. 3 Fel în care se prezintă lucrurile, fenomenele etc. 4 Schimbare (neașteptată) survenită în desfășurarea unor împrejurări, a unor evenimente etc. Si: cotitură, întorsătură. 5 (Spc) Fel în care sunt așezate cuvintele într-o frază.

TURNURĂ, turnuri, s. f. 1. Schimbare (neașteptată) în desfășurarea evenimentelor; cotitură, întorsătură. 2. Fel în care sînt așezate cuvintele într-o frază; aspect. 3. Perniță sau bucată de stofă pe care femeile o purtau odinioară la spate, sub rochie, mai jos de talie. Ideile romantice din acea vreme ne vor face tot aceeași întipărire ca și niște grece din Atena veche, cu turnură. GHEREA, ST. CR. I 321. – Variantă: (3) turniură (G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 296) s. f.

TURNURĂ s.f. I. 1. Înfățișare, aspect (exterior) sub care se prezintă lucrurile, faptele. ♦ Întorsătură. 2. Fel în care sunt așezate cuvintele într-o frază. II. Perniță sau bucată de stofă purtată odinioară de femei la spate sub rochie, mai jos de talie. [< fr. tournure].

TURNURĂ s. f. I. 1. înfățișare, aspect (exterior) sub care se prezintă lucrurile, faptele. ◊ întorsătură. 2. fel în care sunt așezate cuvintele într-o frază. II. perniță sau bucată de stofă purtată odinioară de femei la spate sub rochie, mai jos de talie. (< fr. tournure)

TURNURĂ¹ ~i f. 1) Schimbare bruscă și neașteptată în desfășurarea evenimentelor; întorsătură. 2) Aspect general al unei evoluții sau al unui fapt. 3) Manieră de gândire, exprimată prin ordinea eșalonării cuvintelor în frază. [G.-D. turnurii] /<fr. tournure

TURNURĂ² ~i f. înv. Pernuță sau bucată de material, care se purta la spate, sub rochie, mai jos de talie. [G.-D. turnurii] /<fr. tournure

turnură f. 1. mod de a întoarce, de a prezenta un lucru: a da o turnură originală ideilor sale; 2. modul cum se prezintă lucrurile: această afacere iea o turnură rea; 3. mod de a fi, aparență exterioară: turnură de diplomat AL.; 4. perniță de pus sub jupa unei rochi: turnure din păr de cal (= fr. tournure).

*turnúră f., pl. ĭ (fr. tournure, d. tourner, a înturna, a întoarce). Întorsătură: turnura vorbelor, a frazeĭ, a uneĭ afacerĭ. Aer, aparență, călcătură (Iron.): turnură de diplomat. O pernuță pe care cocoanele, după moda dintre 1868-1890, o purtaŭ încinsă pe supt rochie în partea din apoĭ ca să pară maĭ grase, ceĭa ce azĭ pare adevărat monstruos (Vulg. turnél și turnĭúr).

turniură sf vz turnură

TURNIURĂ s. f. v. turnură.

turnură s. f., g.-d. art. turnurii; pl. turnuri

turnură s. f., g.-d. art. turnurii; pl. turnuri

turnură s. f., g.-d. art. turnurii; pl. turnuri

TURNURĂ s. 1. (fig.) cotitură, întorsătură, (~ neașteptată în desfășurarea unui eveniment.) 2. aspect, chip, imagine, ipostază, înfățișare. (Sub ce ~ se prezintă lucrurile?)

TURNURĂ s. 1. (fig.) cotitură, întorsătură. (~ neașteptată în desfășurarea unui eveniment.) 2. aspect, chip, imagine, ipostază, înfățișare. (Sub ce ~ se prezintă lucrurile?)