turnătură sf [At: POLIZU / Pl: ~ri / E: turna¹ + -ătură] 1-2 (Înv) Turnare¹ (9, 12). 3 (Îvr; ccr) Obiect de metal obținut prin operația de turnare¹ (12). 4 (Reg) Boală caracterizată prin umflarea și înroșirea pielii (atribuită de superstițioși turnării unei ape vrăjite sau lăsării unui obiect vrăjit în calea cuiva). 5 (Reg; ccr; în superstiții) Obiect descântat, cu putere de vrajă, de farmece.

turnătúră f., pl. ĭ. Modu de a turna. Lucru de metal turnat. O boală caracterizată pin unflarea și roșirea peliĭ, atribuită de popor turnăriĭ uneĭ ape vrăjite în calea cuĭva.