turlui vi [At: UDRESCU, GL. / Pzi: turlui / E: turlu] 1 (Mun) A cânta (prost) din fluier. 2 (Reg) A bea cu zgomot din ploscă.

ȚÂRLÂI, țârlâi, vb. IV. Intranz. (Rar; despre instrumente muzicale) A scoate sunete monotone și puțin armonioase; (despre instrumentiști) a cânta în acest fel. [Var.: țârlăi vb. IV] – Formație onomatopeică.

țârlăi v vz țârlâi

țârlâi² vi [At: ALECSANDRI, T. 141 / V: ~lăi, țurlui / Pzi: 3 țârlâie / E: fo] 1 (D. instrumente muzicale) A produce sunete monotone și puțin armonioase. 2 (D. instrumentiști) A cânta făcând ca instrumentele să țârlâie (1) Si: (fam) a scârțâi. 3 (D. păsări) A scoate sunete prelungi (și ascuțite). 4 (Mun; îe) A-i ~ (cuiva) urechea A-i țiui (cuiva) urechea.

țârlâi¹ i [At: ALR II, 6 202/414 / V: țurlui / E: fo] Cuvânt care imită sunetul ciocârliei.

țârloi^2[1] sn vz țurloi corectat(ă)

țirloi sn vz țurloi

țurloi [At: POLIZU / V: (reg) ~lui, țir~, țâr~ / Pl: ~oaie, (rar) ~ sm / E: țurlă³ + -oi] 1 sn (Pop) Jgheab prin care curge apa din izvor, din cișmea etc. 2 sn (Pop; pex) Apă care curge Si: șiroi¹. 3 sn (Mun) Fiecare dintre tuburile sonore ale cimpoiului. 4 sn (Mun) Fluier (1). 5 sn (Pop) Fluierul piciorului. 6 sn (Pop; pex) Partea piciorului de la genunchi în jos Si: gambă (1). 7 sn (Pop; îe) A avea draci pe ~oaie A fi nestâmpărat. 8 sn (Pop; îae) A fi nervos. 9 sn (Mun; îe) Joacă dracu pe ~oaie Se spune când se petrec lucruri ciudate, suspecte. 10 sn (Reg; dep; mpl) Picior lung și subțire Si: (reg) țivloi (9). 11 sn (Reg; îf țurlui) Antebraț. 12 sn (Reg; îaf) Partea brațului de la umăr până la cot. 13 sn (Pop) Țurțur¹ (1). 14 sn (Mol; Mun) Gurgui la urcior. 15 ain (Olt) Ridicat drept în sus.

țurlui² sn vz țurloi

țurlui⁴ v vz țârlâi²

țurlui³ s [At: CHEST. IV, 78/542 c / Pl: ? / E: țurlă³ + -ui] (Reg) Ridicătură a solului mai mică decât un deal.

țurlui¹ i vz țârlâi¹

ȚIRLII 👉 ȚÎRLÎl.

ȚÎRLÎI (-lîiu), ȚÎRLII, ȚIRLII (-liiu, -liesc), ȚURLUI (-luiu) vb. intr. A scoate sunete monotone și puțin armonioase dintr’un instrument muzical: a doua zi boierul era căftănit și meterhaneaua turcească îi țîrlîia sub cerdac (ALECS.); unul, cu lăuta, și altul, cu cobza, țîrlîe într’un colț oltenește (CAR.); cît îi ziulica de mare, tot țîrliește (ALECS.); cu degetele uscate, mișca niște coarde false, care țirliiau nervos (EMIN.) [onom.].

ȚURLOIU, ❍ȚÎRLOIU (pl. -loaie) sn. 1 🫀 Partea piciorului de la genunchiu pîna la glezne; fluierul piciorului, tibia (👉 🖼 4345): ciorapii, de lînă albă... se numesc călțunași și se ridică peste țurloiu pînă la jumătatea pulpei (PĂC.); îl lovi odată cu bîta peste țurloiu, de-l secă la inimă (D.-ZAMF.); dacă pe cineva îl doare țîrloiul, adecă fluierul piciorului, se unge cu cari de stejar (MAR.) ¶ 2 = ȚURLUIU: din al treilea rezervoriu se aducea altă dată apă, pe țurloaie, la Ierusalim (BOL.).

ȚURLUI 👉 ȚÎRLÎI

ȚURLUIU (pl. -luie) sn. = SULINAR(IU)² [comp. ȚURLOIU² și BURLUIU].

ȚÂRLÂI, țârlâi, vb. IV. Intranz. (Despre instrumente muzicale) A scoate sunete monotone și puțin armonioase; (despre instrumentiști) a cânta în acest fel. [Var.: țârlăi vb. IV] – Formație onomatopeică.

ȚÎRLĂI vb. IV v. țîrlîi.

ȚÎRLÎI, țîrlîi, vb. IV. Intranz. (Despre instrumente muzicale) A produce sunete monotone și puțin armonioase; (despre instrumentiști) a cînta în acest fel. Doi țigani somnoroși, unul cu lăuta și altul cu cobza, țirlîie într-un colț, oltenește. CARAGIALE, O. I 331. A doua zi boierul era căftănit și meterhaneaua turcească îi țîrlîia sub cerdac. ALECSANDRI, T. 141. (În forma țîrlăi) Și se bucură tot satul, Vin feciori din cătănie; Sprinten țîrlăie tilinca Și-i atîta veselie. GOGA, P. 91. – Variante: țîrlăi, țurlui vb. IV.

ȚÎRLOI s. n. v. țurloi.

ȚURLOI, țurloaie, s. n. 1. (Învechit) Jgheab, țeavă prin care curge apa (din izvor, din cișmea, din saca etc.). Din al treilea rezervoriu se aducea altădată apă, pe țurloaie. BOLINTINEANU, la CADE. 2. Fiecare dintre tuburile sonore ale cimpoiului; trișcă. Își umflă... cimpoiul, cu cele trei țurloaie ale lui, apoi îl lăsă să-și tremure singur suflul ușor. CAMIL PETRESCU, O. I 623. 3. Fluierul piciorului (v. tibia); p. ext. toată partea piciorului de la genunchi în jos. Curse sînge pînă la țurloaiele cailor. DELAVRANCEA, O. II 29. Hîrca sta-n sus cu ceafa și țurloaiele erau pornite către grătarul coastelor. CARAGIALE, M. 23. Șede-n apă pînă-n sapă Și-n noroi pînă-n țurloi. TEODORESCU, P. P. 517. 4. Țurțur de gheață. Roțile morii erau grele de polei și de țurloi, dar se-nvîrteau, fiindcă apa creștea. SLAVICI, V. P. 159. – Pl. și: (4, m.) țurloi. – Variantă: țîrloi (MARIAN, INS. 42) s. n.

ȚURLUI vb. IV v. țîrlîi.

A ȚÂRLÂI țârlâi intranz. pop. (despre instrumente muzicale sau despre interpreți) A produce sunete ascuțite și neplăcute. /Onomat.

ȚURLOI ~oaie n. pop. 1) Partea de jos a piciorului, cuprinsă între genunchi și labă; fluierul piciorului. 2) Fiecare dintre fluierele cimpoiului; trișcă. 3) Țeava prin care curge apa dintr-un izvor; șipot. 4) Țurțur de gheață. /Orig. nec.

țărlăì v. Mold. a vibra uniform: coarde care țărlăiau nervos EM. [Identic cu țărăì, a cânta ca greierele].

țurloiu n. pl. fluierele picioarelor. [Variantă din surloiu, derivat din surlă, fluier].

țurlu-burlu (țurloiu-burloiu) adv. sbârlit: perii capului steteau țurlu-burlu. [Onomatopee]. V. sbârlì.

țîrlîĭ, a -í v. intr. (var. din țîrîĭ; it. zirlare, a șuĭera [sturzu], ngr. tsirlizome, am diareĭe. Rudă și cu cĭuruĭ 2, țurloĭ, gîrlă ș. a. multe). Șuĭer cu trilurĭ (vorbind de păsărele). Cînt lung și supțire: ĭa nu maĭ țîrlîi și tu cu glasu tăŭ pițigăĭat!

țurlóĭ n., pl. oaĭe (var. din burluĭ). Burlan, țeavă groasă. Fluĭeru picĭoruluĭ. – Și țurluĭ, pl. -ĭe.

+țârlâi² (a ~) (despre instrumentiști) (rar) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. țârlâi, 3 țârlâie, imperf. 1 țârlâiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să țârlâi, 3 să țârlâie

țârlâi¹ (a ~) (despre instrumente muzicale) (rar) vb., ind. prez. 3 țârlâie, imperf. 3 pl. țârlâiau; conj. prez. 3 să țârlâie

țurloi (pop.) s. n., pl. țurloaie

țârlâi (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 țârlâie, imperf. 3 sg. țârlâia; conj. prez. 3 să țârlâie

țurloi (pop.) s. n., pl. țurloaie

țârlâi vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. țârlâie, imperf. 3 sg. țârlâia

țurloi s. n., pl. țurloaie

țurloi, pl. țurloaie

țurloiu, -oaie.

țurloi, țurloaie s. n. (pop.) fluierul piciorului, gambă

ȚURLOI s. v. fluier, jgheab, tibia, țurțur.

țurloi s. v. FLUIER. JGHEAB. TIBlA. ȚURȚUR.

turlui, turluiesc, vb. IV (reg.) 1. a cânta (prost) din fluier. 2. a bea cu zgomot din ploscă.