turiș sn [At: BUD, P. P. 83 / A și: tur~ / Pl: ~uri / E: ns cf turiște] 1 (Mar) Resturi de paie, de fân etc. nemâncate de vite, care se dau cailor Si: ogrinji¹. 2 (Trs) Loc unde se dă oilor de mâncare iarna Si: ocol. 3 (Trs) Cărare prin zăpadă. 4 (Trs) Lunecuș. 5 (Reg) Pietriș care cade de pe munte la vale.

turiș, turișuri, s.n. (reg.) 1. ogrinji. 2. loc de mâncare pentru oi iarna. 3. cărare pe zăpadă. 4. ghețuș, lunecuș. 5. pietriș căzut de pe munte.

turiș, turișuri, s.n. – 1. Loc improvizat prin bătătorirea zăpezii, unde se pune nutrețul, direct pe pământ, pentru hrănirea oilor, iarna (Bilțiu, 1990). 2. Paie rămase de la vitele cornute, care se dau cailor (Bud, 1908). (Maram.). 3. Țarc (turiște): „În turișul oilor” (Lenghel, 1985: 221). ♦ (top.) Turișu popii, pădure în Libotin. – Cf. turiște, toriște (< bg. torište) (MDA).

turiș, -uri, s.n. – 1. Loc improvizat prin bătătorirea zăpezii, unde se pune nutrețul, direct pe pământ, pentru hrănirea oilor, iarna (Bilțiu 1990). 2. Paie rămase de la vitele cornute, care se dau cailor (Bud 1908). 3. Țarc (turiște): „În turișul oilor” (Lenghel 1985: 221). – Cf. turiște, toriște (< bg. torište) (MDA).