tuluc sm [At: TDRG / V: (reg) ~unc, ~ung / Pl: ~uci / E: mg tulok] (Reg) 1 Vițel între unu și trei ani Si: junc, juncan, (reg) tulucan, tulucaș. 2 Ființă dolofană. 3 Persoană cumsecade. 4 Pui de lup. 5 (Iht) Zglăvoacă (Cottus gobio).

TULUC, tuluci, s. m. (Regional) Vițel (de la unu pînă la trei ani).

tulúc și -úng m. (ung. tulok). Trans. Junc.

tulunc sm vz tuluc

tulung sm vz tuluc

țuluc sn [At: CIHAC, II, 710 / Pl: ~uci, (rar) ~uce sn / E: ngr τσουλούφι, bg цулуф] 1 (Mol) Ciuf (1). 2 (Mol; îe) A se ține ~ A sta grămadă, unul lângă altul. 3 (Mun) Barbișon.

❍ȚULUC sm. Mold. Moț; chică: de-abia mi-i lua pe Gerilă de ~ și li-i purta cu nasul pe la soare (CRG.); De ~ îl apuca, Jos la pămînt îl trîntea (PAMF.) [comp. ZULUF și bg. culufǔ].

ȚUCULUC s. n. v. țuluc.

ȚULUC, țuluci, s. m. (Regional) Moț, ciuf. De-abia mi-i lua pe Gerilă de țuluc și l-îi purta cu nasul pe la soare, doar s-a încălzi cîtuși de cît. CREANGĂ, P. 246. – Variantă: țuculuc s. n.^[1]

ȚUȚULUC s. n. v. țuluc.

ȚULUC ~ci m. pop. Smoc de păr zbârlit; moț; ciuf. /< bulg. țuluf, ngr. tsulúfi

țuluc n. Mold. chică: mi-l lua de țuluc CR. [Cf. gr. mod. TSULÚFI, zuluf].

țulúc n., pl. e (ngr. dzulufi [scris tzu-], zuluf). Mold. Fam. A apuca de țuluc, a apuca de chică (de păr), a trage o păruĭală. V. cĭuf, moț.

țuluc (reg.) s. m., pl. țuluci

țuluc (reg.) s. m., pl. țuluci

țuluc s. m., pl. țuluci

tuluc (-ci), s. m. – Vițel, juncan. – Var. tulucan. Mag. tulok (Tiktin). În Trans.

ȚULUC s. m. (Mold.) Zuluf. (din bg. zuluf, culuf)

TULUC subst. (june. DLR). 1. – (16 A I 394; A Gen II 60 etc.); -ă 1539 (Sd XI 84); 2. -ești s; -eanu (Bîr I).

TULUC s. v. junc, mânzat.

tuluc s. v. JUNC. MÎNZAT.

ȚULUC s. v. moț.

țuluc s. v. MOȚ.

tulúc, tuluci, s.m. (reg.) 1. Vițel, juncan, mânzat (Maram., Trans.): „Om tare cât doi tuluci, adică doi junci” (A. Radu, 1941: 14). 2. Pui de urs. ■ (onom.) Tulucu, poreclă în Dragomirești. – Din magh. tulok „junc” (Scriban; Tiktin, după DER; MDA).

tuluc, tuluci, s.m. – (reg.) 1. Vițel, juncan, mânzat (Maram., Trans.): „Om tare cât doi tuluci, adică doi junci” (A. Radu, 1941: 14). 2. Pui de urs (în Săcel, Vișeu și Borșa) (ALRRM, 1973: 576). ♦ (onom.) Tulucu, poreclă în Dragomirești. – Din magh. tulok „junc” (Țiplea, 1906; Scriban; Tiktin, cf. DER; MDA).

tuluc, -i, s.m. – 1. Vițel, juncan: „Om tare cât doi tuluci, adică doi junci” (A. Radu 1941: 14). 2. Pui de urs (în Săcel, Vișeu și Borșa) (ALR 1973: 576). Tulucu, poreclă în Dragomirești. – Din magh. tulok „junc” (Țiplea 1906).