TUȘINA, tușinez, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A tunde oile pe sub pântece și între picioarele dinapoi, pentru a ușura mulsul și suptul mieilor. 2. A tunde scurt părul, barba sau mustața cuiva. 3. A tăia ațele, destrămăturile de la capetele sau de pe laturile unei țesături, ale unei împletituri. 4. A tunde iarba; a aranja (la același nivel) frunzișul unor arbori sau arbuști. – Lat. *tonsionare (< tonsio).

tușina vt [At: TDRG / V: (reg) toșeni, turș~, ~ni, ~șna, ~șni, ~șuna, ~șuni / Pzi: ~nez, (reg) tușin / E: ml *tonsionare] 1 (Reg; c. i. oi) A tunde pe sub pântece și între picioarele de dinapoi pentru a ușura mulsul și suptul mieilor sau pentru ca oaia să nu se opărească Si: (reg) a suvintri. 2 (Reg; c. i. oi) A tunde lâna murdară de la extremități Si: (reg) a mițui. 3 (Reg; c. i. oi) A reteza lâna prea lungă. 4 (Reg; c. i. oi) A tunde toamna sau a doua oară. 5 (Reg; c. i. miei, cârlani, mioare) A tunde (11). 6 (Reg; c. i. o blană) A-i scurta părul. 7 (Pop; c. i. părul, barba sau mustața) A tunde (1) (scurt). 8 (Pop; rar; c. i. părul, barba sau mustața) A mototoli. 9 (Reg; c. i. o țesătură sau o împletitură) A tăia firele destrămate de pe margini sau capetele rămase libere. 10 (Reg; c. i. iarbă, arbuști) A tunde (12). 11 (Reg; c. i. spicele de secară crescute în grâu) A tăia cu foarfecele sau cu secera. 12 (Reg; c. i. porumbul) A prăși (prima oară). 13 (Reg) A lovi puternic pe cineva.

TUȘINA, tușinez, vb. I. 1. Tranz. (Reg.) A tunde oile pe sub pântece și între picioarele dinapoi, pentru a ușura mulsul și suptul mieilor. 2. A tunde scurt părul, barba sau mustața cuiva. 3. A tăia ațele, destrămăturile de la capetele sau de pe laturile unei țesături, ale unei împletituri. 4. A tunde iarba; a aranja (la același nivel) frunzișul unor arbori sau arbuști. – Lat. *tonsionare (< tonsio).

TUȘINA, tușinez, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la oi) A tunde, tăind lîna numai sub pîntece, la coadă și pe picioarele de dinapoi (pentru a ușura mulsul și suptul mieilor); a suvintra. 2. A reteza părul, barba sau mustața cuiva. Pe cît era de mic și de tupilat, pe atît mai tare i se zbîrlise ariciul bărbii pe care i-l tușina baba Cireașa în fiecare săptămînă. SADOVEANU, N. P. 7. Purtau și puțină barbă, pe care o tușinau din scurt cu foarfecele oilor. id. O. L. 160. 3. A tăia ațele sau destrămăturile de la capetele sau de pe laturile unei țesături, unei împletituri. (Refl. pas.) În urmă se tușinează rogojina, adică i se rătează capetele firelor de papură, spre a se îndrepta. PAMFILE, I. C. 245. 4. A tunde iarba; a reteza (pentru a îndrepta) ramurile unui copac.

A TUȘINA ~ez tranz. pop. 1) (oile) A tunde pe sub pântece și între picioarele de dinapoi (pentru a putea mulge mai ușor și a înlesni meilor suptul). 2) (părul, barba, mustățile, iarba etc.) A tăia uniform scurtând și dând un aspect îngrijit. /<lat. tonsionare

toșeni v vz tușina

turșina v vz tușina

tușină² sf [At: CHEST. V, 61 supl. / A: nct / Pl: ? / E: nct] (Reg) Loc mai adânc în albia unei ape curgătoare.

tușină¹ sf [At: CHEST. V, 86 supl. / Pl: ? / E: pvb tușina] (Reg) 1 Tușinătură (1). 2 Lână pe care dubălarii o smulg de pe piei. 3 Trunchi² (7) de copac retezat aproape de suprafața pământului Si: (reg) butușină.

tușini v vz tușina

tușna v vz tușina

tușni v vz tușina

tușuna v vz tușina

tușuni v vz tușina

toșenésc, V. tușinez.

tușinéz și tușunéz v. tr. (lat. *tonsionare, d. tonsio, tundere, tunsoare. Cp. cu cășunez, înverșunez). Tund puțin: Barba șĭ-o tușina. De ras, n’avea ce rade (Sadov. V.R. 1807, 9, 308). Taĭ firele maĭ lungĭ la o haĭnă zdrențuită. Pasc vîrfurile, mezdresc. – În Munt. toșenesc.

tușina (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. tușinez, 3 tușinează; conj. prez. 1 sg. să tușinez, 3 să tușineze

tușina (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tușinează

tușina vb., ind. prez. 1 sg. tușinez, 3 sg. și pl. tușinează

tușina (-nez, -at), vb. – 1. A tunde. – 2. A tunde oile. Lat. tonsĭōnem „tunsoare”, prin intermediul vb. *tonsĭonāre (Densusianu, Rom., XXXIII, 287; cf. Koerting 9590; Candrea), sau al unui urmaș rom. tușină „tunsoare, lamă tunsă”, cuvînt puțin atestat de Pușcariu 1783; Pușcariu, Conv. lit., XXXIX, 328; Lacea, Dacor., II, 626; REW 8783), cf. sard. tosone, fr. toison. – Der. tușinat, adj. (tuns; tăiat); tușinătură, s. f. (canură, partea mai scurtă a lînii).

tușină, s.f. (reg.) 1. lâna tunsă de pe pântecele oii. 2. trunchi retezat aproape de pământ; butușină. 3. loc mai adânc în albia unei ape curgătoare.