TROTUAR, trotuare, s. n. Porțiune special amenajată de-a lungul unei străzi, mai ridicată decât partea carosabilă, rezervată circulației pietonilor. [Pr.: -tu-ar] – Din fr. trottoir.

trotuar sn [At: STAMATI, D. / P: ~tu-ar / V: (fcr) ~tal / S și: (înv) ~toar, ~uoar / E: fr trottoir] 1 Porțiune marginală amenajată de-a lungul unei străzi, de obicei mai ridicată decât partea carosabilă, rezervată circulației pietonilor. 2 (Fam; îe) A face ~ul A umbla pe trotuar (1) în vederea practicării prostituției.

TROTUAR, trotuare, s. n. Porțiune marginală special amenajată din suprafața unei străzi, mai ridicată decât partea carosabilă, rezervată circulației pietonilor. [Pr.: -tu-ar] – Din fr. trottoir.

TROTUAR, trotuare, s. n. Porțiune din suprafața unei străzi, de obicei mai ridicată decît partea carosabilă, amenajată special pentru circulația pietonilor. Trotuare pustii, vitrine închise, obloane trase și ploaie măruntă. DUMITRIU, B. F. 89. Tăcuse și flașneta uliții reci cu trotuarele de catran și ulei. ARGHEZI, P. T. 90. Feciorul rămîne pe trotuarul de lespezi lucii. REBREANU, I. 121. Unde se pomenea trotuar sau bulevard pe acel timp! GHICA, S. 42. – Pronunțat: -tu-ar.

TROTUAR s.n. Parte a străzii (mai ridicată decît partea carosabilă) rezervată circulației pietonilor. [Pron. tro-tu-ar. / < fr. trottoir].

TROTUAR /TUAR/ s. n. parte marginală a unei străzi, mai ridicată decât partea carosabilă, rezervată circulației pietonilor. ♦ (fam.; despre prostituate) a face ~ ul = a atrage clienți pe stradă. (< fr. trottoir)

TROTUAR ~e n. Porțiune laterală a unei străzi, mai ridicată decât partea carosabilă, special amenajată și rezervată circulației pietonilor. [Sil. -tuar] /<fr. trottoir

*trotuár n., pl. e (fr. trottoir, d. trotter, a merge în trap, a merge). Prispa stradeĭ pe unde merg oameniĭ ca să nu-ĭ calce vehiculele.

trotal sn vz trotuar

trotoar n. spațiul rezervat pedeștrilor de-a lungul stradelor sau drumurilor (= fr. trottoir).

trotuar (desp. -tuar) s. n., pl. trotuare

trotuar (-tuar) s. n., pl. trotuare

trotuar s. n. (sil. -tuar), pl. trotuare

trotuar

trotuar (-re), s. n. – Porțiunea marginală amenajată de-a lungul unei străzi rezervată circulației pietonilor. Fr. trottoir.

ISTORICESKII PUT NE TROTUAR NEVSKOGO PROSPEKTA (ИCTOΡИЧECKИИ ПYTЬ – HE TPOTYAP HEBCKOΓO ПROCПEKTA) (rus.) drumul istoriei nu este trotuarul de pe Nevski Prospekt – Cernîșevski, recenzie la cartea lui H. Carr „Scrisori politico-economice către președintele Statelor Unite”. Activitatea social-politică cere din partea celui angajat în ea multiple renunțări și sacrificii.

Drumul istoriei nu este trotuarul Perspectivei Nevski. – Cernîșevski (Opere, vol. VII): „...necontenit survin în viața civică a fiecărui om, evenimente istorice care îl silesc să renunțe la o parte din aspirațiile sale și să contribuie la realizarea altora, mai înalte și mai importante pentru societate. Drumul istoriei nu este trotuarul Perspectivei Nevski; el trece cînd pe cîmpuri prăfuite ori murdare, cînd prin mlaștini, cînd prin hățisuri. Cui îi este frică să nu-și prăfuiască ori să-și murdărească cizmele, să nu se apuce de activitate publică.” (Aici, din pricina cenzurii, Cernîșevski a evitat cuvîntul „politică”, la care de fapt se referea). Aceasta înseamnă că drumul istoriei nu este un drum neted și fără obstacole, ca trotuarul larg, drept și bine pavat al bulevardului principal din Petersburg (astăzi Leningrad, unde acest bulevard continuă a se numi: Nevski). LIT.

a face trotuarul expr. (d. prostituate, homosexuali etc.) a acosta potențiali clienți în vederea susținerii unor raporturi sexuale contra cost.

cetățean de trotuar expr. orășean.