TROPÁR, tropare, s. n. Scurtă cântare bisericească de laudă în cinstea unui sfânt sau a unui eveniment religios. – Din sl. troparĩ.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
claudia
| Semnalează o greșeală
| Permalink
TROPÁR ~e n. Imn religios de proporții mici, închinat unui sfânt sau unui eveniment. /<sl. tropari
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
TROPÁR s. v. imn.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
tropár s. n., pl. tropáre
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
tropar, cea mai veche, mai mică, mai simplă și mai importantă totodată formă imnografică* închegată unitar prin dezvoltarea unei invocații, aclamații ori aclamații, care se cântă (sau se citește) la sfârșitul vecerniei, la începutul și sfârșitul utreniei* la vohodul cel mic al liturghiei* și la slujba ceasurilor. Intercalat între psalmi*, t. era destinat să caracterizeze sărbătoarea zilei și să întrerupă – printr-o cântare mai „rituală” – psalmodia*. ♦ Asupra originii termenului t. nu există nu consens: în tradiția elină (Pindar), t. era melodia unei cântări, sens din care derivă, se pare, și t. ev. med. occid. melodia unui imn (1) și, mai apoi, imnul însuși (W. Christ); de la τρόπος (tropos, „fel, mod de a fi”), se deduce sensul de melodie sau mod de cântare, după cum, în altă interpretare el poate să însemne „chipul” (icoana vieții sfântului), descrierea sărbătorii; unii autori înclină spre originea sa din πρόπαιον (tropaion „trofeu”) semn al biruinței; alții îl derivă din τροπή (trope, „schimbare”), căci t. se cântă alternativ, antifonic* de către strane, iar Marcu din Efes și Zonara, de la substantivul τροπή (trope, „întoarcere”) sau de la verbul τροπέω (tropeo, „mă întorc”, „mă îndrept spre ceva”), pentru că, în execuția lor, t. se „întorceau” după melodia irmosului* și pe toate ehurile*. ♦ În canoane (2), t. se numesc strofele ce urmează după irmos. Așa-numitele stihiri* sunt de asemenea t. Printre cei dintâi și mai însemnați autori de t. sunt Anatolie imnograful (sec. 5), Antim, Timocle (în a doua jumătate a sec. 5) și, mai ales, Roman Melodul (sfârșitul sec. 5 și prima jumătate a sec. 6), datorită căruia genul atinge perfecțiunea.
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
tropare treimice v. triadicale.
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
tropár, tropare s. n. 1. Cântare bisericească în care se arată pe scurt virtuțile sfinților sau măreția și importanța sărbătorii respective. 2. (Reg.) Pânză cu care se acoperă mortul; giulgiu. [Var.: tropáriu s. n.] – Din sl. tropari.
Sursa: D.Religios
(1994)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink