TRISECȚIUNE, trisecțiuni, s. f. Diviziune în trei părți egale. [Pr.: -ți-u-. – Var.: trisecție s. f.] – Din fr. trisection.

trisecțiune sf [At: COSTINESCU / P: ~ți-u~ / V: ~ție / Pl: ~ni / E: fr trisection] 1 Împărțire în trei părți egale. 2 (Gmt; îs) ~ția unghiului împărțire a unui unghi, cu rigla negradată și cu compasul, în trei părți egale.

TRISECȚIUNE, trisecțiuni, s. f. Împărțire în trei părți egale. [Pr.: -ți-u-. – Var.: trisecție s. f.] – Din fr. trisection.

TRISECȚIUNE s.f. Împărțire în trei părți egale. ♦ Trisecțiunea unghiului = problemă celebră, pusă în antichitate, privind împărțirea unui unghi cu rigla și compasul în trei părți egale. [Pron. -ți-u-, var. trisecție s.f. / < fr. trisection].

TRISECȚIUNE s. f. împărțire în trei părți egale. ♦ ~a unghiului = problemă, pusă în antichitate, privind împărțirea unui unghi cu rigla și compasul în trei părți egale. (< fr. trisection)

trisecție sf vz trisecțiune

TRISECȚIE s.f. v. trisecțiune.

trisecțiune (desp. -ți-u-) s. f., g.-d. art. trisecțiunii; pl. trisecțiuni

trisecțiune (-ți-u-) s. f., g.-d. art. trisecțiunii; pl. trisecțiuni

trisecțiune s. f. (si1. -ți-u-), g.-d. art. trisecțiunii; pl. trisecțiuni

trisecție s. f., pl. trisecții