tripitea sf [At: SCRIBAN, D. / Pl: ~ele / E: nct] 1 (Mun) Păianjen. 2 (Mol) Ornament în formă de păianjen, făcut cu acul într-un spațiu de împletitură, de broderie sau de ajur.

tripiteá f., pl. ele (ngr.). Mold. sud. Ornament de forma unuĭ painjin făcut cu acușoru într’un spațiŭ de împletitură, de broderie saŭ de ajur. – În Munt. painjin.

tripitea, tripitele, s.f. (pop.) ornament, ca un păianjen, brodat sau împletit.