opțiuni
  • info
2 intrări
8 definiții

Explicative DEX

trifurcare sf [At: DN3 / Pl: ~cări / E: trifurca] Împărțire în trei (ca brațele unei furci) Si: trifurcație (1).

TRIFURCARE s.f. Faptul de a se trifurca. [< trifurca].

trifurca vtr [At: DN3 / Pzi: ~furc / E: fr trifurquer] 1-2 A (se) împărți în trei (ca brațele unei furci) Si: trifurcație (1).[1]

  1. Sinonim nepotrivit pentru un verb. — gall

TRIFURCA vb. I. refl. A se împărți în trei (ca brațele unei furci). [P.i. trifurc. /< fr. trifurquer, cf. lat. tri – trei, lat. furca – furcă].[1]

  1. Indicația trifurc, corespunzătoare persoanei 1 sg. este probabil greșită, explicațiile indică un sens unipersonal. — gall

TRIFURCA vb. refl. a se ramifica în trei ramuri, direcții. (< fr. trifurquer)

trifurca vb. refl. I A se împărți în trei ◊ „Ajungând aici acțiunea se trifurcă.” R.lit. 30 V 85 p. 21 (din fr. trifurquer; DN3)

A SE TRIFURCA pers. 3 se trifurcă intranz. A se împărți în trei ramuri sau ramificații. /<fr. trifurquer

Ortografice DOOM

trifurca vb., ind. prez. 1 sg. tirfurchez, 3 sg. și pl. trifurchează[1]

  1. Indicarea formei pentru pers. 1 sg. pare greșită, definițiile din alte surse indică un sens unipersonal. — gall
Intrare: trifurcare
trifurcare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • trifurcare
  • trifurcarea
plural
  • trifurcări
  • trifurcările
genitiv-dativ singular
  • trifurcări
  • trifurcării
plural
  • trifurcări
  • trifurcărilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: trifurca
verb (V10)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • trifurca
  • trifurcare
  • trifurcat
  • trifurcatu‑
  • trifurcând
  • trifurcându‑
 singular plural
— —
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) — — — — —
a II-a (tu) — — — — —
a III-a (el, ea)
  • trifurcă
 (să)
  • trifurce
  • trifurca
  • trifurcă
  • trifurcase
plural I (noi) — — — — —
a II-a (voi) — — — — —
a III-a (ei, ele)
  • trifurcă
 (să)
  • trifurce
  • trifurcau
  • trifurcară
  • trifurcaseră
verb (V204)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • trifurca
  • trifurcare
  • trifurcat
  • trifurcatu‑
  • trifurcând
  • trifurcându‑
 singular plural
— —
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) — — — — —
a II-a (tu) — — — — —
a III-a (el, ea)
  • trifurchează
 (să)
  • trifurcheze
  • trifurca
  • trifurcă
  • trifurcase
plural I (noi) — — — — —
a II-a (voi) — — — — —
a III-a (ei, ele)
  • trifurchează
 (să)
  • trifurcheze
  • trifurcau
  • trifurcară
  • trifurcaseră
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

trifurcare, trifurcărisubstantiv feminin

etimologie:
  • trifurca DN

trifurcaverb

  • 1. A se împărți în trei (ca brațele unei furci). DN DCR2
    • format_quote Ajungând aici acțiunea se trifurcă. R.lit. 30 V 85 p. 21. DCR2
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.