TRIȘTE, s. f. v. striște.

triște sf vz striște

TRIȘTE s. f. v. striște.^[1] block

TRIȘTE, (rar) triști, s. f. (Învechit și popular) Soartă, destin, ursită. Așa mi-a fost triștea; văd eu că n-am încotro. ISPIRESCU, L. 53. Vai de ea, nenorocita!... Că i-a fost triștile sparte Și n-a avut de bărbat parte. PANN, P. V. II 156. ♦ Noroc. Se căina și se întrista în sufletul ei că n-avea triște. ISPIRESCU, L. 26. Să mă duc dintr-acest loc, Că e loc făr’ de noroc Ș-o siliște Făr’ de triște. TEODORESCU, P. P. 281.

triște f. soartă: îl găsia văietându-și triștea OD. [Și striște = bulg. SREȘTŬ, întâlnire (fericită sau nefericită), considerată, după credințele poporului, ca piază bună sau rea].

tríște și (vechĭ) stríște și strînște f. (bg. srĭešta, întîlnire, d. vsl. sŭrenšta, srenšta sŭrĭeteniĭe, strĭeteniĭe, d. sŭrĭetati, a întîlni; rus. strĭetenie. V. răstriște, stretenie). Munt. Olt. Soartă, noroc: a avut triște de ploaĭe la timp. – La Vlah.: sînt oamenĭ care aduc noroc, după cum îs alțiĭ purtătorĭ de triște (= nenoroc. Univ. 1909, 4 Aŭg., 1, 5). V. loavă.

străiște sf vz striște

strănște sf vz striște

strânște sf vz striște

strâștie^[1] sf vz striște

strinște sf vz striște

strișcă sf vz trișcă¹

striște sf [At: CORESI, ap. DHLR II, 532 / V: (îrg) ~râște^[1], tr~, (înv) ~răi~, ~rănș~, ~trânș~, triste, (îvr) ~inș~, (reg) ~râștie, triștă / Pl: ~ti / E: slv сърѧща, срєща] 1 (Îvp; de obicei construit cu verbe ca „a avea”, „a fi” sau cu echivalente ale acestora) Soartă¹ (1). 2 (Îvp) Noroc. 3 (Mar; în urări) Fericire (1). 4 (Îrg; șîs triște rea, grea ~tie) Nenoroc. 5 (Reg; îlpp) În triștea cuiva În ciuda cuiva. 6 (Îal) Pe seama cuiva. 7 (Îvr) Acțiune (2). 8 (Îvr) Proiect (1).

trâștie sf vz trișcă¹

triste sf vz striște

trișcă¹ sf [At: H X, 356 / V: (reg) st~, trâștie (Pl: ~ii) / Pl: ~ște, (reg) ~ști / E: nct] 1 (Pop) Fluier mai mic, uneori prevăzut cu găuri laterale, făcut din paltin, trestie, soc etc. Si: (reg) pincă¹. 2 (Pop) Fluier mic făcut din coada frunzei de dovleac, din paiul unor plante, din pană de gâscă etc. 3 (Reg) Caval¹. 4 (Pop) Fiecare dintre tuburile sonore ale cimpoiului Si: (pop) țurloi. 5 (Atm; reg) Fluierul piciorului la cal.

triștă sf vz striște corectat(ă)

TRIȘCĂ, triște, s. f. Fluier scurt (de paltin, de trestie sau de soc) avînd, la capătul prin care se suflă, numai o mică deschizătură lunguiață. Asculta mugetul tunurilor și trișca lui Vatamanu, pe prispă. CAMILAR, N. I 422. Mi se pare că adie din vale un zvon de trișcă. SADOVEANU, V. F. 26. Să mai ascult, pe gînduri, doina, trișca de la tîrlă. VLAHUȚĂ, P. 47. ♦ Fiecare dintre tuburile sonore ale cimpoiului; țurloi. Clarinetul se schimba în trișcă de cimpoi, flautul în bucium de munte. HOGAȘ, H. 44.

TRIȘCĂ ~te f. 1) Instrument muzical asemănător cu fluierul, dar fără găuri. 2) Fiecare dintre fluierele cimpoiului; țurloi. /Orig. nec.

striște f. pl. V. triște.

trișcă f. Mold. fluieraș de trestie (astupat la capătul prin care se suflă) cu sunetul tare și ascuțit: trișca dela târlă. [Cf. slav. TRŬSTĬ, trestie].

stríșcă, V. trișcă.

stríște, V. triște.

strînște, V. triște.

tríșcă f., pl. ște, ștĭ (rudă cu treasc și cu rut. trisk, pîrîĭală. Cp. și cu vsl. trŭstĭ, troska, trestie). Fluĭeraș copilăresc de pană de gîscă saŭ de cotor de frunză de dovleac ș. a. Fluĭer primitiv de paltin cu șase găurĭ fără dop. (V. trulișcă, tilincă). Nord. Beschie verticală de tăĭat grinzile în lung. – Și strișcă.

triște (înv., pop.) s. f., g.-d. art. triștii; (rar) pl. triști

triște s. f., g.-d. art. triștii; pl. triști

triște s. f., g.-d. art. triștii; pl. triști

trișcă s. f., g.-d. art. triștei; pl. triște

trișcă s. f., g.-d. art. triștei; pl. triște

trișcă s. f., g.-d. art. triștei; pl. triște

trișcă.

triște s. f. – Soartă. – Var. înv. striște, strînște. Sl. sŭręsta „întîmplare” (Miklosich, Lexicon, 953; Cihac, II, 372), cf. bg. srĕštŭ „întîmplare”, sb. sredja „soartă”, mag. szerencse „fericire”. – Der. răstriște (var. restriște), s. f. (nenorocire, nefericire, mîhnire), cu pref.răs-.

trișcă (-ște), s. f. – Fluier, tilincă. – Var. strișcă. Creație expresivă, cf. tilincă, tilișcă, și paralelismul cu flișcă, frișcă. Legătura cu sl. trŭsti „trestie” sau sl. trĕštiti „a suna” (Tiktin) este îndoielnică. – Der. trișcar, s. m. (persoană care cîntă din trișcă); trulișcă, s. f. (Trans., fluier).

triște (rar) triști s. f. Soartă, destin, ursită (bună sau rea). – Din sl. sŭrenšta.

TRIȘTE s. v. destin, fatalitate, menire, noroc, predestinare, soartă, ursită, zodie.

triște s. v. DESTIN. FATALITATE. MENIRE. NOROC. PREDESTINARE. SOARTĂ. URSITĂ. ZODIE.

STRIȘTE s. v. destin, fatalitate, menire, noroc, predestinare, soartă, șansă, ursită, zodie.

TRIȘCĂ s. (MUZ.) (prin Olt.) totâlcă. (A cânta din ~.)

striște s. v. DESTIN. FATALITATE. MENIRE. NOROC. PREDESTINARE. SOARTĂ. ȘANSĂ. URSITĂ. ZODIE.

TRIȘCĂ s. (MUZ.) (prin Olt.) totîlcă. (A cînta din ~.)

tríșcă, triște, s.f. Instrument muzical de suflat, specific păstoresc, asemănător cu un fluier fără găuri: „Au o lungime de 15-20 cm și sunt din lemn de cireș. Păcurarii suflă din ele tot timpul zilei, când umblă cu oile la nedeie” (Morariu, 1937: 178). – Et. nec. (MDA); creație expresivă, cf. tilincă (DER).

trișcă, triște, s.f. – Instrument muzical de suflat, specific păstoresc, asemănător cu un fluier fără găuri: „Au o lungime de 15-20 cm și sunt din lemn de cireș. Păcurarii suflă din ele tot timpul zilei, când umblă cu oile la nedeie” (Morariu, 1937: 178). – Et. nec. (DEX, MDA); creație expresivă, cf. tilincă (DER).

trișcă, triște, s.f. – Instrument muzical de suflat, specific păstoresc, asemănător cu un fluier fără găuri: „Au o lungime de 15-20 cm. și sunt din lemn de cireș. Păcurarii suflă din ele tot timpul zilei, când umblă cu oile la nedeie” (Morariu 1937: 178). – Creație expresivă, cf. tilincă (DER).