TRANSMUTÁRE, transmutări, s. f. Acțiunea de a transmuta. – V. transmuta.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ionel_bufu | Semnalează o greșeală | Permalink

TRANSMUTÁRE s. v. transmutație.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

transmutáre s. f. (sil. mf. trans-) mutare
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

TRANSMUTÁ, transmút, vb. I. Tranz. A supune unei transmutații chimice. ♦ P. gener. A transforma, a schimba. – Din fr. transmuter.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ionel_bufu | Semnalează o greșeală | Permalink

A TRANSMUTÁ transmút tranz. rar A face să se transmute. /<fr. transmuter
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE TRANSMUTÁ mă transmút intranz. rar A se schimba în rău; a-și altera profund esența (forma, aspectul). /<fr. transmuter
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

TRANSMUTÁ vb. I. tr., refl. A(-și) schimba, a(-și) modifica forma, aspectul; a (se) transforma, a (se) transfigura. ♦ tr. (Chim.) A transforma un element chimic în altul. [< fr. transmuter, lat. transmutare].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

TRANSMUTÁ vb. tr. a supune unei transmutații (1). ◊ a transforma, a schimba natura, aspectul. (< fr. transmuter, lat. transmutare)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

transmutá vb., ind. prez. 1 sg. transmút, 3 sg. și pl. transmútă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink