TRANSMUTAȚIE, transmutații, s. f. Transformare a unui element chimic în altul prin dezintegrare radioactivă naturală sau prin reacții nucleare. ♦ P. gener. Schimbare, transformare. – Din fr. transmutation, lat. transmutatio.

transmutație sf [At: COSTINESCU / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr transmutation] 1 (Rar) Mutare dintr-un loc în altul Si: (rar) transmutare (1). 2 Transformare a unui element chimic în altul printr-o nouă grupare a elementelor constitutive în atomi, obținută prin dezintegrare radioactivă naturală sau prin reacții nucleare Si: transmutare (2). 3 (Pgn) Transformare (1). 4 (Îs) ~ genetică Schimbare în ordinea liniară a genelor. 5 (Îs) ~ radioactivă Dezintegrare radioactivă.

TRANSMUTAȚIE, transmutații, s. f. Transformare a unui element chimic în altul printr-o nouă grupare a elementelor constitutive în atomi, obținută prin dezintegrare radioactivă naturală sau prin reacții nucleare. ♦ P. gener. Schimbare, transformare. – Din fr. transmutation, lat. transmutatio.

TRANSMUTAȚIE s. f. Transformare a unui element chimic în altul, printr-o nouă grupare de elemente constitutive în atomi, obținută fie prin dezintegrare radioactivă naturală, fie prin reacții nucleare.

TRANSMUTAȚIE s.f. Transformare a unui element chimic în altul, fie prin bombardament cu corpusculi de mare energie, fie pe cale naturală. ♦ (P. ext.) Schimbare, transformare. ♦ Transmutație genetică = schimbare în ordinea liniară a genelor; transmutație radioactivă = dezintegrare radioactivă. [Gen. -iei. / cf. fr. transmutation, lat. transmutatio].

TRANSMUTAȚIE s. f. 1. transformare a unui element chimic în altul în urma dezintegrării radioactive sau a reacțiilor nucleare. ◊ schimbare, transformare. 2. transformare a unui cromozom, care nu este datorată unei mutații genice. (< fr. transmutation, lat. transmutatio)

TRANSMUTAȚIE ~i f. 1) Schimbare a unui corp în altul. 2) fiz. Transformare a unui element chimic în altul prin dezintegrare radioactivă. ◊ ~ genetică schimbare în ordinea liniară a genelor. /<fr. transmutation, lat. transmutatio

transmutațiune sf vz transmutație

*transmutațiúne f. (lat. trans-mutátio, -ónis. V. mutațiune). Acțiunea de a transmuta. – Și -áție și -áre.

transmutație (desp. tran-smu-, -ți-e/trans-mu-) s. f., art. transmutația (desp. -ți-a), g.-d. art. transmutației; pl. transmutații, art. transmutațiile (desp. -ți-i-)

!transmutație (tran-smu-, -ți-e/trans-mu-) s. f., art. transmutația (-ți-a), g.-d. art. transmutației; pl. transmutații, art. transmutațiile (-ți-i-)

transmutație s. f. (sil. mf. trans-) mutație

TRANSMUTAȚIE s. transmutare.