TRANSFÚG, -Ă, transfugi, -ge, s. m. și f. Militar care săvârșește un act de trădare, trecând în tabăra inamică; p. ext. persoană care își părăsește în mod ilegal țara, partidul etc. – Din fr. transfuge, lat. transfuga.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ionel_bufu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
TRANSFÚG ~gi m. 1) Militar care, în timp de război, dezertează și trece de partea inamicului. 2) Persoană care își părăsește țara în mod ilegal. [Sil. trans-fug] /<fr. transfuge, lat. transfuga
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
TRANSFÚG s.m. Militar care dezertează, care trece la inamic; (p. ext.) persoană care-și părăsește țara, partidul etc. în mod ilegal. [Cf. fr. transfuge, lat. transfuga].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
TRANSFÚG, -Ă s. m. f. militar care dezertează, care trece la inamic; (p. ext.) cel care-și părăsește țara, partidul etc. în mod ilegal. (< fr. transfuge, lat. transfuga)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
!transfúg (tran-sfug/trans-fug) s. m., pl. transfúgi
Sursa: DOOM 2
(2005)
|
Adăugată de
liastancu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
transfúg s. m. (sil. mf. trans-), pl. transfúgi
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
transfúgă s. f. (sil. mf. trans-), g.-d. art. transfúgei; pl. transfúge
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
transfúg s.m. Persoană care-și părăsește ilegal țara, în general din motive politice, considerată ◊ „trădător” de către regimul comunist ◊ „Petru Dumitriu, «transfugul» din 1970.” Lit. 3234/95 p. 2. ◊ „În critica și istoria literară trebuie readuși în structură «transfugii» (M. Călinescu, Nemoianu, M. Popa etc.).” D. 142/95 p. 13 (cf. fr. transfuge; DN, DEX, DN3 – cu definiții specifice epocii comuniste)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink