trăncănit², ~ă smf, a [At: UDRESCU, GL. / Pl: ~iți, ~e / E: trăncăni¹] (Pfm) 1-2 Trăncănitor (1-2).

trăncănit¹ sn [At: LM / Pl: ~uri / E: trăncăni¹] 1 (Reg) Troncăneală (1). 2 (Pfm) Trăncăneală¹ (2).

TRĂNCĂNIT s. n. 1. Faptul de a trăncăni; vorbărie deșartă, trăncăneală. 2. Zgomot (ritmic). Se uită la pendula cu amorași de bronz și flori de alamă. Ea singură îi auzea trăncănitul metalic. DUMITRIU, B. F. 55.

trăncăni¹ vi [At: POLIZU / Pzi: ~nesc, (reg) 2 trăncăni, 3 trăncăne / E: tranc¹ + -ăni] 1 (Reg) A troncăni (1). 2 (Olt; Trs; d. clopot) A bate (170). 3 (Olt; Mun; d. căruță) A zdruncina. 4 (Pfm) A vorbi mult și fără rost Si: (pfm) a flecări, a melița, a pălăvrăgi, a sporovăi, (reg) a leorbăi, a tălăpăni (2), a tărămtăti, a tocăni (3), a tolocăni (3), a tonoci (1), a torosi, a troncăi (2), a troncăni (2), a troscoti. 5 (Reg) A spune minciuni.

trăncăni² vt(a) [At: H XVII, 312 / Pzi: 3 trăncăne / E: ns cf treanc] (Reg; subiectul este calul) A mânca.

TRĂNCĂNI, trăncănesc, vb. IV. Intranz. 1. A vorbi mult și fără rost, a îndruga vrute și nevrute; a flecări, a sporovăi. Aide, lăsați gura, c-ați trăncănit destul. REBREANU, R. I 145. Și trăncănea înainte, cu acea exasperantă vervă și uitare de sine a oamenilor bolnavi de limbuție. VLAHUȚĂ, O. AL. II 70. Ia nu mai trăncăni și tu de acolo... îi ziseră frații rîzînd. ISPIRESCU, L. 313. ◊ Tranz. Bătrîna... trăncănește verzi și uscate. ODOBESCU, S. III 120. 2. A face zgomot, lovind anumite obiecte unele de altele; a hodorogi, a troncăni.

A TRĂNCĂNI ~esc 1. intranz. 1) A vorbi mult și fără rost; a flecări; a pălăvrăgi; a bârfi. 2) v. A TRONCĂNI. 2. tranz. (nimicuri, fleacuri etc.) A debita în număr mare. /tranc + suf. ~ani

trăncănì v. 1. a face sgomot cu ceva; 2. fam. a vorbi întruna; 3. fig. a bârfi. [V. tranc!].

trăncănésc v. intr. (d. tranca-tranca și rudă cu a zdrăngăni. D. rom. vine ung. trankálni). Flecăresc, fleoncănesc, vorbesc prea mult, bat capu cuĭva: ĭa nu maĭ trăncăni, măĭ! V. troncănesc, turuĭ.

trăncănit s. n.

trăncănit s. n.

trăncănit s. n.

trăncăni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trăncănesc, 3 sg. trăncănește, imperf. 1 trăncăneam; conj. prez. 1 sg. să trăncănesc, 3 să trăncănească

trăncăni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trăncănesc, imperf. 3 sg. trăncănea; conj. prez. 3 să trăncănească

trăncăni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trăncănesc, imperf. 3 sg. trăncănea; conj. prez. 3 sg. și pl. trăncănească

TRĂNCĂNIT s. v. flecăreală.

TRĂNCĂNIT s. flecăreală, flecărie, flecărire, flecărit, limbuție, pălăvrăgeală, pălăvrăgire, pălăvrăgit, sporovăială, sporovăire, sporovăit, tăifăsuială, tăifăsuire, tăifăsuit, trăncăneală, vorbăraie, vorbărie, (livr.) locvacitate, logoree, (reg.) pălăvăcăială, pălăvrăgitură, pălăvrit, trancana, treanca-fleanca, (Mold.) leorbăială, (prin Munt.) procovanță, (Transilv.) stroncănire, (fig.) clănțăneală, dîrdîială, dîrdîit. (Lăsați ~!)

TRĂNCĂNI vb. v. durăi, durui, hodorogi, hurui.

TRĂNCĂNI vb. v. flecări.

trăncăni vb. v. DURĂI. DURUI. HODOROGI. HURUI.

TRĂNCĂNI vb. a flecări, a îndruga, a pălăvrăgi, a sporovăi, (pop.) a cățăi, a dondăni, a flencăni, a fleoncăni, a tăinui, a troncăni, (înv. și reg.) a spori, (reg.) a hondrăni, a pălamojdi, a pălăvăcăi, a pălăvri, a pichirisi, a tăini, a tălălăi, a tolocăni, a torosi, a zăgrăi, (Mold.) a lehăi, a leorbăi, (prin nord-estul Olt.) a prociti, (prin Mold.) a pruji, (Transilv.) a stroncăni, (prin Munt.) a tîndăli, (Ban.) a tonoci, (înv.) a bîrfi, a limbuți, a vorovi, (fam.) a pupăi, (fig.) a clămpăni, a clănțăni, a cotcodăci, a dîrdîi, a hodorogi, a măcina, a melița, a toca. (A ~ toată ziua.)

trăncănít, trăncănituri, s.n. Faptul de a trăncăni; trăncăneală, pălăvrăgire. – Din trăncăni.

trăncăní, trăncănesc, v.i. A vorbi întruna, fără rost. – Din tranc + suf. -ăni (Șăineanu, DEX, MDA); din tranca-tranca (Scriban). ■ Cuv. rom. > magh. trankálni (Scriban).

trăncăni, trăncănesc, vb. intranz. – A vorbi întruna, fără rost. – Din tranc + suf. -ăni (Șăineanu, DEX, MDA); din tranca-tranca (Scriban). Cuv. rom. > magh. trankálni (Scriban).