trăncănău¹ sn [At: COMAN, GL. / Pl: ? / E: ns cf treanc, treancăt] (Reg) Fân care rămâne după ce au mâncat vitele Si: ogrinji¹.

trăncănău², ~naie [At: CADE / V: (reg) trancalău, ~ălău smf troncalău sm / Pl: ~ăi, ~naie / E: trăncăni¹ + -ău] 1 smf (Reg) Trăncănitor (1). 2 sm (Olt; Mun) Haimana (1). 3 av (Reg; îe) A umbla ~ A umbla fără rost. 4-5 smf. a (Trs; Mun) (Persoană) prostănacă Si: (pfm) bleg, nătărău. 6 sn (Dob; Olt) Dans popular nedefinit mai îndeaproape Vz trancana (4).

trancalău, ~laie smf vz trăncănău²

trăncălău², ~laie smf vz trăncănău²

troncalău sm vz trăncănău²

TRANCANALE s. f. pl. (Și în forma trăncănăi) 1. Vorbe goale, palavre. D-aste vorbe d-ale tale, Gogoșele, trancanale, Sîntem sătui de ajuns. PANN, P. V. III 95. 2. Lucruri casnice mărunte (îngrămădite, aruncate în dezordine); catrafuse, cioveie. Hai să adunăm ale trăncănăi de pe afară... că la noapte o să ningă. PAMFILE, VĂZD. 12. – Variantă: trăncănăi (ISPIRESCU, L. 390) s. f. pl.

trăncănău, trăncănăi, s.m. (reg.) 1. palavragiu, flecar. 2. haimana. 3. prostănac, nătărău.