trăgănat, ~ă a vz tărăgănat

trăgănat a. 1. prelung: vers tragănat; 2. amânat, zăbovit.

trăgănát, -ă adj. Cu mișcărĭ încete: mers, vers trăgănat.

TĂRĂGĂNA, tărăgănez, vb. I. 1. Tranz. A amâna de pe o zi pe alta rezolvarea unei probleme, începerea sau terminarea unei acțiuni etc.; a face să se prelungească, să se întârzie o acțiune, o soluționare. ♦ A merge încet, anevoie, târându-și picioarele. ♦ A vorbi rar, lungind silabele. 2. Refl. impers. (Despre vreme, timp) A dura, a se prelungi. 3. Intranz. (Reg.) A cânta alene, cu jale, a doini. ♦ (Despre vânt) A adia. [Var.: tărăgăia, trăgăna vb. I, tărăgăni vb. IV] – Din trăgăna („a trage” < lat. pop.).

TĂRĂGĂNAT, -Ă, tărăgănați, -te, adj. 1. (Despre acțiuni) Executat încet, cu multe amânări. ♦ (Despre voce, vorbire) Rar și prelungit; domol. ♦ (Despre o melodie) Cu note sau modulații prelungite. 2. (Reg.; despre un teren) în pantă lină. [Var.: trăgănat, -ă adj.] – V. tărăgăna.

străgăna v vz tărăgăna

străgăni v vz tărăgăna

tărăgăi² v vz tărăgăna

tărăgăna [At: M. COSTIN. O. 42 / V: (pop) tr~ (Pzi: tragăn), (îrg) str~, străgăni, ~găi, trăgâna, (reg) ~ni, trăgăni, (din necesități de rimă) tregina / Pzi: ~nez / E: ns cf trage] 1 vr (Îvr) A-și avea originea Si: a descinde. 2 vt (Pop; și, îvr, îe a ~ la vreme) A amâna de pe o zi pe alta rezolvarea unei probleme, săvârșirea unei acțiuni Si: a întârzia, a temporiza, a tergiversa, (îrg) a tămânda (1), (reg) a tărărui (1). 3 vt (Pop; c. i. pașii, mersul) A merge încet, anevoie, târându-și picioarele. 4 vt (Pop) A vorbi rar, lungind silabele. 5-6 vir (Pop; d. vreme, timp) A se scurge încet. 7-8 vir (Pop; d. vreme, timp) A se prelungi. 9 vt (Pop) A cânta alene (cu jale) Si: a doini. 10 vr (Pop) A se jeli. 11 vi (Pop; d. vânt) A adia (5). 12 vt (Pop; îe) A tr~ o viață sau a-și tr~ traiul A o duce greu. 13 vi (Reg; îe) A tr~ cu ochii A trage cu ochiul.

tărăgănat, ~ă [At: ALECSANDRI, T. 1302 / V: (pop) tr~ / Pl: ~ați, ~e / E: tărăgăna] (Pop) 1-2 a, av (D. acțiuni) (Care este) executat încet, cu multe amânări Si: (liv) trenant (1). 3 a (Rar; d. oameni) Care se mișcă încet. 4 a (D. voce) Domol (24). 5 a (D. cuvinte) Rar și prelungit. 6 a (D. o melodie) Cu note sau modulații prelungite. 7 a (D. drumuri, terenuri etc.) În pantă lină.

tărăgăni v vz tărăgăna

trăgăna v vz tărăgăna

trăgăni v vz tărăgăna

trăgâna v vz tărăgăna

tregina v vz tărăgăna

TĂRĂGĂNA, tărăgănez, vb. I. 1. Tranz. A amâna de pe o zi pe alta rezolvarea unei probleme, începerea sau terminarea unei acțiuni etc.; a face să se prelungească, să se întârzie o acțiune, o soluționare. ♦ A merge încet, anevoie, târându-și picioarele. ♦ A vorbi rar, lungind silabele. 2. Refl. impers. (Despre vreme, timp) A dura, a se prelungi. 3. Intranz. (Reg.) A cânta alene, cu jale, a doini. ♦ (Despre vânt) A adia. [Var.: tărăgăia, trăgăna vb. I, tărăgăni vb. IV] – Din trăgăna („a trage” < lat. pop.).

TĂRĂGĂNAT, -Ă, tărăgănați, -te, adj. 1. (Despre o acțiune) Executat încet, cu multe amânări. ♦ (Despre voce, vorbire) Rar și prelungit; domol. ♦ (Despre o melodie) Cu note sau modulații prelungite. 2. (Reg.; despre un teren) În pantă lină. [Var.: trăgănat, -ă adj.] – V. tărăgăna.

TĂRĂGĂI vb IV v. tărăgăni.^[1]

TĂRĂGĂNA, tărăgănez, vb. I. (Și în forma trăgăna) 1. Tranz. A amîna de pe o zi pe alta, a întîrzia, a tergiversa, a face să se prelungească (o acțiune, o soluționare). Petre a Smarandei tot tărăgănase și el însurătoarea. Se ținea după Mărioara Irinii. REBREANU, R. I 282. ♦ (Cu complementul «mersul», «pașii») A merge încet, anevoie, tîrîndu-și picioarele. Tărăgănîndu-și mersul trec frații lor, hoinarii. Cu mîna spre pomană și boarfele sub braț. LESNEA, I. 127. ♦ (Cu complementul «vorbă», «cuvînt») A vorbi rar, lungind silabele. Ce doriți mă rog? – îl întrebă ea trăgănînd vorbele. SLAVICI, N. II 270. 2. Refl. impers. (Subînțelegîndu-se vremea sau o noțiune care implică ideea de timp) A se scurge încet, a dura, a se prelungi. Nu s-au trăgănat tare mult și sosi și Petrea Făt-Frumos. SBIERA, P. 128. 3. Intranz. A cînta alene, cu jale; a doini. Eu de-oi prinde a trăgăna, Frunzele vor tremura. BIBICESCU, P. P. 320. ♦ (Despre vînt) A sufla încet, a adia. Cînd vîntu c-o trăgăna, Tu atunci te-i legăna. BIBICESCU, P. P. 280. – Variante: tărăgăia (ISPIRESCU, U. 69), trăgăna vb. I, tărăgăi (ISPIRESCU, L. 227), tărăgăni vb. IV.

TĂRĂGĂNAT, -Ă, tărăgănați, -te, adj. (Și în forma trăgănat) 1. (Despre o acțiune) Executat încet, alene, cu zăbavă, cu multe amînări. ♦ (Despre voce, vorbire) Rar și prelungit, alene, domol. Mă întîmpină cu glas puțintel tărăgănat. SADOVEANU, A. L. 161. Mi-a răspuns cu o voce trăgănată. ALECSANDRI, T. 1302. ◊ (Adverbial) Mătușă Măgdălină, vorbi moale și tărăgănat țigăncușa. SADOVEANU, Z. C. 210. Bătrînul surprins rîde tărăgănat. CAMIL PETRESCU, T. II 25. 2. (Despre drumuri, terenuri) În pantă lină, ușor înclinat. Pe verdeața răcoroasă a viilor de pe dealurile tărăgănate, lumina dimineții parcă fierbea ca o pulbere de cleștar. CAMIL PETRESCU, O. II 278. Vedeți, bre, de alegeți și voi un drum mai trăgănat. HOGAȘ, M. N. 203. Tocmai pe cînd suia un deal lung și trăgănat, alt om venea dinspre tîrg. CREANGĂ, P. 40. – Variantă: trăgănat, -ă adj.

A SE TĂRĂGĂNA pers. 3 se ~ează intranz. 1) pop. (despre timp) A se derula încet; a se scurge. 2) (despre acțiuni) A se desfășura extrem de încet; a se lungi. /cf. a trage

A TĂRĂGĂNA ~ez 1. tranz. 1) (lucrări, acțiuni) A amâna de azi pe mâine, nerealizând; a tergiversa. ◊ ~ mersul (sau pașii) a merge alene, târându-și picioarele. ~ vorba (sau cuvintele) a vorbi rar, lungind fiecare silabă. 2) A face să se tărăgăneze. 2. intranz. 1) A cânta tânguitor, cu jale. 2) (despre vânt) A bate ușor; a sufla lin; a adia; a aburi. /cf. a trage

TĂRĂGĂNAT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A TĂRĂGĂNA și A SE TĂRĂGĂNA. 2) (despre voce, vorbire) Care este rar și monoton. 3) (despre terenuri) Care este în pantă lină; ușor înclinat. /v. a (se) tărăgăna

tărăgănì v. V. trăgănà. [Formă amplificată spre a exprima o zăbovire îndelungată].

trăgănà v. 1. a trage îndelung (în timp, în spațiu); 2. a face să dureze prea mult, a zăbovi cu amânări: l’am tot trăgănat cu promisiuni; 3. a merge încet: procesul s’a trăgănat mult timp; 4. a se târî cu anevoie: se trăgănează încet pe jos o jalnică grămadă AL. [Derivat din trage].

străgăneálă, -ésc V. trăgăneală, -nez.

tărăgăneálă, -ănésc, -néz, -ăĭală-, -ăĭesc, V. trăgăn-.

trăgănéz v. tr. (din tragăn [verb], formă neobișnuită, derivat din trag. Formele romane [it. trainare, fr. traîner, cat. traginar] presupun un lat. *tragĭnare. Hatzfeld presupune un subst. *tragîna). Fac să meargă încet, zăbovesc, tot amîn: m’a tot trăgănat cu vorba de azĭ pe mîne pînă cînd, în sfîrșit, mĭ-a plătit. V. refl. Mă mișc (merg) cu greŭ: se trăgănează’ncet pe jos o jalnică grămadă (Al.). Amîn mereŭ: un șarlatan de avocat care trăgănează procesele. – Și (s)trăgănesc, tărăgănez, -ănesc și -ăĭesc. V. tergiversez.

tărăgăna (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. tărăgănez, 3 tărăgănează; conj. prez. 1 sg. să tărăgănez, 3 să tărăgăneze

tărăgăna (a ~) vb., ind. prez. 3 tărăgănează

tărăgăna vb., ind. prez. 1 sg. tărăgănez, 3 sg. și pl. tărăgănează

tărăgăna

tărăgănez, -nează 3.

trăgăna (trăgănez, trăgănat), vb. – A lungi, a amîna, a tergiversa, a lucra încet. – Der. tărăgăna, t(ă)răgă(n)i, străgăni. Origine incertă. Se consideră der. din lat. *tragῑnāre (Pușcariu 1753; REW 8837; Rosetti, I, 58; Candrea), cf. it. straschinare, fr. traîner, sp., port. trajinar; trecerea lui gi › gă este analoagă cu mesteacăn, leagăn (Tiktin). În ciuda acestor coincidențe, explicația pare insuficientă; mai degrabă ar fi o der. internă, de la trage cu suf. expresiv -na, ca în alte cazuri clăti(na), ruși(na), tîmpi(na). – Der. trăgăneală (var. străgăneală, tărăgăială, trăgănitură), s. f. (tergiversare, întîrziere); trăgănitor, adj. (lent, întîrziat, leneș); trăgănac, s. m. (plantă, Potentilla reptans).

TĂRĂGĂNA vb. 1. v. tergiversa. 2. v. amâna. 3. a se lungi, a trena. (Acțiunea romanului se ~.)

TĂRĂGĂNAT adj. 1. prelungit. (Vorbire ~.) 2. (fig.) legănat. (O voce ~.)

TRĂGĂNA vb. v. adia, doini.

TĂRĂGĂNA vb. 1. a întîrzia, a lungi, a tergiversa, a trena, (înv.) a prelungi. (A mai ~ soluționarea problemei.) 2. a amîna, a lungi, a tergiversa, (livr.) a temporiza. (A ~ intenționat momentul reîntîlnirii.) 3. a se lungi, a trena. (Acțiunea romanului se ~.)

TĂRĂGĂNAT adj. 1. prelungit. (Vorbire ~.) 2. (fig.) legănat. (O voce ~.)

trăgăna vb. v. ADIA. DOINI.

trăgăná, v.i. (reg.) 1. A cânta, a doini: „Mândră-i horea, săraca / Da' nu-i cine-o trăgăna” (Calendar, 1980: 51). 2. A adia, a bate: „Vântu trăgănară, / Merele pticară” (Calendar, 1980: t. 14). – Din trage (Șăineanu); din tărăgăna (Scriban, DEX, MDA).

trăgăna, vb. intranz. – (reg.) 1. A cânta, a doini: „Mândră-i horea, săraca / Da’ nu-i cine-o trăgăna” (Calendar, 1980: 51). 2. A adia, a bate: „Vântu trăgănară, / Merele pticară” (Calendar, 1980: t. 14). – Din trage (Șăineanu); din tărăgăna < trăgăna „a trage” (Scriban, DEX, MDA).

trăgăna, vb. intranz. – 1. A cânta, a doini: „Mândră-i horea, săraca / Da’ nu-i cine-o trăgăna” (Calendar 1980: 51). 2. A adia, a bate: „Vântu trăgănară, / Merele pticară” (Calendar 1980: t. 14). – Din trage „a cânta”.