trânzea sf [At: SCRIBAN, D. / Pl: ~ele / E: rs трензель] (Mol; Mun) Zăbală la căpăstru.

zăbală s.f. 1 Piesă a căpăstrului, constînd într-o bară subțire de metal cu două brațe prevăzute cu cîte un inel mare, care se introduce în gura calului, înapoia ultimilor incisivi, pentru a-l struni și a-l conduce. Tînărul îndeamnă calul ținînd scurt zăbala (CAR.). ◊ Fig. Pui patimei zăbală și frîu închipuirii (VOIC.). 2 (fam.; mai ales la pl.) Bubuliță albicioasă, molipsitoare, care apare la oameni în colțurile gurii și la vite pe buze; zăbăluță. 3 (la pl.) Bale. 4 (la pl.) Colțurile cărnoase ale ciocului unor pui de păsări. • pl. -e. /<magh. zabola.

trînzeá f., pl. ele (rus. trénzelĭ, pol. trenselka, d. germ. trense, trînzea). Mold. Munt. Zăbală (la frîŭ).

zăbálă și (est) za- f., pl. e (ung. zabola, zăbală, d. ceh. zubadlo, bg. zŭbolec, care vine d. vsl. zombŭ, dinte. Feru (dintr’o singură bucată) care se pune în gura caluluĭ ca să poată fi strunit cînd nu ascultă numaĭ de zăbăluță. (Se numește și muștiuc și trînzea). Pl. Un fel de bubulițe molipsitoare care se fac la încheĭeturile buzelor la caĭ și la oamenĭ.

trînzea (-ele), s. f. – Zăbală, frînă, pentru cal. Rus. trenzelĭ, din germ. Trenze (Scriban).

trânzea, trânzele, s.f. (reg.) zăbală.