tovar¹ sn [At: ANON. CAR. / V: (reg) ~ă sf / Pl: ~e / E: srb tovar] (Ban; Trs) Povară.

továr n., pl. e (vsl. tovarŭ, sîrb. tovar, povară. V. toval). Vechĭ. Sarcină (V. sarcină). Azĭ. Ban. (d. sîrb.). Greutate, sarcină.

tovară² sf vz tovar¹

țovar sm [At: TEAHA, C. N. 278 / Pl: ~i / E: țov + -ar] (Trs) Persoană care poartă țovul Si: (reg) țovaș.

tovar (-ruri), s. n. – 1. Sarcină, povară. – 2. Talpă, piele de bovine tăbăcită. – Var. (2) toval. Sl. tovarŭ „sarcină” (Cihac, II, 283; Tiktin), cf. povară și sb. tovar „sarcină”, rus. tovar „marfă”. Explicația celui de-al doilea sens nu pare suficientă (pentru a o explica, Tiktin pornește de la rus. opoikovyj tovar „piele de tăuraș”; dar sensul de „piele de tăuraș” este propriu primului cuvînt și nu se înțelege cum ar fi trecut la al doilea). Mai probabil este vorba de o confuzie cu tc. duval „piele” (Popescu-Ciocănel). Cf. tovarăș. Rut. tovar „piele” trebuie să fi venit din rom. – Der. tovărî, vb. (a încărca; a se năpusti, a tăbărî), din sb. tovariti. Tiktin consideră că în sensul al doilea al acestui vb. trebuie să fi intervenit o confuzie cu tăbărî: asta ar fi posibil, fără ca ipoteza să fie necesară, căci e ușor de trecut de la sensul de „a împovăra” la cel de „a se năpusti”, cf. sp. cargar.

TOVAR s. v. greu, greutate, încărcătură, povară, sarcină.

tovar s. v. GREU. GREUTATE. ÎNCĂRCĂTURĂ. POVARĂ. SARCINĂ.

TOVĂRA vb. v. arunca, azvârli, năpusti, năvăli, precipita, repezi, sări, tăbărî, zvârli.