toropală¹ sf [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 73727 / Pl: ~le / E: ngr τò ρόπαλον] (Mol) Toroipan (1).

TOROPALĂ, toropale, s. f. (Mold.) Toroipan. Ia auzi-i cum se mai fasolesc! Să nu-i iei cu toropala? ALECSANDRI, T. 623.

toropală f. toroipan: să mi-l iei cu toropala AL.

toropálă f., pl. e (d. toroapă). [Cp. și cu ngr. tò rópalon, cĭomagu, și numele de familie Ropală]. Mold. Iron. Cĭomag mare: a lua pe cineva cu toropala (ca rus. vzĕotĭ kogó otorópom, a inspira cuĭva panică. V. pătăchie.

toropală (ciomag) (reg.) s. f., g.-d. art. toropalei; pl. toropale

toropală (ciomag) (reg.) s. f., g.-d. art. toropalei; pl. toropale

toropală (ciomag) s. f., g.-d. art. toropalei; pl. toropale

toropală (-le), s. f. – Ciomag, bîtă. Ngr. τό ρόπαλον, cu aglutinarea art. (Candrea, GS, VI, 326). – Der. toroipan, s. n. (măciucă), prin schimb de suf. (expresia cu toroipanul „cu ghiotura, cu grămada” este o transpunere a expresiei ngr. μέ τό παράπανω „cu ghiotura”); toroipăni, vb. (a aduce în stare de amețeală, a lăsa fără simțire; a cuprinde, a copleși, a învinge; a strivi, a zdrobi; refl., înv., a se exalta, a-și ieși din fire), probabil de aceeași origine (dar cf. rus. toropitĭ „a se zori”, sl. utrŭpĕti „a ameți”; Cihac, II, 418; Tiktin); toropeală, s. f. (moleșeală; somnolență).

TOROPALĂ s. v. bâtă, ciomag, măciucă.

toropală s. v. BÎTĂ. CIOMAG. MĂCIUCĂ.