torocală sf [At: MURNU, O. 166 / V: (reg) ~ropa~ / Pl: ~le / E: form expresivă] (Reg) 1 Amestecătură de mai multe feluri de mâncare, neplăcută la gust. 2 Ciorbă (fără gust). 3 Supă (fără gust). 4 Mâncare pentru porci. 5 Amestecătură de obiecte. 6 (Pex) Dezordine (1). 7 Bucată lungă de lemn, scobită, în care se pun niște pietricele și care se leagă de gâtul vitelor, pentru a produce un zgomot ca de talangă. 8 (Îe) A-i umbla (cuiva) gura ca o ~ A nu mai conteni din gură. 9 (Dep) Om care vorbește mult. 10 Soluție obținută din nuci verzi fierte în apă, în care se vopsesc anumite obiecte de îmbrăcăminte. 11 Pată mare.

TOROCALĂ, torocale, s. f. (Regional) Amestecătură; (în special) mîncare făcută dintr-un amestec în care nu se mai recunoaște nimic. V. chiseliță. Zeița... le pregăti o torocală de brînză, de făină și de miere. MURNU, O. 166.

TOROCALĂ, torocale, s. f. (Reg.) Amestecătură de mai multe feluri de mîncare, respingătoare la gust și la vedere.

torocálă f., pl. e (formă rusească din bg. tŭrkalo. V. tîrcol. Cp. și cu sîrb. torokalo, flecar). Mold. nord. Iron. Mîncare amestecată, talmeș-balmeș (V. heltugă). Mold. sud. Iron. Pată mare: o torocală de cerneală pe pantalonĭ.

toropală² sf vz torocală

torocală, torocale, s.f. (reg.) mâncare talmeș-balmeș.