TÓRA s.f. a. Nume dat de evrei legii lui Moise și Pentateuhului care o conține. b. 1. Cele cinci cărți ale lui Moise, care constituie Pentateuhul. 2. Ansamblul legilor și judecăților conținute în scriptura evreiască, în celelalte scrieri sfinte și în tradiția orală. 3. Sul de piele sau pergament al Pentateuhului, folosit în sinagogă la slujbele religioase. (cf. fr. thora, tora(h), engl. torah < ebr. bibl. tōrāh = îndrumare, învățătură, doctrină; lege, legea lui Moise, Pentateuh < hōrāh = a arăta, a indica; a conduce, a instrui, a învăța (pe cineva); formă factitivă (hiphil) din yārāh = a arunca, a azvârli) [def. b. MW, et. TLF]
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de tavi | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare neoficiale

Tora (Thora), cartea sacră a evreilor; Pentateuhul. Cuprinde, în sens mai larg, și cărțile profetice și hagiografele. După concepția rabinică, Tora este și un fel de ființă divină, așa cum consideră și musulmanii Coranul.
Sursa: D.Religios (1994) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink