TOHARIC, -Ă, toharici, -e, adj. 1. (În sintagma) Limba toharică (și substantivat, f.) = limbă indo-europeană vorbită în Antichitate în Asia Centrală și cunoscută din texte aparținând sec. V-VII, scrise cu alfabet hindus. 2. Care aparține limbii toharice, referitor la limba toharică. – Cf. fr. tokharien.

toharic, ~ă [At: GRAUR, I. L. 206 / V: (înv) toca~ / Pl: ~ici, ~ice / E: ger tocharisch] 1-2 sf, a (Șîs limba ~ă) (Limbă indo-europeană) vorbită în Antichitate în Asia Centrală și cunoscută din texte aparținând sec. V-VII d. Hr., scrise cu alfabet hindus. 3 a Care se referă la limba toharică (2).

tocaric, ~ă a vz toharic

TOHARICĂ adj. (În sintagma) Limba toharică = limbă indo-europeană vorbită în antichitate în Asia Centrală și cunoscută din texte aparținând sec. V-VII, scrise cu alfabet hindus. – Cf. fr. tokharien.

TOHARICĂ adj. limbă ~ = limbă indo-europeană vorbită în Asia Centrală (Turkestanul chinez), care folosește o scriere cu alfabet hindus. (< germ. tocharisch)

!toharic adj. m. (strămoș ~), pl. toharici; f. toharică (scriere ~), pl. toharice

toharic adj. m.; f. toharică, pl. toharice

toharică (limbă) s. f., g.-d. art. toharicei

toharică (limbă) s. f., g.-d. art. toharicei

toharică adj. f., s. f.

TOHARICĂ s. f. (< cf. fr. toharique): limbă indo-europeană vorbită în antichitate în Asia Centrală (Turkestanul chinez) de către toharieni. Textele toharice găsite în secolul nostru în Turkestanul chinez datează din secolele al V-lea – al VI-lea î.e.n. și sunt scrise cu alfabet hindus. Ele prezintă o mare importanță pentru gramatica comparată a limbilor indo-europene.