tivire [At: POLIZU / Pl: ~ri / E: tivi¹] 1 Coasere a unui tiv (1) Si: tiveală (1), tivit¹ (1), tivitură (2), (reg) tighelire (3), tighelit¹ (5). 2 (Pan; șfg) împrejmuire a unui obiect, a unei suprafețe etc. cu un chenar sau cu o dungă de o altă culoare Si: conturare, încadrare, tivit¹ (2). 3 (Reg) Îndreptare cu ferăstrăul a marginilor scândurilor brute Si: (reg) tivit¹ (3). 4 (Reg) Rotunjire a capătului unui trunchi² cu toporul Si: (reg) tivit¹ (4). 5 (Reg) Tragere a unei brazde de jur împrejurul unui loc arat Si: (reg) tivit¹ (5).

TIVIRE, tiviri, s. f. Acțiunea de a tivi¹ și rezultatul ei.

TIVI, tivesc, vb. IV. Tranz. A face, a coase un tiv. ♦ Fig. A mărgini, a împrejmui (cu un chenar, cu o dungă de altă culoare). – Din tiv.

ȚIVLI, țivlesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A tipa, a striga, a zbiera. – Din sl. cviliti.

tivi² vi [At: REBREANU, NUV. 138 / Pzi: ~vesc / E: tiva] (Reg; îe) A o~ (Ia fugă, de fugă sau fuga) A o lua la fugă.

tivi¹ vt [At: DOSOFTEI, PS. 454/2 / Pzi: ~vesc / E: tiv] 1 A face un tiv (1) Si: (reg) a muchia, a rupturi, a tigheli (3). 2 (Pan; șfg; c. i. un obiect, o suprafață etc.) Aîmprejmui cu un chenar, cu o dungă luminoasă sau de altă culoare Si: a contura, a încadra. 3 (Reg) A îndrepta cu ferăstrăul marginile scândurilor brute Si: a muchia. 4 (Reg) A rotunji capătul unui trunchi² cu toporul. 5 (Reg) A trage o brazdă de jur împrejurul unui loc arat Si: (reg) a căpăstrui.

țăvli v vz țivli

țâflâi v vz țivli

țâfli v vz țivli

țâpli v vz țivli

țâvlâi v vz țivli

țifli v vz țivli

țisli v vz țivli

țivi² v vz țivli

țivli [At: STAMATI, V. 559¹/42 / V: țăv~, țâflâi, țâfli, țâplî (Pzi: 3 țâplă), țâvlâi, țâv~^[1], țifli, țisli, țivi / Pzi: ~lesc / E: fo] 1 vi (Reg; d. unele păsări și animale) A țipa¹ (6). 2 vr (Reg; d. porci) A scoate sunete stridente. 3 vi (Reg; d. oameni) A scoate sunete stridente și ascuțite (de spaimă, de durere, de mânie etc. sau dintr-un instrument de suflat). 4-5 vit (Reg; d. oameni) A spune ceva cu glas tare. 6-7 vir (Reg) A chicoti (1). 8-9 vir (Mol) A bodogăni. 10-11 vir (Buc) A face scandal Si: a se certa (2). 12 vi (Mol) A scoate anumite sunete folosind țivlitoarea pentru a atrage și a prinde păsări.

ȚIVLI, ❍ȚÎVLI (-lesc) vb. intr. A țipa, a striga, a sbiera: un lăstun de apă țivli ascuțit de două ori și trecu dincolo, sburînd la fața apei (SAD.); dă să prindă pe copil de ureche, dar el țivli una ca un cățel (RET.); Pipăruș Petru lăsă atunci tălpoaia și mai jos, de țivli biata femeie ca în gura șarpelui (MERA); se auzeau pocnete de bice și glasuri țîvlite (GRIG.) [vsl. cviliti].

❍ȚÎVLI 👉 ȚIVLI.

TIVI, tivesc, vb. IV. Tranz. A face, a coase un tiv. ♦ Fig. A mărgini, a împrejmui (cu un chenar, cu o dungă de altă culoare). – Din tiv.

ȚIVLI, țivlesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A țipa, a striga, a zbiera. – Din sl. cviliti.

TIVI², tivesc, vb. IV. Tranz. (În expr.) A o tivi la fugă (de fugă sau fuga) = a o lua la fugă, a fugi, a o șterge.

TIVI¹, tivesc, vb. IV. Tranz. 1. A face un tiv. Adio, scumpă și neprețuită, modistă!... care-mi îndulcești viața și-mi tivești basmalele! ALECSANDRI, T. I 75. Colo sus la scăpătat Este-un cort mare rotat, Împăturat e în patru, Cu postav roșu tivit. BIBICESCU, P. P. 302. ♦ Fig. A mărgini, a împrejmui, a înconjura (cu un chenar). Deschise ochii mari, albaștri, tiviți cu gene negre, și-l privi țintă. SADOVEANU, O. VII 35. Vezi luna-n cingătoarea Aprinsei bolți albastre, Argintul ei tivește Și pragul casei noastre. GOGA, P. 38. Însuflețirea răsăritului se lăsa peste tot, tivea norii cu vișiniu. MACEDONSKI, O. III 48. Cu un roș fir de jeratic culmi de munte sînt tivite. EMINESCU, O. IV 119. ◊ Refl. Apele s-au tivit cu margini vinete de gheață. C. PETRESCU, S. 53. ◊ Refl. pas. Cînd se ară... bucata arată se tivește cu o brazdă. PAMFILE, A. R. 63. 2. A detașa prin așchiere, cu ferăstrăul, marginile scîndurilor brute.

ȚIVLI, țivlesc, vb. IV. Intranz. A țipa, a zbiera, a striga. Un lăstun de apă țivli ascuțit de două ori și trecu dincolo, zburînd la fața apei. SADOVEANU, la CADE. Dă să prindă pe copil de ureche, dar el țivli una ca un cățel. RETEGANUL, la CADE.

A TIVI¹ ~esc tranz. 1) (obiecte confecționate din textile) A înzestra cu un tiv; a refeca. 2) fig. A împodobi pe la margini cu un chenar. /Din tiv

tivì v. a coase pe margini, a pune chenar. [Origină necunoscută].

țivlì v. Mold. a momi păsări cu fluierături. [Cf. slav. ȚVILITI, a plânge].

tivésc v. tr. (d. tiv). Cos îndoind marginea ca să nu se destrame. A o tivi de fugă, (NPl. Ceaur, 12), a o rupe de fugă, a fugi de-odată, a o tuli.

țiflésc, V. țivlesc.

țivlésc și (pop.) țî- v. intr. (vsl. cviliti, a plînge; bg. cviliti, a se văĭta, a piui, a țipa. V. țuvloaĭe). Est. Țip (despre păsărĭ, copiĭ, femeĭ). Protestez, bodogănesc: ferbe-țĭ babo, lintea ta și nu maĭ țivli, zise moșneagu. – În Bucov. țiflesc. În Btș. țîflîĭesc și țîvlîĭesc, vorbesc supțire.

țîflîĭésc, V. țivlesc.

țîvlésc, țîvlîĭésc, V. țivlesc.

tivire s. f., g.-d. art. tivirii; pl. tiviri

tivire s. f., g.-d. art. tivirii; pl. tiviri

tivire s. f., g.-d. art. tivirii; pl. tiviri

tivi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tivesc, 3 sg. tivește, imperf. 1 tiveam; conj. prez. 1 sg. să tivesc, 3 să tivească

țivli (a ~) (reg.) (desp. ți-vli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țivlesc, 3 sg. țivlește, imperf. 1 țivleam; conj. prez. 1 sg. să țivlesc, 3 să țivlească

tivi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tivesc, imperf. 3 sg. tivea; conj. prez. 3 să tivească

țivli (a ~) (reg.) (ți-vli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țivlesc, imperf. 3 sg. țivlea; conj. prez. 3 să țivlească

tivi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tivesc, imperf. 3 sg. tivea; conj. prez. 3 sg. și pl. tivească

țivli vb. (sil. -vli), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țivlesc, imperf. 3 sg. țivlea; conj. prez. 3 sg. și pl. țivlească

tivi (-vesc, -it), vb. – 1. A fugi, a începe să alerge. – 2. A coase marginea, a face tiv. – 3. (Arg.) A se împreuna. Probabil de la tiva „iute, repede”, cf. tava. Evoluția semantică nu este clară, dar cf. sp. corrido „urmat, continuat”. Explicația pornind de la tighel (Scriban) este evident insuficientă. – Der. tiv, s. n. (îndoitură, margine), deverbal; tivel, s. n. (Mold., tiv), prin contaminare cu tighel; tiveală (var. tivitură), s. f. (îndoitură; margine, chenar, tiv).

țivli (-lesc, -it), vb. – A țipa, a țiui, a piui. – Var. țîvli, țifli. Sl. cviliti „a plînge” (Tiktin). – Der. țivluitoare, s. f. (țipătoare, țiuitoare, fluier); țuvloaie (var. țifloaie, țifoaie), s. f. (țipătoare; flaut, fluier; adv., se zice despre burta umflată), ultimul sens probabil prin analogie cu aspectul obrajilor umflați la cîntatul cu țuvloaia; țifloia, vb. refl. (a se umfla cu mîncare).

tivi, tivesc v. t. (d. bărbați) a avea un contact sexual

TIVIRE s. 1. tivit. (~ unei fuste.) 2. (IND.) refecare. (~ lemnului.)

TIVIRE s. tivit.

TIVI vb. (pop.) a refeca, (reg.) a rupturi, a tigheli, (prin nord-estul Olt.) a muchia, (Transilv.) a știpui. (A ~ o rochie.)

TIVI vb. v. chenărui, împrejmui, încadra, înconjura, mărgini, muchia, olări, teși.

ȚIVLI vb. v. răcni, striga, țipa, urla, zbiera.

tivi vb. v. CHENĂRUI. ÎMPREJMUI. ÎNCADRA. ÎNCONJURA. MĂRGINI. MUCHIA. OLĂRI. TEȘI.

TIVI vb. (pop.) a refeca, (reg.) a rupturi, a tigheli, (prin nord-estul Olt.) a muchia, (Transilv.) a știpui. (A ~ o rochie.)

țivli vb. v. RĂCNI. STRIGA. ȚIPA. URLA. ZBIERA.

țivli, țivlesc, vb. IV (pop.) 1. a bodogăni, a protesta. 2. (reg.) a momi păsări cu fluierături.

țivlí, țivlesc, v.i. (reg.; înv.) 1. A zbiera: „...s-a tot dus, tot lihotind și țivlind ca o cățé” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 117). 2. A face zgomot mare. 3. A suna, a țiui: „Dar, tocmai când o admirau mai tare cu gurile căscate, a-nceput drăcovenia să țivlească, adică să sune” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 288). – Din sl. cviliti „a plânge” (Tiktin, după DER; DEX); formă onomatopeică (MDA).

țivli, țivlesc, vb. intranz. – (reg.; înv.) 1. A zbiera: „...s-a tot dus, tot lihotind și țivlind ca o cățe” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 117; Cornești). 2. A face zgomot mare. 3. A suna, a țiui: „Dar, tocmai când o admirau mai tare cu gurile căscate, a-nceput drăcovenia să țivlească, adică să sune” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 288). – Din sl. cviliti „a plânge” (Șăineanu, Scriban; Tiktin, cf. DER; DEX); formă onomatopeică (MDA).