tivic¹ sn [At: ANTIPA, P. 792 / V: (reg) ~ig / Pl: ~uri / E: nct] 1 (Olt; Mun) Laț cu care se prind păsări sau animale mici. 2 (Reg; îe) A da (pe cineva) în ~ A bate zdravăn (pe cineva). 3 (Reg; îae) A demasca (pe cineva). 4 (Olt; Ban) Lemn fixat orizontal în horn, de care se atârnă ceaunul sau pe care se pune slănina la afumat. 5 (Olt) Ață fixată de capetele unei nuiele în formă de arc, cu care se taie mămăliga în felii.

TIVIC s. n. (Munt.) Laț cu care se prind păsări sau animale mici. ◊ Expr. A da (pe cineva) în tivic = a bate strașnic, a tărbăci. Băieții... îți prind cîinii – îi ademenesc și-i prind – le leagă o tinichea de coadă și-i bodogănesc cu ciomagul: îi dau în tivic. STANCU, D. 174.

TIVIC s. n. (Reg.) Laț cu care se prind păsări. ◊ Expr. A da (pe cineva) în tivic = a bate zdravăn.

tivíc n., pl. e și urĭ (cp. cu turc. tevfik, reușită). Munt. Laț de prins păsărĭ de baltă (Ant. P.). Tărbacă (rev. I. Crg. 9, 152) a da cîĭniĭ la (saŭ în) tivic (și fig. despre oamenĭ. ChN. I, 10 și 158). Olt. (-ig). Splimbă (CL. 192?¹, 371). Ban. (-ig). Traversă orizontală fixată în horn ca să atîrnĭ ceaunu orĭ să puĭ slănina la afumat.^[1]

civic, ~ă a [At: GHICA, S. 54 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr civique, lat civicus] Cetățenesc.

tivig sn vz tivic¹

țivic², ~ă a vz civic

țivic¹ [At: TOPÎRCEANU, O. A. II, 280 / S și: ți-vic / Pl: (2) ~ici / E: fo] 1 i Cuvânt care redă un sunet ascuțit. 2 sm Numele unei păsări răpitoare de noapte nedefinite mai îndeaproape.

* CIVIC adj. Cetățenesc, privitor la cetățeni: drepturi civice; virtuți civice; fără vitejia lor cea ~ă, Țara românească era pierdută (I.-GH.) [lat.].

CIVIC, -Ă, civici, -e, adj. Care este propriu cetățeanului (considerat ca membru conștient al societății); cetățenesc. Educație civică. ▭ Femeia sovietică înainte de orice are simțul civic. SAHIA, U.R.S.S. 121. ◊ Gardă civică v. gardă.

CIVIC, -Ă, civici, -e, adj. Care ține de cetățean, privitor cetățeni; cetățenesc. – Fr. civique (lat. lit. civicus).

CIVIC, -Ă adj. Propriu cetățeanului; cetățenesc. ♦ (Fig.) Patriotic. [< lat. civicus, cf. fr. civique].

CIVIC, -Ă adj. propriu cetățeanului; cetățenesc. ◊ (fig.) patriotic. (< fr. civique, lat. civicus)

CIVIC ~că (~ci, ~ce) livr. Care ține de cetățeni; propriu cetățenilor; cetățenesc. Conștiință ~că. Educație ~că. /<fr. civique, lat. civicus

civic a. cetățenesc: datorii, virtuți civice: coroană civică, cunună de stejar dată, la Romani, celui ce scăpa viața unui cetățean.

*cívic, -ă adj. (lat. civicus). Cetățenesc: virtuțĭ civice. Drepturĭ civice, pe care legea le dă cetățenilor. Coroană civică, cunună de frunze de stejar pe care Romaniĭ o dădeaŭ celuĭ ce salvase în războĭ vĭața unuĭ cetățean roman.

civic adj. m., pl. civici; f. civică, pl. civice

civic adj. m., pl. civici; f. civică, pl. civice

civic adj. m., pl. civici; f. sg. civică, pl. civice

tivic (-curi), s. n. – Laț, coardă. Origine necunoscută. Der. din tc. tevfik „sfîrșit” (Scriban) este improbabilă. Trebuie să fie cuvînt identic cu tivig, s. n. (Banat, stinghie). – Der. tivilincă, s. f. (intrument primitiv pentru a împleti lațuri de păr de cal sau de capră); tivilichi, s. n. (pieptar, corset); tivilichie, s. f. (pieptar), cuvinte pe care Șeineanu, II, 363 le explică pornind de la ilic „pieptar” cu primul element obscur.

TIVIC s. v. laț.

tivic s. v. LAȚ.

CIVIC adj. v. cetățenesc.

CIVIC adj. cetățenesc, civil, (înv.) politicesc. (Drepturi ~.)

tivic, tivice, s.n. (reg.) 1. laț de prins păsări de baltă. 2. tărbacă pentru câini.